Doi poliţişti din Mangalia, condamnaţi pentru luare de mită. Oamenii legii au contestat pedepsele

Mihai Dobrescu şi Ionuţ Popîrţac, ambii poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia, acuzaţi de luare de mită şi condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare, au contestat pedepsele aplicate. Contestaţiile celor doi poliţişti au ajuns la Curtea de Apel Constanţa, primul termen fiind stabilit pentru data de 17 septembrie. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va fi definitivă. 
 
De menţionat că, pe lângă cei doi ani de închisoare cu suspendare, Tribunalul Constanţa, în primă instanţă, le-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, lit. a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. g Cod penal (dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de doi ani.
 
Cei doi inculpaţi au mai fost obligaţi ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acest serviciu, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă ale acestora.
 
Nu este de trecut cu vederea faptul că celor doi poliţişti le-a mai fost impus ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Mangalia sau al Consiliului Local al municipiului Mangalia.
 
Tribunalul Constanţa a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada executată prin reţinere în perioada 10-11 august 2017, când au fost puşi în libertate.
 
În prezent, cei doi se află sub control judiciar.
 
Conform Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Constanţa, aproape de jumătatea lunii august, un echipaj format din doi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia a oprit un autoturism, ca urmare a săvârşirii de către conducătorul auto a unei contravenţii la regimul rutier. Pentru a nu lua măsurile legale faţă de acesta, cei doi i-ar fi solicitat bani. Conducătorul auto a sesizat fapta la linia telefonică Telverde, acţiunea de prindere în flagrant fiind organizată în aproximativ 30 de minute de la apelul telefonic. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți procurori ies la pensie! CSM trimite lista către Președintele României

15 Dec 2023 829

Mai mulți procurori cer să fie eliberați din funcție, prin pensionare! Listă

10 Dec 2023 1078

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 mai 2023

04 May 2023 1538

Doi boxeri constănţeni, componenţi ai lotului naţional, printre remarcaţii galei de la Ploieşti

28 Feb 2020 4331

Doi poliţişti din Mangalia sunt acuzaţi de luare de mită. Judecătorii le-au revocat controlul judiciar

03 Aug 2018 4427

Condamnare în primă instanţă Închisoare cu suspendare pentru doi poliţişti din Mangalia acuzaţi de luare de mită

06 Jun 2018 2523

Mangalia. Doi poliţişti acuzaţi de luare de mită au fost condamnaţi

05 Jun 2018 5469

Doi polițiști din Mangalia, acuzați de luare de mită. Urmează pronunțarea

07 May 2018 1865

Poliţiştii Mihai Dobrescu şi Ionuţ Popîrţac, acuzaţi de luare de mită, rămân sub control judiciar

14 Feb 2018 2574

Mihai Dobrescu şi Ionuţ Popîrţac, poliţişti la Mangalia, rămân sub control judiciar

22 Dec 2017 2754

Doi poliţişti din Mangalia au fost trimişi în judecată pentru luare de mită

09 Oct 2017 5291

Un afacerist piteştean construieşte în Vama Veche casă de vacanţă cu 17 camere, bungalow-uri şi foişor

21 Oct 2016 4125

Casă de vacanță, bungalouri și foișor…ce proiect imobiliar se va construi la Vama Veche

18 Oct 2016 3272

Desant concertează în El Comandante din Năvodari

29 Jun 2015 2159