DNA Constanța, dosar cu un presupus prejudiciu de 12 milioane euro. Inculpat, un fost director din CJC. S-a stabilit primul termen

  • Dosarul a fost repartizat spre soluționare în mod aleatoriu completului de judecată prezidat de Marinela Mitan, judecător al Secției Penale din Tribunalul Constanța.

Tribunalul Constanța a stabilit primul termen în faza camerei preliminare în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de deținere, a lui Adrian George Gâmbuțeanu, la data faptei director general al Regiei Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța.
 
Primul termen al procesului va avea loc pe data de 10 februarie 2021.
 
Dosarul a fost repartizat spre soluționare în mod aleatoriu completului de judecată prezidat de Marinela Mitan, judecător al Secției Penale din Tribunalul Constanța.
 
În cauză, Adrian George Gâmbuțeanu este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar și de luare de mită în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut printre altele că „inculpatul Gâmbuțeanu Adrian George, în calitatea menționată mai sus, „ar fi pretins de la 11 prestatori de servicii care colaborau cu Regia, direct sau prin intermediari, să facă donații/sponsorizări către filiala județeană a partidului din care făcea parte sau plăți către două societăți comerciale„.
 
„Reprezentanții celor două societăți făceau parte din cercul relațional al conducerii partidului din care făcea parte și inculpatul, fiind furnizori de materiale publicitare pentru campaniile electorale. În situația în care cei 11 oamenii de afaceri ar fi refuzat plata acelor sume de bani, inculpatul ar fi dispus să nu le mai fie achitate facturile ce aveau ca obiect serviciile prestate în beneficiul Regiei. Suma totală pretinsă de inculpat și plătită de furnizori în modalitățile mai sus ar fi în cuantum de 386.000 lei (128.000 lei donații/sponsorizări către partid, 102.000 lei plăți către una dintre societăți și 156.000 lei plăți către cealaltă). Faptele descrise ar fi fost săvârșite în perioada iunie 2011 - iunie 2013“, potrivit DNA.
 

Achitare și condamnare

 
În martie 2018, într-un alt dosar, Adrian George Gâmbuţeanu a fost achitat definitiv într-un dosar în care a fost judecat alături de Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Într-o altă cauză, cunoscută generic Dosarul directorilor din CJC, Adrian George Gâmbuțeanu a fost condamnat definitiv, prin decizia penală nr. 239 din 11.07.2019 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, la o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. Tot în acest dosar, Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat la zece ani de închisoare, pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

 
Citește și
 

Dosarul unui cunoscut director din CJC a ajuns la Tribunalul Constanța. Prejudiciu calculat de DNA, peste 12 milioane euro
 
Dosarul terenurilor din Portul Tomis, amânat. Decebal Făgădău și Marcela Enache, inculpați
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJDP Constanța, lovitură în instanță în procesul cu Adrian Gâmbuțeanu, fostul director

08 Mar 2024 489

Adrian Gâmbuțeanu, fost director al RAJDP Constanța, răspuns pozitiv de la Curtea de Apel! Avea de achitat aproape 2.000 de euro, taxă de timbru (MINUTA)

23 Feb 2024 623

RAJDP Constanța pierde definitiv unul dintre procesele intentate fostului director, Adrian Gâmbuțeanu. Regia cerea peste 5,34 milioane de euro! (MINUTA)

15 Feb 2024 559

Fostul director Gâmbuțeanu, apel în dosarul în care a fost obligat să achite circa 300.000 de euro RAJDP Constanța

11 Jan 2024 701

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 994

Dosar deschis de RAJDP Constanța fostului director Gâmbuțeanu, rejudecat la Curtea de Apel

17 Dec 2023 640

Marinela Mitan, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Tribunalul Constanța, iese la pensie

26 Nov 2023 910

DNA Constanța, nemulțumită de achitarea lui Adrian George Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța

09 Nov 2023 851

Fost director al unei cunoscute instituții subordonate Consiliului Județean Constanța, bun de plată! Sunt în joc peste 300.000 de euro. Cu apel (MINUTA)

24 Oct 2023 2440

Adrian Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța, achitat!

13 Oct 2023 1273

Tribunalul Constanța, o nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului șef al RAJDP Constanța

17 Sep 2023 849

Verdict amânat pentru un cunoscut fost director din Consiliul Județean Constanța

22 Jul 2023 1533

Un cunoscut fost director din Consiliul Județean Constanța, în așteptarea verdictului de la Tribunal

21 Jun 2023 2010

RAJDP Constanța, proces împotriva unuia dintre foștii săi directori. Cine a câștigat la fond (MINUTA)

20 Apr 2023 1628

Fost director din CJC, recurs la Înalta Curte împotriva regiei pe care a condus-o!

10 Jan 2023 1633