Justitie

Dosar furat din Arhiva Civilă a Judecătoriei Constanţa. Avocată condamnată, în atenţia Înaltei Curţi


Cazul avocatei din Baroul Constanţa, pedepsită la opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Primul termen a fost stabilit pentru data de 1 aprilie. Oricare va fi decizia Înaltei Curţi, aceasta va fi definitivă.
 
În fapt, procurorii susţin că, aproape de finele anului 2016, inculpata (Maria P., în vârstă de 80 de ani) a sustras din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanţa un dosar civil al acestei instanţe, în care deţinuse calitatea de parte, profitând de faptul că acest dosar i se înmânase spre studiu.
 
În decembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa a stabilit în sarcina avocatei opt luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Magistraţii au amânat aplicarea pedepsei de opt luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Judecătoria a mai dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Instanţa i-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
 
Citeşte şi:
 
Avocatul Adrian Gheorghiţă, din Baroul Constanţa, agresat de un poliţist în sediul Poliţiei Mamaia. Omul legii, trimis în judecată

Interviu online cu fostul şef al Rutierei din Mangalia
„Există două categorii de vârstă predispuse la accidente rutiere“ (video)


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O avocată din Constanța, acuzată că a sustras un dosar civil. Ce a decis ieri Înalta Curte

02 Apr 2020 785

Un bărbat acuzat că a purtat fără drept roba de avocat, achitat definitiv la Constanţa (document)

07 Feb 2020 3431

O avocată din Constanţa a fost condamnată pentru că ar fi sustras un dosar de la Judecătoria Constanţa

31 Jan 2020 2101

A venit Moș Crăciun pentru copiii avocaților din Baroul Constanța (galerie foto)

17 Dec 2019 726

Baroul Constanţa are, de ieri, 24 de noi avocaţi stagiari. Iată cine sunt!

20 Nov 2019 2020

Ce trebuie să ştii atunci când vrei sa iei un credit bancar. Elena Draica, avocat în Baroul Constanţa, despre riscuri şi beneficii

21 Oct 2019 2319

Baroul Constanța s-a înfrățit azi cu Baroul Hauts-de-Seine din Franța (galerie foto)

08 Oct 2019 897

Moment important pentru justiția din Dobrogea! Baroul Constanța se va înfrăți azi cu Baroul Hauts-de-Seine din Franța

08 Oct 2019 1365

Interviu online cu Elena Draica, avocat în Baroul Constanţa Ai fost amendat de Poliţie şi vrei să conteşti procesul-verbal de contravenţie? Iată ce ai de făcut!

28 Sep 2019 4566

Doliu în Baroul Constanţa! A murit avocatul Aurel Glăvan

05 Sep 2019 1512

Evoluţia organizării profesiei de avocat în România Istoria pe scurt a decanilor Baroului Constanţa

23 May 2019 1925

Doliu în lumea avocaţilor din Constanţa

15 May 2019 2116

Cătălin Filişan ales decanul Baroului Constanţa. Pe cine a avut contracandidaţi. Ce şi-a propus să facă în această funcţie

01 Apr 2019 3256

Avocaţii constănţeni se alătură protestului din toată ţara (galerie foto)

11 Feb 2019 1426

Interviu online cu Liviu Cristescu, avocat în Baroul Constanţa „Calitatea de soţ/soţie nu conferă automat şi dreptul de acces la corespondenţa partenerului“

09 Feb 2019 2857