DNA Constanța s-a „mutat“ la Consiliul Județean Călărași! Președintele Vasile Iliuță, trimis în judecată de Andrei Bodean

  • Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție Constanța, mai arată că la data de 20 decembrie 2019, „inculpatul Iliuță Vasile ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat“.
  • Dosarul lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, este judecat de Tribunalul București.
  • Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel București.

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, bănuit de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și de șantaj, a fost trimis în judecată de Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție Constanța.

Dosarul (4871/3/2021) a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

În rechizitoriul întocmit, procurorul Andrei Bodean arată că „în perioada martie – iulie 2019, inculpatul Iliuță Vasile în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajați din cadrul Consiliului județean Călărași“.

„Concret, inculpatul Iliuță Vasile nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaților respectivi în condițiile în care magistrații Tribunalului Călărași au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Județean Călărași în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcția publică pe care o dețineau. În aceeași perioadă și în același context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care știa că sunt falsificate și în care, cu știință, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus. Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaților respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale“, conform DNA.

Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție Constanța, mai arată că la data de 20 decembrie 2019, „inculpatul Iliuță Vasile ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat“.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

În ședința din data de 22 februarie 2021, judecătorii Tribunalului București au dispus comunicarea unei copii certificate a rechizitoriului inculpatului Iliută Vasile la domiciliu precum şi părții civile Vasile Dănuţ şi persoanelor vătămate Poteacă Mihail, Negulescu Ionită Neli Lidia, Ispir Niculae, Tudorache Viorica Georgiana, Manea Florica, Coman Marcela, Ursea Adi Şerban, Nan Georgeta şi Verduncă Lucian Marian, din prezenta cauză, la domiciliul acestora, cărora li se va aduce la cunoștință obiectul procedurii de cameră preliminară, dreptul de a-şi angaja apărător precum şi termenul în care, de la data comunicării pot formula cereri si excepții (in scris) cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, termen care, în prezenta cauză, este de 20 de zile, stabilit funcţie de complexitatea şi particularitățile cauzei.

Cele două decizii precizate în rechizitoriul DNA au fost luate, potrivit surselor noastre de judectării de la Tribunalul Călărași în dosarul 901/116/2019.


Pe data de 27 septembrie 2019, Tribunalul Călărași au admis cererea formulată de reclamantul Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Personal Contractual din Administraţia Publică Locală Călăraşi în numele membrilor de sindicat Apostol Mariana,Tudorache Viorica Georgiana, Negulescu - Ioniţă Neli Lidia, Craiu Adrian-Eugen, Poteacă Mihai, Verduncă Lucian Marian, Ursea Adi-Şerban,Vasile Dănuţ, Manea Florica, Coman Maricela, Ispir Niculae în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Călăraşi.

Pe cale de consecință, magistrații au dispus suspendarea executării actelor administrative contestate.

Ulterior, la data de 10 februarie 2020, judecătorii au dispus anularea dispozițiilor privind încetarea raportului de serviciu ale reclamanților.

Cele două decizii ale Tribunalului Călărași pot fi citite integral accesând secțiunea Documente.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Citește și

Iulian Grigorenco, Niculae Stănică, Stan Alexandru și Emanuel Bahica, cercetați de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

Decebal Făgădău și Marcela Enache, așteptați la Tribunalul Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 590

2023, ultimul an cu șef Andrei Bodean! DNA Constanța, raport oficial! Câte dosare au lucrat anul trecut procurorii Anticorupție de la malul mării (DOCUMENT)

10 Mar 2024 1434

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3307

Oficial! O nouă condamnare pentru Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța! (DOCUMENT

07 Mar 2024 2618

DNA Constanța Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, menținut sub control judiciar (MINUTĂ)

06 Mar 2024 477

„Voi construi o altă echipă, cu un suflu nou!“ Ce spune Mihai Stanciu, șeful DNA Constanța, după ce cinci procurori au anunțat că vor să plece la o altă structură

28 Feb 2024 1713

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1241

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

22 Feb 2024 2113

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 817

Transcript interviu Aleph News cu Sorina Matei Marius Voineag, șeful DNA, declarații despre procurorul Bodean Andrei și „revolta“ de la DNA Constanța – „Eu cred că au fost într-o eroare!“ (VIDEO)

09 Feb 2024 1691

CSM a decis Stanciu Mihai Alexandru este noul șef al DNA Constanța!

06 Feb 2024 1566

Demers fără prcedent pentru justiția din Constanța! Procurorii DNA Constanța au sesizat Secția pentru procurori din CSM după propunerea de delegare în funcția de procuror șef a lui Mihai Alexandru Stanciu

06 Feb 2024 1004

Ședință cu „greutate“, azi, la CSM! Mihai Alexandru Stanciu, șeful Parchetului Judecătoriei Constanța, propus să preia comanda DNA Constanța

05 Feb 2024 3375

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu va prelua șefia DNA Constanța, de la Andrei Bodean! (DOCUMENTE)

02 Feb 2024 2402

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 992