Doi polițiști din Constanța s-au trezit cu mașinile sparte. Suspecții, puși în libertate



 
Cei trei bărbați suspectați au spart mai multe mașini parcate pe raza municipiului Constanța, printre care autoturismele aparținând a doi polițiști din Constanța (unul național și celălalt de la locală) din interiorul cărora au furat diverse bunuri, au fost puși în libertate!
 
Instanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţi cu măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile.
 
Decizia aparține Judecătoriei Constanța și poate fi contestată.
 
Amintim că la data de 24 noiembrie 2021, polițiștii Secției 2 au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 23/24 noiembrie 2021, persoane necunoscute au spart geamul unui autoturism, parcat în municipiul Constanța, iar din interior au sustras mai multe documente, dar și obiecte care aparțin unui polițist din cadrul I.P.J. Constanța.
 
Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, iar la data de 30 noiembrie a.c., au fost identificați 3 bărbați, de 20, 21 și 37 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.
 
În sarcina bărbaților de 20, respectiv 37 de ani au fost probate mai multe fapte de furt calificat, prin același mod de operare, iar în ceea ce-l privește pe bărbatul de 21 de ani, acesta este cercetat pentru complicitate la săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.
 
Cei 3 au fost reținuți, ulterior, fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.

 
În ceea ce privește bunurile lăsate de către polițist în autoturismul personal, la nivelul IPJ Constanța au fost declanșate verificări, prin structura de profil.
 

Din mașina polițistului național, hoții i-au furat din mașină stația radio, geaca de polițist și mai multe documente, procese verbale pentru sancțiuni pe linie rutieră. Stația radio a fost imediat scoasă din sistem.
 
La câteva zile după ce au spart mașina polițistului național, hoții au spart și mașina unui polițist local, de unde au furat o geacă.
 
Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Act de vandalism pe o stradă din Constanța! O mașină a fost avariată

26 Feb 2024 1329

Sentință definitivă în cazul polițiștilor din Constanța care s-au trezit cu mașinile sparte!

29 Nov 2022 3655

Mașinile a trei polițiști din Constanța, sparte! Primele condamnări

29 Sep 2022 2047

Culmea furtului, la Constanța! Mașinile a trei polițiști, sparte! Pronunțarea amânată

14 Aug 2022 10445

Mașinile a trei polițiști (unul național și doi de la locală), sparte în Constanța. Când se va pronunța instanța

12 Jul 2022 2407

Zeci de mașini sparte în zona Casei de Cultură. Printre păgubiți se numără și tatăl unei cunoscute sportive din Constanța

15 Jun 2022 5159

Filmul evenimentelor Constanța. Mașinile unor polițiști, sparte de hoți. Începe procesul

09 Apr 2022 1884

Mașinile a doi polițiști din Constanța, sparte. Hoții au furat tot ce le-a picat în mână. Decizia magistraților

29 Dec 2021 2218

Au furat și haina unui polițist local Hoții care au spart mașina unui polițist din Constanța nu suportă arestul!

08 Dec 2021 2563

Mai multe maşini au fost sparte la Năvodari. Hoţii sunt încă în libertate

28 Nov 2017 2491

Hoţi „ecologişti“ la Constanţa Au spart mai multe maşini, iar bunurile de valoare mică le-au aruncat la gunoi!

05 Dec 2014 1963

Maşini sparte în Constanţa de un grup de trei minori

28 Oct 2014 2540

Printre suspecţi sunt şi minori! Spărgători de maşini, prinşi în flagrant de poliţiştii Secţiei 2 pe bulevardul Tomis

23 Oct 2014 2161

Autoturisme sparte la Constanţa Un minor, arestat preventiv pentru furturi din maşini

19 Jul 2014 2020