Dosarul Elenei Udrea, amânat pentru luna viitoare. Printre condamnați, Ioana Băsescu și Ioan Wagner, fostul director Oil Teminal

  • Este vorba despre dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit un nou termen de judecată în dosarul în care Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, a fost condamnată în primă instanță la opt ani de închisoare. Tot în acest dosar, Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, a luat cinci ani de închisoare.
 
Pe scurt, este vorba despre dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009.
 
Noul termen (al patrulea) a fost stabilit pentru data de 18 noiembrie 2021.
 
Oricare va fi decizia Curții Supreme, aceasta va fi definitivă.
 
Primele condamnări în primă instanță
 
Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, - opt ani de închisoare.
 
Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, - cinci ani de închisoare
 
Ioan Silviu Wagner, fostul director al Oil Teminal, - trei ani de închisoare cu suspendare. În continuare, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de cinci ani. Magistrații au stabilit ca pe durata termenului de încercare fostul director Oil Teminal să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa conform programului stabilit de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului (...) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

 
Curtea de Apel București a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Oil Terminal SA şi i-a obligat în solidar pe inculpații Silviu Ioan Wagner și Ioana Băsescu la plata sumei de 119.000 lei către aceasta.
 

Victor Tarhon, fostul președinte al CJC, în prezent vicepreședinte al CJ Tulcea, - patru ani de închisoare.
 
Dan – Cătălin Andronic, om de afaceri și consultant politic sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - mărturie mincinoasă; - favorizarea făptuitorului, a fost achitat.
 
Francesco Giovanni – Mario, om de afaceri, acuzat în acest dosar de evaziune fiscală, spălare de bani (2 fapte), a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, el primind un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Elena Udrea, condamnată la opt ani de închisoare. Ioana Băsescu a primit cinci ani. Decizia nu este definitivă
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea

11 May 2023 895

Judecătorii mai au nevoie de timp! Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009!

13 Apr 2023 687

Decizie a Curții de Apel București în cazul Elenei Udrea. Are legătură cu o presupusă mită de 5 milioane de dolari

11 Apr 2023 1998

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul Elenei Udrea!

16 Mar 2023 932

Elena Udrea, așteptată la Înalta Curte

16 Feb 2023 1687

Înalta Curte, termen nou în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

25 Jan 2023 1055

Curtea de Apel București, amânare de pronunțare în dosarul Elenei Udrea

12 Jan 2023 1269

Elena Udrea, contestație la Curtea Supremă!

04 Jan 2023 1062

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1310

Compania Națională de Investiții a atribuit prin achiziție directă mai multe contracte SRL-ului constănțean controlat de familia Nastasia (DOCUMENTE)

21 Nov 2022 1238

Elena Udrea transportată cu ambulanța de urgență de la penitenciar la spital. Ce s-a întâmplat

03 Nov 2022 2964

Breaking News Înalta Curte, anunț de ultim moment. Este vizată Elena Udrea

01 Nov 2022 2038

Elena Udrea pierde ultima şansă de a scăpa de închisoare în dosarul "Gala Bute". Decizia este definitivă

31 Oct 2022 1152

Dosarul Elenei Udrea ar putea fi închis! Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României

25 Oct 2022 1600

Înalta Curte sesizează Curtea Constituţională în cazul Elenei Udrea

10 Oct 2022 1224