Dosar DNA Nicolae Urdea, fostul primar din Limanu, achitat!




Tribunalul Constanța a decis azi, în rejudecare, achitarea lui Nicolae Iustin Urdea, fostul primar al comunei Limanu, deferit justiției (în 2015) de procurorii DNA!
 
Tot în acest dosar au mai fost achitați Bogdan Voicu, fostul secretar al Primăriei, Eugen Barbu, diriginte de şantier, dar și Vasile Cotin, reprezentant al unei societăţi comerciale.  
 
Față de Elena Tambozi, reprezentant al unei societăţi comerciale, tribunalul a încetat procesul penal, ca urmare a intervenirii decesului, după cum este precizat în minuta judecătorilor.
 
Instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.
 
Decizia de azi nu este definitivă și a fost luată, potrivit datelor noastre, de Raluca Georgeta Ceaușu, judecător de la Tribunalul Constanța.

Amintim că prin decizia nr. 620/2018 din 11.12.2018, în primă instanță, fostul primar a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
Tot în acest dosar, Bogdan Voicu, fostul secretar al Primăriei, a fost condamnat tot în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său şi pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale).

 
Mai departe, Elena Tambozi, reprezentant al unei societăţi comerciale, a luat tot în primă instanță trei ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
 

De asemenea, Eugen Barbu, diriginte de şantier, a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său. Cel în cauză a mai luat alţi trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale). Instanţa a contopit pedepsele şi a decis ca inculpatul să primească pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani de închisoare cu suspendare.
 
În final, Vasile Cotin, reprezentant al unei societăţi comerciale, a fost condamnat tot în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său şi pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale).
 
În decembrie 2019, Curtea de Apel Constanța a decis rejudecarea dosarului.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2008-2009, în contextul unui proiect finanțat din fonduri PHARE, intitulat „Turism Transfrontalier pe bicicletă – pistă comună pentru pietoni și biciclete pe faleza Mării Negre în zona 2 Mai – Vama Veche – frontieră”, inculpatul Urdea Iustin Nicolae, beneficiind de sprijinul celorlalți inculpați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce decurgeau din calitățile de primar al comunei Limanu, jud. Constanța, a atribuit acest contract societății comerciale reprezentate de inculpatul Cotin Vasile, fără respectarea prevederilor legale.
 
În același context, inculpatul Urdea Iustin Nicolae deși cunoștea împrejurarea că o parte a lucrărilor aferente traseului modificat al pistei comune s-a realizat anterior semnării unui act adițional la contractul respectiv de lucrări, a prezentat Autorității de Management documente cu un conținut nereal, care atestau în mod fictiv faptul că lucrările ar fi fost efectuate după intrarea în vigoare a actului respectiv.
 
În baza acestor documente unitatea administrativ – teritorială Limanu a obținut fonduri nerambursabile în cuantum de 413.641,31 lei.
 
Documentele respective au fost întocmite și semnate de inculpații Tambozi Elena, în calitate de proiectant al lucrărilor respective, Barbu Eugen diriginte de șantier și Cotin Vasile.
 
Faptele descrise mai sus au avut drept consecință aplicarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a unei corecții financiare de 25% din valoarea contractului de lucrări, modificat prin actul adițional (reprezentând 116.258,73 euro și TVA în cuantum de 79.373,46 lei,), ce a determinat stabilirea în sarcina beneficiarului finanțării, respectiv a Consiliului Local al comunei Limanu, a unei creanțe bugetare de 68.427,19 euro, aferente contribuției U.E. la finanțarea proiectului, 92.012,03 lei, aferente contribuției publice naționale de la bugetul de stat, și TVA în sumă de 79.374,78 lei.
 
De menționat este faptul că atât atribuirea actului adițional aceleiași firme reprezentate de inculpatul Cotin Vasile cât și aplicarea corecției financiare mai sus amintită au avut la bază o notă cu un conținut nereal întocmită de inculpatul Voicu Bogdan.

Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 215.428,10 euro.
 
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra imobilelor ce aparțin inculpaților. 
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnați! Judecătorii au confiscat 50.000 de euro

11 Apr 2024 599

Tribunalul Constanța, al 7-lea termen în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă!

23 Mar 2024 606

Picu Emanuel Victor, fost director general în Primăria București, și Matei Gheorghiță, primar din Dâmbovița, trimiși în judecată de DNA

11 Mar 2024 609

Oficial! O nouă condamnare pentru Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța! (DOCUMENT

07 Mar 2024 2812

Un primar și un fost primar din Constanța, condamnați! Neague Magdalena - 3 ani de închisoare cu suspendare. Neague Titu - 4 ani inchisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

05 Mar 2024 1237

Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, achitat! (MINUTA)

01 Mar 2024 1030

Tribunalul Constanța menține măsura asigurătorie în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă (MINUTA)

26 Feb 2024 714

Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, așteptat la Tribunalul Constanța!

19 Feb 2024 963

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1807

Rejudecare după prima condamnare! Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA, în așteptarea deciziei Tribunalului!

24 Jan 2024 2567

Eroii principali, elevii clasei a III-a de la Colegiul Național Pedagogic Ziua Națională a Culturii, sărbătorită prin meșteșug și descoperiri la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

19 Jan 2024 1249

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1047

Curtea de Apel Constanța, termen nou în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (DOCUMENT)

17 Jan 2024 1086

DNA Începe procesul în dosarul lui Mihai Chirica, primarul din Iași!

16 Jan 2024 945

Rusu Daniel Gheorghe, primarul din Șpring, județul Alba, trimis în judecată de procurorii DNA!

04 Jan 2024 608