Dosarul Colectiv, redeschis azi. Aproximativ 70 de persoane au murit

Azi, la Tribunalul Bucureşti va avea loc un nou termen în dosarul clubului Colectiv, distrus în incendiul din data de 30 octombrie 2015.
 
În urma incendiului şi-au pierdut viaţa aproximativ 70 de persoane, atât în noaptea tragediei, cât şi ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.
 
Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“.
 
Printre victimele incendiului din Colectiv se numără o tânără de doar 25 de ani din Constanţa. Tânăra lucra într-o multinaţională şi urma un masterat pe Studii Culturale Britanice. Era, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012). În noaptea incendiului, fata se afla în Colectiv, alături de o colegă. Deşi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, avea plămânii şi rinichii foarte afectaţi, iar medicii nu au reuşit să o salveze.
 
Printre cei răniţi în incendiul din Colectiv s-a aflat şi un bărbat, în vârstă de 44 de ani, scafandru de mare adâncime din Mangalia. Acesta a ajuns în noaptea respectivă la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, de unde a fost externat după aproape două luni.
 
De menţionat că dosarul va fi repartizat unui alt judecător, după ce magistratul învestit iniţial cu soluţionarea cauzei (Valeriu-Mihail Terceanu) s-a pensionat.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După decizia CCR Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează pensia specială

06 Jul 2022 1171

Daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro pentru victimele incendiului din Colectiv. Cine va trebui să le achite

12 May 2022 1329

Decizie definitivă în dosarul Colectiv Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, condamnat la 4 ani de închisoare (DOCUMENT)

12 May 2022 1833

Final în dosarul „Colectiv” Curtea de Apel Bucureşti urmează să pronunţe o decizie definitivă

21 Dec 2021 1602

Procurorii cer pedepse maxime în dosarul „Colectiv”

17 Dec 2021 1300

Dosarul Colectiv! Printre decedați, o tânără din Constanța. Urmează un nou termen de judecată

14 Jan 2021 1957

Colectiv – Cinci ani de la tragedie Lanţ uman între Curtea de Apel Bucureşti şi fostul club, în memoria victimelor incendiului

30 Oct 2020 2086

Judecata dosarului Colectiv, amânată la Curtea de Apel București! Când a fost stabilit noul termen

19 Sep 2020 2393

115 ani de închisoare la fond Când va avea loc primul termen în apelul dosarului Club Colectiv

16 Jul 2020 2036

Tribunalul Bucureşti continuă dezbaterile finale în dosarul Colectiv

02 Dec 2019 1967

Aproximativ 70 de persoane au murit Dosarul Colectiv, termen, azi, în Sala de Festivităţi a Tribunalului Bucureşti

27 Nov 2019 2219

Dosarul Colectiv DNA cere 15 ani de închisoare pentru fostul primar Cristian Popescu-Piedone

25 Nov 2019 2098

70 de morţi după un incendiu într-un club din Bucureşti. Azi, un nou termen în proces

09 Nov 2018 2474

Marş în Bucureşti pentru victimele din Colectiv. Mii de oameni au ieşit în stradă

30 Oct 2018 1564

Trei ani de la Colectiv Victimele teribilului incendiu de la Colectiv, comemorate la Constanţa (video)

30 Oct 2018 2352