Justitie

Doi foști primari din județul Constanța au luat cu executare în primă instanță. Curtea de Apel anunță decizia finală

  • Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

Final de proces la Curtea de Apel Constanța în dosarul în care Ion Soare şi Gheorghe Popescu, la data presupuselor fapte primari ai comunelor Cogealac şi Fântânele, au fost condamnaţi în primă instanță la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie. Curtea de Apel Constanța se va pronunța în acest dosar la data de 17 septembrie.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 
„La data de 18 ianuarie 2006, inculpaţii Soare Ion şi Popescu Gheorghe, în calitate de primari ai comunelor Cogealac şi Fântânele, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au încheiat un acord privind predarea, din administrarea Primăriei Cogealac spre administrarea Primăriei comunei Fântânele, a unei suprafeţe totale de teren de 371,19 ha. În această suprafaţă a fost inclusă în mod abuziv şi suprafaţa de 24.438 mp închiriată anterior de către o societate comercială, în urma organizării unei licitaţii de Primăria comunei Mihai Viteazu. Mai mult, în urmă cu un an, la data de 24 ianuarie 2005, inculpatul Soare Ion, primarul comunei Cogealeac, convenise cu primarul comunei Mihai Viteazu că respectiva suprafaţă aparţine comunei Mihai Viteazu. Aceste demersuri ale inculpaţilor au avut drept consecinţă obţinerea unor foloase necuvenite de către Primăria Fântânele, concomitent cu producerea unui prejudiciu în cuantum de 201.600 de euro şi 531.822 de lei în dauna societăţii beneficiare a terenului respectiv“.
 
De menționat că pe lângă decizia de condamnare, Tribunalul Constanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Proiect Solar Power SRL Constanţa şi i-a obligat, în solidar, pe inculpaţi la plata sumei de 201.600 de euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii (reprezentând cheltuieli efectuate de acţionarii părţii civile conform documentelor ataşate la dosar) şi suma de 531.822 lei (reprezentând cheltuieli cu terenuri şi amenajări) despăgubiri civile.
 
 
Citește și
 

Oficial!
Procurorul Ionel Marian Gherman a părăsit ​Direcţia Naţională Anticorupţie!


DNA anunță finalizarea unui nou dosar pe fonduri europene! Fost primar trimis în judecată
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul foștilor primari Ion Soare şi Gheorghe Popescu se va rejudeca

24 Sep 2020 885

Doi foști primari din Constanța, trimiși în judecată de DNA, condamnați. Dosarul, în apel, a primit un nou termen

11 Jul 2020 1212

DNA Constanta a trimis în judecată doi foști primari. Au fost condamnați. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel

12 Feb 2020 3529

Doi primari din judeţul Constanţa trimişi în judecată de DNA, condamnaţi

16 Dec 2019 1122

Eraos SA, firmă controlată de fratele fostului primar din Cogealac, Ion Soare, va reabilita străzile din Cerchezu (document)

22 Oct 2019 1236

Doi foşti primari din Constanţa, trimişi în judecată de DNA. Procesul continuă la Tribunal

29 Jul 2019 1459

Doi foşti primari din judeţul Constanţa, trimişi în judecată de DNA. Procesul continuă la Tribunal

22 Mar 2019 1423

Firma controlată de fratele fostului primar din Cogealac, Ion Soare, se va ocupa de construirea unei săli de sport la Școala 2 Mai (document)

30 Nov 2018 1606

Doi primari din judeţul Constanţa, trimiși în judecată de DNA. Azi, un nou termen

10 Sep 2018 3144

Doi primari din Constanţa, trimişi în judecată! Care sunt acuzaţiile celor de la Anticorupţie. Dosarul, la Curtea de Apel

27 Mar 2018 1845

DNA Constanţa a trimis în judecată doi primari. Cine sunt şi care sunt acuzaţiile

14 Feb 2018 1816

DNA Constanţa a „lucrat“ doi primari din judeţ. Judecătorii au rămas în pronunţare

17 Jan 2018 2159

Doi foşti primari din Constanţa, trimişi în judecată de procurorii Anticorupţie

08 Nov 2017 2730

Contestaţia formulată de firma fratelui ex-primarului din Cogealac, declinată către Tribunalul Constanţa. Detalii! (document)

22 Mar 2017 1459

Firma fratelui fostului primar din Cogealac a apelat la CNSC. Motivul - o licitaţie organizată de Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” (document)

07 Sep 2016 1699