Doi foști primari din județul Constanța au luat cu executare în primă instanță. Curtea de Apel anunță decizia finală

  • Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

Final de proces la Curtea de Apel Constanța în dosarul în care Ion Soare şi Gheorghe Popescu, la data presupuselor fapte primari ai comunelor Cogealac şi Fântânele, au fost condamnaţi în primă instanță la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie. Curtea de Apel Constanța se va pronunța în acest dosar la data de 17 septembrie.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 
„La data de 18 ianuarie 2006, inculpaţii Soare Ion şi Popescu Gheorghe, în calitate de primari ai comunelor Cogealac şi Fântânele, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au încheiat un acord privind predarea, din administrarea Primăriei Cogealac spre administrarea Primăriei comunei Fântânele, a unei suprafeţe totale de teren de 371,19 ha. În această suprafaţă a fost inclusă în mod abuziv şi suprafaţa de 24.438 mp închiriată anterior de către o societate comercială, în urma organizării unei licitaţii de Primăria comunei Mihai Viteazu. Mai mult, în urmă cu un an, la data de 24 ianuarie 2005, inculpatul Soare Ion, primarul comunei Cogealeac, convenise cu primarul comunei Mihai Viteazu că respectiva suprafaţă aparţine comunei Mihai Viteazu. Aceste demersuri ale inculpaţilor au avut drept consecinţă obţinerea unor foloase necuvenite de către Primăria Fântânele, concomitent cu producerea unui prejudiciu în cuantum de 201.600 de euro şi 531.822 de lei în dauna societăţii beneficiare a terenului respectiv“.
 
De menționat că pe lângă decizia de condamnare, Tribunalul Constanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Proiect Solar Power SRL Constanţa şi i-a obligat, în solidar, pe inculpaţi la plata sumei de 201.600 de euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii (reprezentând cheltuieli efectuate de acţionarii părţii civile conform documentelor ataşate la dosar) şi suma de 531.822 lei (reprezentând cheltuieli cu terenuri şi amenajări) despăgubiri civile.
 
 
Citește și
 

Oficial!
Procurorul Ionel Marian Gherman a părăsit ​Direcţia Naţională Anticorupţie!


DNA anunță finalizarea unui nou dosar pe fonduri europene! Fost primar trimis în judecată
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Afaceristul Aurelian Soare, fratele fostului primar din Cogealac, ridică un imobil la Ovidiu

08 Oct 2023 1289

Doi foști primari din județul Constanța, trimiși în judecată de DNA! Dosarul, amânat pentru finele lunii septembrie 2023

30 Jul 2023 9068

DNA a trimis în judecată doi foști primari din Constanța! Procesul amânat

13 Apr 2023 5593

Rejudecare Dosarul foștilor primari din Constanța, trimiși în judecată de DNA, amânat pentru la anul

27 Nov 2022 1809

Doi foști primari din Constanța, trimiși în judecată de DNA! Dosarul, la rejudecare! Noul termen în septembrie

11 Aug 2022 2169

Tribunalul menține măsurile asigurătorii pe bunurile a doi foști primari din Constanța trimiși în judecată de DNA

23 Feb 2022 1754

Lipsa unui raport de expertiză, motiv de amânare în dosarul a doi foști primari din județul Constanța, trimişi în judecată de DNA

07 Feb 2022 1533

Doi foști primari din județ, trimiși în judecată de DNA Constanța. Procesul, amânat pentru depunerea rapoartelor de expertiză

02 Dec 2021 1783

Doi foști primari din județul Constanța, trimişi în judecată de DNA. Rejudecarea, amânată

07 Aug 2021 2165

Expertiză contabilă în dosarul foștilor primari Ion Soare şi Gheorghe Popescu, trimiși în judecată de DNA Constanța

29 Mar 2021 2133

DNA a trimis în judecată doi foști primari din Constanța. Dosarul la rejudecare. S-a fixat un nou termen

01 Mar 2021 2274

Motivare! Rejudecarea dosarului foștilor primari Ion Soare şi Gheorghe Popescu, singurul remediu procesual

11 Nov 2020 1545

Dosarul foștilor primari Ion Soare şi Gheorghe Popescu se va rejudeca

24 Sep 2020 2070

Doi foști primari din Constanța, trimiși în judecată de DNA, condamnați. Dosarul, în apel, a primit un nou termen

11 Jul 2020 2122

DNA Constanta a trimis în judecată doi foști primari. Au fost condamnați. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel

12 Feb 2020 4672