Doi ani de închisoare cu executare pentru primul (și momentan singurul) dobrogean condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

 
 
  • Inculpatul a fost acuzat că la jumătatea lunii aprilie 2020, aflat în izolare la domiciliu, a ignorat măsurile Ordonanţelor Militare, care interzic ieşirile fără un motiv bine întemeiat şi a decis să meargă să se tundă.
  • În privința cazului de furt, cel în cauză este suspectat că, alături de o altă persoană, a sustras un telefon mobil și un pachet de țigări început, bunuri ce se aflau pe o masă în curtea unui imobil situat în municipiul Tulcea.
 
O nouă condamnare pentru primul (și momentan singurul) dobrogean condamnat cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor!
 
Judecătorii au contopit pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor și furt calificat și au decis, în final, ca inculpatul să executate doi ani, o lună şi zece zile închisoare cu executare.
 
În privința cazului de furt, cel în cauză este suspectat că, alături de o altă persoană, a sustras un telefon mobil și un pachet de țigări început, bunuri ce se aflau pe o masă în curtea unui imobil situat în municipiul Tulcea.
 
Cât privește zădărnicirea combaterii bolilor, inculpatul a fost acuzat că la jumătatea lunii aprilie 2020, aflat în izolare la domiciliu, a ignorat măsurile Ordonanţelor Militare, care interzic ieşirile fără un motiv bine întemeiat şi a decis să meargă să se tundă.
 
Bărbatul a fost achitat în primă instanță de judecătorii din Tulcea, care au concluzionat că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
Nemulțumiți, procurorii din Tulcea au contestat hotărârea primei instanțe, la Curtea de Apel Constanța.
 
Magistrații din Constanța au admis acțiunea procurorilor și au decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni închisoare cu executare.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Caz șocant la Năvodari! Urmează sentința definitivă!

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fugit de la „Puflene Resort”! Tulcea. O nouă condamnare pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

29 Dec 2022 15339

O nouă pedeapsă pentru primul dobrogean condamnat cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

07 Jun 2022 2280

La frizer în carantină! Primul dobrogean acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor, achitat, la Tulcea. Cazul, în atenția judecătorilor din Constanța

23 Mar 2022 1454

IPJ Ialomița Buletin de presă - 10.01.2022

10 Jan 2022 858

Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele a doi tineri din Năvodari. Ce au constatat polițiștii

30 Dec 2021 2158

Procurorii din Tulcea, nemulțumiți de achitarea primului dobrogean judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor! Dosarul vine la Constanța

06 Dec 2021 1256

Povestea inculpatului Primul dobrogean judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost achitat! Ce a făcut

27 Nov 2021 1703

Analize Covid 19 falsificate! Documentele, folosite la frontiera! Doi suspecți, reținuți

22 Oct 2021 1278

Femeie descoperită de polițiștii locali cu un certificat verde fals la un mall din Constanța

15 Oct 2021 8544

La frizer în carantină Primul dobrogean judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor nu se prezintă la proces. Judecata amânată pentru la anul

11 Oct 2021 5436

Oficial! Primul român condamnat cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor

29 Jul 2021 1783

Dosarul primului dobrogean acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor, amânat. Ce pedeapsă riscă

21 May 2021 2322

A vrut să se tundă și a ajuns inculpat Primul dobrogean trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor nu vrea să vină la proces! Ce riscă

30 Jan 2021 2849

Monica Dajbog, MAI „În ultimele șapte zile au fost întocmite 26 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor“ (video)

22 Jan 2021 1767

Începe procesul primului dobrogean trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

08 Oct 2020 1991