DNA Secretarul unei primării din Timiș, acuzat că a luat mită 20.000 de euro

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11.10.2019, a inculpaților:
  • G. F. , secretar al Primăriei orașului Gătaia, județul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:
- luare de mită,
- trafic de influenţă,
  • Două persoane fizice, fără vreo calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de influență.

Din ordonanțele de reţinere întocmite de procurori a rezultat că există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada august – octombrie 2019, inculpatul G. F. în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma 20.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care pretindea că o are față de funcționari din cadrul Primăriei Gătaia, județul Timiș, cu atribuții în derularea procedurilor de retrocedare a unor terenuri.

În același context, în data de 10 octombrie 2019, inculpatul G. F. ar fi primit de la martor suma de 14.000 euro, urmând ca restul de bani să-i fie remiși după rezolvarea favorabilă a cererilor de retrocedare.

În perioada iunie – octombrie 2019, pentru același motiv, ceilalți doi inculpați ar fi pretins de la martor suma de 40.000 euro.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Inculpaților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 12 octombrie 2019, cei trei inculpați au fost prezentați magistraților din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA face precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 460

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1198

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 763

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 681

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1342

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 888

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 814

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 416

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5463

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 611

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 532

Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnați! Judecătorii au confiscat 50.000 de euro

11 Apr 2024 598

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 394

DNA angajează! Sunt vacante două posturi. Se cere, printre altele, rezistență la stres

09 Apr 2024 4734

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8629