Doi copii au murit aproape de Palazu Mic. Dosarul, în instanţă. Procesul a fost amânat (video)


Magistraţii de la Judecătoria Constanţa au stabilit un nou termen în dosarul în care un tânăr de 22 de ani, din Constanţa, este acuzat de producerea unui accident rutier mortal de pe DN 22, în zona localităţii Palazu Mic (judeţul Constanţa), eveniment rutier în urma căruia doi tineri au decedat. Noul termen a fost stabilit pentru data de 13 martie.


Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanţa, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.


Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, aproape de jumătatea lunii ianuarie, inculpatul din prezenta cauză a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanţa, iar la un moment dat, ajungând la km 265, între localităţile Cogealac şi Taşaul, zona Palazu Mic din cauza neadaptării vitezei la configuraţia drumului, curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, au rezultat decesul la faţa locului al şoferului şi al pasagerului din spate din al doilea autoturism şi vătămarea corporală uşoară a şoferului primului autoturism şi a pasagerului dreapta din cel de-al doilea autoturism.


În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Pe data de 14 februarie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au finalizat ancheta specifică în dosarul cauzei şi au dispus trimiterea inculpatului în judecată pentru ucidere din culpă.


Pe data de 15 februarie 2019, magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa (instanţă învestită cu soluţionarea cazului) au constatat decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat. Mai mult decât atât, Judecătoria Constanţa a constatat nulitatea actului făcut în sensul mai sus precizat, peste termen, precum şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia (19.02.2019).


Decizia Judecătoriei Constanţa a fost contestată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, la Tribunalul Constanţa.


Ulterior, magistraţii de la Tribunalul Constanţa au analizat contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi au decis să respingă acţiunea procurorilor, ca nefondată. Hotărârea Tribunalului Constanţa a fost definitivă, iar pe cale de consecinţă, inculpatul a fost eliberat din arestul preventiv.


Video







Citește și:

Premieră absolută. Zeci de oameni arşi de vii în autobuz
Astăzi se împlinesc 45 de ani de la cel mai tragic accident din istoria Constanţei (galerie foto + video)


Tragedie la Medgidia! Două femei au murit! Un minor a fost condamnat (document + video)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în Palazu Mic, județul Constanța. Intervine ambulanța

10 Feb 2024 1551

Primăria Mihail Kogălniceanu. Cadouri și bucurie pentru tinerii locuitori ai comunei

20 Dec 2023 780

RAJA Constanța Lista localităților din județul Constanța care nu au încă apă potabilă

28 Nov 2023 942

CNI a atribuit contractul pentru construirea creșei din cartierul Palazu Mare din Constanța. Detalii despre proiect și despre firma câştigătoare (DOCUMENTE)

06 Oct 2023 1133

Lucrări Constanța S-au încheiat lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Brest din cartierul Tomis Plus (FOTO)

20 Jun 2023 1101

Accident cu trei morți pe DN 22, la intrare în Tariverde! Medicul Ion Cocoloș condamnat în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției (FOTO+VIDEO)

25 May 2023 6329

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 22

16 Mar 2023 694

Imagini de la fața locului UPDATE. Accident rutier pe DN 22, spre Sibioara. Intervine elicopterul SMURD. Implicate un tir și un autoturism. Șoferul și soția lui, răniți (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2023 11957

Accident rutier pe DN22. O mașină a intrat în stâlp!

14 Mar 2023 1968

Faptă abominabilă comisă de doi constănțeni pedepsită cu aproape 50 de ani de închisoare! Se cere rejudecarea cauzei

23 Nov 2022 2534

Aproape 50 de ani de închisoare pentru o crimă în județul Constanța! Dosarul nu se va rejudeca

19 Oct 2022 10669

Crimă la Palazu Mic pedepsită cu aproape 45 de ani de închisoare! Dosarul s-ar putea rejudeca

30 Sep 2022 2109

Șoferii beți și depășirile neregulamentare, în atenția polițiștilor din Constanța. Zeci de autovehicule oprite pentru control

23 May 2022 1183

Accident rutier pe E87, în localitatea Palazu Mic

25 Nov 2021 1577

Tragedie! Cazul liceenilor din Tulcea, uciși la Constanța, explicat de judecători într-o amplă motivare (Document + video)

27 May 2021 2637