Dosarul crimei de la Cernavodă, amânat din cauza lipsei martorilor

 
  •  Victima este un fost profesor, psiholog al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia.
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au amânat, pentru luna iulie 2022, cercetarea specifică în dosarul privind moartea unei profesoare, fost psiholog al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia.
 
Cauza a fost amânată pentru data de 06 iulie 2022, din cauza lipsei martorilor.
 
În prezent, principalul suspect (Cosmin H.) se află în statele gratiilor.
 
Zilele trecute, tribunalul a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, măsură ce urmează a fi verificată până la data de 15 iulie 2022.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 06 aprilie 2021, în locuinţa acesteia din oraşul Cernavodă, inculpatul a ucis-o în scop de jaf pe victima P.C., (...), ocazie cu care a sustras din locuinţă suma de 500 de lei un telefon mobil, trei carduri bancare şi cheile locuinţei şi autoturismului victimei.
 
Cadavrul victimei a fost descoperit în ziua de 08 aprilie 2021, zi în care inculpatul a fost depistat pe raza comunei Deleni, ocazie cu care s-a stabilit că încerca să se sinucidă, după ce ingerase otravă de şobolani şi antigel.
 
În primă fază inculpatul a fost condus la spital, unde după examinare medicii au stabilit că este în afara oricărui pericol, astfel că a fost condus la procuror, audiat şi reţinut.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Motivarea judecătorilor în dosarul celui mai tânăr constănțean condamnat la închisoare pe viață!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv! Sentință micșorată în cazul uciderii profesoarei Cristina Palu, din Cernavodă (VIDEO)

29 May 2023 2133

Un copil și-a salvat mama sunând la 112! Tentativă la omor calificat în Cernavodă. Dosarul în apel

18 May 2023 2657

Urmează pronunțarea definitivă în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

07 May 2023 2355

Cernavodă. Tentativă la omor calificat. Prima condamnare

28 Apr 2023 1170

Curtea de Apel, primul termen în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

19 Mar 2023 1583

12 ani de la dublul asasinat din Cernavodă!

03 Jan 2023 6011

Cum motivează judecătorii moartea unui fost cadru didactic din Constanța!

06 Dec 2022 1809

Condamnare în cazul uciderii fostului psiholog al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia

23 Nov 2022 7024

Urmează pronunțarea în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

24 Oct 2022 1818

Un copil și-a salvat mama sunând la 112! Tentativă la omor calificat în Cernavodă! Începe procesul (VIDEO)

06 Oct 2022 4579

Cernavodă! Cum s-a terminat ancheta în dosarul copilului care și-a salvat mama înjunghiată sunând la 112 (VIDEO)

16 Apr 2022 1761

Judecătorii au emis mandat de aducere pe numele unui martor în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

05 Apr 2022 1757

UPDATE 2. Caz șocant la Cernavodă! Un copil și-a salvat mama înjunghiată sunând la 112 (VIDEO)

23 Feb 2022 5933

Bărbatul acuzat de moartea unui fost cadru didactic, prezent la Tribunalul Constanța. Ce le-a cerut judecătorilor (VIDEO)

26 Jan 2022 1938

Detalii! Abandonat în ușa Spitalul din Cernavodă, un bărbat a murit după ce a fost bătut! Condamnări definitive

14 Jan 2022 6581