DNA Fost grefier, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei
COTOR DOINA, la data faptelor grefier în cadrul Tribunalului Bihor, pentru săvârșirea infracțiunilor:

       - luare de mită în formă continuată,
       - fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
       - sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2012-2013, inculpata Cotor Doina, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit prin intermediul unei persoane (martor în cauză) suma totală de 8.350 euro pentru a facilita înmatricularea a 64 de autoturisme fără plata taxei de mediu și într-un timp cât mai scurt.
În contextul în care pe rolul Tribunalului Bihor se aflau foarte multe cereri de chemare în judecată, în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Judeţului Bihor - Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule Bihor, formulate de mai multe persoane care solicitau obligarea la înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare, instituită de O.U.G. nr.50/2008, inculpata ar fi identificat oportunitatea de a obține foarte ușor mai multe foloase necuvenite.

Concret, inculpata Cotor Doina ar fi intenționat mai întâi să obțină înmatricularea autoturismelor în cadrul unor dosare distincte și în fiecare dintre acestea să obțină termene mai scurte, aspect care nu a mai fost viabil deoarece, din cauza numărului mare de cereri, primul termen de judecată ajunsese să fie, în majoritatea cazurilor, stabilit la aproximativ un an de la înregistrarea cererii inițiale.

Ulterior, inculpata ar fi adoptat un alt mod mai eficient de lucru și anume acela de a introduce, în mod fraudulos și contrar atribuțiunilor de serviciu, actele autoturismelor care se doreau a fi înmatriculate, în dosare deja formate și în care termenul de finalizare a procesului era unul apropiat.

În același context, inculpata Cotor Doina ar fi falsificat mai multe documente din conținutul dosarelor: cererea de chemare în judecată, cerere de preschimbare a termenului aparent formulată și semnată de un reclamant, cerere de completare a cererii de chemare în judecată și, de asemenea,  ar fi sustras mai multe file din cuprinsul cauzelor aflate pe rolul instanței respective.

După intrarea în posesia proprietarilor,  hotărârile judecătorești devin obligatorii pentru Instituţia Prefectului Judeţului Bihor - Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule Bihor care trebuie să înmatriculeze autovehiculele respective fără plata taxei de mediu.


În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unei cote părți dintr-un imobil ce aparține inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 323

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 339

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 359

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 814

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 389

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 683

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 461

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 905

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 721

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 542

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1469

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 684

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 770

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 755

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1352