Dosarul blocului de pe Grindeanu, amânat pentru luna viitoare

Foto - Arhivă ZIUA de Constanța

Judecătoria Constanța a amânat, din nou, judecata în dosarul privind incendierea blocului de pe strada Nicolae Grindeanu, din municipiul Constanța!

Noul termen a fost stabilit pentru data de 5 octombrie 2022, în vederea stabilitii cadrului procesual.

Inculpatul minor este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de distrugere (fapta din 16.12.2021), vătămare corporală din culpă, (fapta din 16.12.2021), evadare, (fapta din 05.02.2022), evadare, (fapta din 24.02.2022), şi evadare, (fapta din 25.02.2022).
 
Conform procurorilor, minorul, la data de 16.12.2021, în jurul orei 01.00, prin incendierea inițiată prin folosirea de substanțe inflamabile și focul aprins de la chibrituri, a provocat distrugeri unui număr de 37 autoturisme parcate la subsolul și în proximitatea blocului de locuințe situat în mun. Constanța, precum și distrugerea și degradarea blocului de locuințe, fiind afectate 94 apartamente, spațiile comune ale blocului de locuințe, reprezentate de scările de bloc și parcarea aferentă situată la demisolul blocului, precum și fațadele blocului, fiind totodată aduse în stare de nefuncționare temporară ori până la remediere rețelele de apă, gaze și electricitate.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sediul SPIT Constanța, plin de oameni care-și plătesc taxele încă din prima zi (FOTOREPORTAJ +VIDEO)

03 Jan 2024 1546

RAJA Constanța Avarie în Constanța! Iată cine nu are apă la robinete

13 Dec 2023 1453

Firme Constanța True Legend Gold SRL și-a schimbat sediul social

24 Oct 2023 761

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă în Constanța. Ce consumatori sunt afectați

15 Aug 2023 1238

Constanţa Un bărbat a căzut de la etajul 4 direct pe țeava de gaze (GALERIE FOTO +VIDEO)

27 Jul 2023 4671

Un nou bloc pe strada Amurgului din Constanța! Autorizația de construire, emisă de primărie

10 Jun 2023 1691

Cine va plăti pagubele cauzate de incendiul de pe Grindeanu! Dosarul privind latura civilă, amânat (VIDEO)

05 Jun 2023 1747

Retrospectivă Anul 2022 marcat de incendii devastatoare la Constanța. Biserica Sf Ecaterina și Arhiepiscopia Tomisului, afectate grav de flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Jan 2023 1903

UPDATE Incendiu la un apartament din Constanța! În ce zonă intervin pompierii (FOTO+VIDEO)

12 Dec 2022 2898

Sentința care poate face istorie, așteptată azi la Judecătoria Constanța!

03 Nov 2022 3867

Familia Denisov ridică un nou imobil lângă blocul care a ars pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu

19 Oct 2022 3982

S-a terminat procesul! Minorul acuzat de incendierea blocului de pe strada Grindeanu, în așteptarea sentinței!

07 Oct 2022 61081

Începe procesul minorului acuzat de incendierea blocului de pe strada Nicolae Grindeanu, din Constanța

14 Jun 2022 2299

Hotărâre definitivă în cazul minorului acuzat de incendierea blocului de pe Grindeanu

04 Jun 2022 3484

Are sau nu are discernământ?! Minorul acuzat de incendierea blocului de pe Grindeanu, supus unei expertize psihiatrice. Ce s-a stabilit

21 May 2022 3384