Justitie

DNA, prima reacţie oficială Val de nemulţumiri după condamnarea din dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio

Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a contestat decizia prin intermediul căreia Antoneta Ardeleanu, judecător al Tribunalului Constanţa, l-a condamnat la opt ani de închisoare, cu executare. Contestaţie a formulat şi Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al şefului CJC şi producător general al TVR, care a fost condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare, cu executare.
 
Şi Carmen Florentina Oproiu (Vasile), condamnată pentru complicitate la abuz în serviciu (în raport de plăţile nelegale efectuate pentru acţiuni culturale şi sportive) la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, a formulat o contestaţie împotriva deciziei Tribunalului Constanţa.
 
Contestaţii au mai formulat reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa, Felicia Tăicuţu, director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, dar şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Constanţa.
 
Revenind la decizia pe larg a Tribunalului Constanţa, instanţa a dispus achitarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu pentru: constituire a unui grup infracţional organizat, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese, infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală.
 
După achitările mai sus precizate, Tribunalul Constanţa a decis condamnarea fostului şef al CJC, pentru abuz în serviciu în formă continuată, la pedeapsa de şase ani de închisoare. Tot pentru infracţiunea de abuz în serviciu - parte civilă Tăicuţu Felicia (director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa), Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat la doi ani de închisoare. Tot la doi ani de închisoare a mai fost condamnat fostul şef al CJC pentru infracţiunea de conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în raport de SC Xenoti SRL. Tot pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în raport de SC Xenoti SRL, Nicuşor Constantinescu a luat alţi doi ani de închisoare.
 
În final, Tribunalul Constanţa a dispus contopirea pedepselor aplicate, iar în final Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor fix de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv doi ani de închisoare. În final, magistraţii au hotărât ca fostul preşedinte al CJC să execute pedeapsa rezultantă de opt ani de închisoare, cu executare.
 
Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al şefului CJC şi producător general al TVR, a fost achitat pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. În continuare, Cristian Bogdan Zgabercea a fost condamnat, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu (în raport de plăţile nelegale efectuate pentru acţiuni culturale şi sportive), la pedeapsa de patru ani de închisoare, iar pentru evaziune fiscală a luat doi ani de închisoare. După contopirea pedepselor şi aplicarea unui spor, instanţa a decis condamnarea lui Zgabercea la patru ani şi opt luni de închisoare, cu executare.
 
Carmen Florentina Oproiu (Vasile) a fost achitată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea, însă a fost condamnată, pentru complicitate la abuz în serviciu (în raport de plăţile nelegale efectuate pentru acţiuni culturale şi sportive), la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Carmen Florentina Oproiu (Vasile) va presta şi o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa sau în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
 
Marcel Brâncoveanu Părău a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată. Fundaţia „Fantasio“ a fost condamnată la pedeapsa de 7.000 de lei amendă penală. Asta în timp ce Fundaţia „Thalia“ a fost condamnată la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală.
 
În continuare, Tribunalul Constanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Felicia Tăicuţu, în contradictoriu cu Nicuşor Daniel Constantinescu. „Obligă inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel la plata sumei de 1.392 de lei daune materiale şi 10.000 de euro, echivalentul în lei la data plăţii, daune morale, către partea civilă Tăicuţu Felicia. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de Judeţul Constanţa în contradictoriu cu inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel, Zgabercea Cristian Bogdan şi Oproiu (Vasile) Carmen Florentina. (...) Obligă inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel, Zgabercea Cristian Bogdan şi Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, la plata, în solidar, către partea civilă Judeţul Constanţa a sumei de 18.399.836 de lei, despăgubiri civile. (...) Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin ANAF - prin AJFP Constanţa, doar în contradictoriu cu inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan, Fundaţia Fantasio Constanţa, Fundaţia Thalia Agnita şi Părău Marcel Brîncoveanu. Obligă inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan, Fundaţia Fantasio Constanţa, Fundaţia Thalia Agnita şi Părău Marcel Brîncoveanu la plata, în solidar, a sumei de 152.180 de lei, precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, calculate de la momentul producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale, către partea civilă Statul Român - prin ANAF - prin AJFP Constanţa, urmând ca în cazul inculpaţilor să se aibă în vedere sumele de bani indisponibilizate în urma instituirii popririi (...)“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat în dosarul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. Într-o altă cauză, fostul şef al CJC a fost condamnat, în primă instanţă, la 15 ani de închisoare. Această decizie nu este definitivă, dosarul aflându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Într-un alt caz, fostul şef al CJC a fost achitat definitiv.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA, oficial despre ultimul dosar al lui Nicușor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC

08 Jun 2018 734

Un nou dosar! DNA Constanţa l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean

17 May 2018 1282

După opt achitări Nicuşor Constantinescu, fostul şef al CJC, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare

05 May 2018 4034

Nicuşor Constantinescu, fostul şef al CJC, a fost condamnat azi la opt ani de închisoare cu executare

04 May 2018 17772

Mazăre, Constantinescu, Strutinsky și Cârciog, asociați în Xenoti SRL, chemați la ședință. Care este ordinea de zi

04 May 2018 833

Revizuirea dosarului CMZ, respinsă. Mai mulţi judecători au formulat cereri de abţinere

27 Apr 2018 873

Nicușor Constantinescu la judecată cu Consiliul Județean Constanța. Ce au dispus magistrații de la Tribunalul Constanța

13 Apr 2018 1062

Five-Holding SA, Mihai Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, acţionari în Sigma Trading SA, convocaţi în şedinţă

06 Apr 2018 2064

Cine va judeca cererea lui Nicuşor Constantinescu privind revizuirea dosarului CMZ

31 Mar 2018 715

Ce spune legea despre achitarea definitivă a lui Nicuşor Constantinescu

26 Mar 2018 1765

Avem decizia oficială! Nicuşor Constantinescu, achitat în dosarul în care a fost condamnat iniţial la şase ani de închisoare

23 Mar 2018 5103

Elicopter prăbuşit în lacul Siutghiol. Ce au decis judecătorii de la Tribunalul Constanţa

08 Mar 2018 707

Hotărâre definitivă Nicuşor Constantinescu, obligat să achite Consiliului Judeţean peste 400.000 de lei

05 Mar 2018 1498

Editorial Să-i dăm Nicuşorului (Constantinescu) ce-i al Nicuşorului!

03 Mar 2018 2826

Pronunţarea într-unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, stabilită pentru luna viitoare

25 Feb 2018 709

Curtea Supremă a luat o nouă decizie în dosarul în care mai mulţi directori din CJC au fost condamnaţi

13 Feb 2018 1231

Cadastrarea judeţului Constanţa, în colimatorul procurorilor Anticorupţie. Cine a ajuns la judecată. Unde este dosarul

12 Feb 2018 1378

Insolvenţa Xenoti SRL, amânată pentru luna mai. Firma este controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog

30 Jan 2018 1075

Hotărâre definitivă de la Înalta Curte. Este vizat un important dosar din Constanţa

30 Jan 2018 826

Dosarul care a cutremurat CJC şi mediul de afaceri din Constanţa, redeschis

26 Jan 2018 1934

Un nou termen în dosarul fundațiilor ”Thalia” și ”Fantasio”

19 Jan 2018 544

Consiliul Judeţean Constanţa, o nouă victorie împotriva lui Nicuşor Daniel Constantinescu

18 Jan 2018 1577

Cazul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol. Ce au decis judecătorii

12 Jan 2018 1402

Veste proastă pentru Nicuşor Constantinescu! Consiliul Judeţean Constanţa l-a chemat la judecată în alte cinci dosare

10 Jan 2018 2508

Dosarul Fundaţiilor „Thalia“ şi „Fantasio“, amânat

14 Dec 2017 552

Peste 70 de ani de închisoare pentru mai mulţi directori din Consiliul Judeţean şi afacerişti din Constanţa. Dosarul, amânat pentru 2018

13 Dec 2017 4525

Cererea lui Nicuşor Constantinescu de revizuire a dosarului CMZ a fost respinsă

09 Dec 2017 958

Decizie la Tribunalul Constanța în cazul cererii de revizuire a dosarului în care Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare

08 Dec 2017 881

Cadastrarea judeţului Constanţa, la mâna judecătorilor. Ultima decizie a magistraţilor

08 Dec 2017 984

Judecătorii redeschid azi dosarul „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa

05 Dec 2017 942

Afacerişti din Constanţa şi directori din CJC, condamnaţi în primă instanţă la peste 70 de ani de închisoare. Înalta Curte a amânat cauza

14 Nov 2017 2869

Dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, amânat

09 Nov 2017 667

Tribunalul Constanţa a anulat două hotărâri de Consiliu Local. Sunt vizate locuinţe colective. Cine sunt proprietarii (galerie foto + documente)

08 Nov 2017 4353

Nicuşor Constantinescu, condamnat la şase ani de închisoare. Dosarul, amânat pentru 2018

07 Nov 2017 1220

Unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, redeschis azi în Bucureşti

03 Nov 2017 906

Judecător nou pentru Nicuşor Constantinescu!

02 Nov 2017 1356

Dosarul elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol, redeschis azi la Tribunalul Constanța

31 Oct 2017 657

Procurorul Andrei Bodean și dosarul care a zguduit Consiliul Județean Constanța Peste 70 de ani de închisoare. Cine și pentru ce perioadă a fost condamnat. Procesul, amânat

28 Oct 2017 6095

Judecata în dosarul „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa, a început cu o amânare

12 Oct 2017 810

Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, a devenit bunic

11 Oct 2017 4645

Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, redeschis azi la Tribunalul Constanţa

03 Oct 2017 1688

Secretarul judeţului, Mariana Belu, a scăpat de calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de către DNA

02 Oct 2017 2704

Nicusor Constantinescu, veste buna de la DNA Constanța

30 Sep 2017 3661

Victorie definitivă pentru Nicuşor Constantinescu! A câştigat un proces la Înalta Curte. Fusese declarat incompatibil

28 Sep 2017 5636

Oficial. Cererea lui Nicuşor Constantinescu de revizuire a dosarului CMZ se întoarce la Tribunalul Constanţa

26 Sep 2017 1399

70 de ani de închisoare pentru mai mulţi directori din Consiliul Judeţean şi afacerişti din Constanţa. Ultima decizie a judecătorilor

26 Sep 2017 7628

Unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, amânat Adrian Gâmbuţeanu, fostul şef al RAJDP Constanţa, nu s-a putut prezenta la proces

25 Sep 2017 1200

Nicuşor Constantinescu vrea revizuirea dosarului CMZ Curtea de Apel Constanţa se pronunţă mâine

20 Sep 2017 1023

Nicuşor Constantinescu vrea revizuirea dosarului în care a fost trimis la închisoare. Ce vor analiza azi judecătorii

14 Sep 2017 1216

Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, redeschis. Şedinţa începe la ora 13.00, la Tribunalul Constanţa

06 Sep 2017 1004