DNA „lovește“ din nou! Ofițer de la Brigada de Operațiuni Speciale, trimis în judecată




Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a lui Dorin Rotaru, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Biroului surse umane de informații și investigații din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov.

Acesta este suspectat de comiterea infracțiunilor de: folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (două fapte),
- compromiterea intereselor justiției, instigare la fals intelectual și favorizarea făptuitorului,

Tot în acest dosar a fost trimisă în judecată și Bianca Elena Dimbu, la data faptei ofițer de poliție în cadrul biroului menționat mai sus, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie - mai 2020, inculpatul Rotaru Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi divulgat unei persoane, direct sau prin intermediari, informații nedestinate publicității din două dosare penale (din care unul era al DNA, în care ofițerul de poliție a fost delegat să desfășoare diverse activități).

Concret, acesta i-ar fi transmis în două rânduri persoanei respective că este vizată de măsuri de supraveghere tehnică și că va face obiectul unor mandate de percheziție domiciliară.

În perioada 18 martie – 09 aprilie 2022, inculpatul Rotaru Dorin, în aceeași calitate, l-ar fi anunțat pe un om de afaceri despre faptul că procurorii continuă cercetările într-o cauză penală care ar avea ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite de un agent din cadrul Poliției Rutiere Brașov și că în viitor este posibil ca cercetările să fie extinse și asupra omului de afaceri, pentru săvârșirea unei presupuse infracțiuni de dare de mită.

În același context, inculpatul ar fi determinat-o pe subalterna sa, Dîmbu Bianca Elena, să nu menționeze într-un document care urma să fie atașat la dosarul de urmărire penală aspecte relevante în administrarea probatoriului.


În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 197

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 303

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 884

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 694

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 527

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1318

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 667

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 752

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 745

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1344

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 815

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 738

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1464

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 939

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 917