DNA Constanţa a trimis în judecată un notar. Azi, un nou termen în instanţă

Azi, la Curtea de Apel Constanţa va ave aloc un nou termen în dosarul notarului public Horia Botezatu. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru fals intelectual în formă continuată (81 de acte materiale).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada iulie 2012 - octombrie 2012, în contextul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care o societate comercială a fost obligată la plata către salariaţi a unor sporuri salariale, directorul general Linteş Daniel a constrâns mai mulţi angajaţi să renunţe la drepturile câştigate, în valoare totală estimată de cel puţin 1.411.200 de lei, prin semnarea unor declaraţii autentice în acest sens.
 
Astfel, în perioada august 2012 - octombrie 2012, inculpatul Botezatu Horia, în calitate de notar public, a atestat în fals, în cuprinsul a 81 de încheieri de autentificare, că angajaţii respectivi au declarat în faţa sa, la sediul biroului notarial, după prealabila lor identificare, că au citit declaraţiile de renunţare la drept şi au consimţit la autentificarea lor, deşi, în realitate, aceste persoane au semnat declaraţiile de renunţare la drept în faţa unor salariaţi ai compartimentului resurse umane şi ai oficiului juridic din cadrul societăţii respective.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa.
 
În 2016, inculpatul Daniel Linteş a fost trimis în judecată de procurorii Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 septembrie 2021

28 Sep 2021 2755

Condamnat definitiv Notarul public Horia Botezatu a dat în judecată Ministerul Justiției. Ce au decis judecătorii

06 May 2021 4961

Notar condamnat definitiv pentru fals intelectual, la cererea DNA Constanţa

14 Dec 2019 2242

Horia Botezatu, notarul public trimis în judecată de DNA Constanţa, condamnat! Apelul dosarului, în octombrie

30 Jul 2019 5836

Dosarul notarului public Horia Botezatu, din Constanţa, merge la Curtea Supremă

01 Mar 2019 3194

Condamnarea momentului la Constanţa! Vizat, un notar public

11 Feb 2019 3234

Notarul public Horia Botezatu, trimis în judecată de DNA Constanţa. Judecătorii se vor pronunţa mâine în dosar

31 Jan 2019 2552

Notar public, trimis în judecată de DNA Constanţa

16 Nov 2018 2404

Dosarul notarului public Horia Botezatu, trimis în judecată de DNA, amânat pentru 12 septembrie

06 Jul 2018 1594

Horia Botezatu trimis în judecată de DNA Constanţa. Azi, un nou termen

27 Jun 2018 1783

Notarul Horia Botezatu, trimis în judecată de către DNA Constanţa. S-a dat un nou termen

15 Mar 2018 3385

Notarul public Horia Botezatu, trimis în judecată de către DNA. Cauza, amânată

26 Feb 2018 2577

Începe judecata notarului public Horia Botezatu, din Constanţa. Decizia nu este definitivă (rechizitoriu)

19 Oct 2017 3796

Aproape 200 de angajaţi ai SOCEP ar fi fost şantajaţi DNA Constanţa explică de ce l-a trimis în judecată pe notarul public Horia Botezatu (document)

20 Sep 2017 4548

Notatul public Horia Botezatu, deferit Justiţiei de DNA Constanta

05 Sep 2017 3380