Dosarul militarilor din Brăila morţi la Constanţa merge la Curtea Militară de Apel Bucureşti

Dosarul celor doi militari din Brăila morţi la Constanţa, în urma unui grav accident rutier, va merge la Curtea Militară de Apel Bucureşti. Și asta pentru că decizia Tribunalului Militar Bucureşti prin intermediul căreia șoferul vinovat de producerea tragediei (un plutonier major din cadrul U.M.01297 Brăila) a fost condamnat la închisoare cu executare a fost contestată. De menţionat că în acest accident a decedat și o femei, de 39 de ani, din Constanţa. 
 
Oricare va fi decizia Curţii Militare de Apel Bucureşti, aceasta va fi definitivă.   
 
Cel acuzat de producerea tragediei, un plutonier major din cadrul U.M.01297 Brăila, a fost condamnat în primă instanţă la patru ani și patru luni de închisoare cu executare. 
 
În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Poliţia Rutiere au stabilit că la data de 18 septembrie 2015, în jurul orelor 15:26, un bărbat de  37 de ani, din Brăila a condus un autoturism pe DN2A, dinspre Constanţa către Hârşova. În momentul în care a ajuns în zona km. 144+200, șoferul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autocar, condus din sens opus de un bărbat de 38 ani, din Constanţa.
 
Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a conducătorului auto din autoturism şi decesul unui bărbat de 25 de ani, din Petroşani, jud. Hunedoara, şi al altuia, de 34 de ani, din Brăila, pasageri în autoturism (militari din cadrul Batalionului 528 Cercetare „Vlad Ţepeş“ Brăila) şi decesul unei femei de 39 de ani, din Constanţa, ghid şi pasageră în autocar. 
 
În privinţa despăgubirilor, instanţa a dispus acordarea a 950.000 de lei sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale. De asemenea, instanţa a mai acordat cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale 1.200.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective.
 
Decizia nu este definitivă.
 
Citește și:
 
Tragedie între Stupina și Hanul Morilor
Doi militari şi un ghid turistic şi-au pierdut viaţa! (galerie foto) 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2069

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 978

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2053

Știri Constanța Peste o sută de misiuni executate de pompierii militari constănțeni în perioada 2-5 februarie. Unde au intervenit?

05 Feb 2024 592

Știri Constanța Misiuni ale pompierilor militari constănțeni în perioada 26-28 ianuarie! Unde au intervenit

30 Jan 2024 580

11 accidente au avut loc în județul Constanța în perioada Anului Nou! 28 de persoane, rănite

03 Jan 2024 689

UPDATE În Mangalia Accident rutier între două mașini. O victimă este rănită

22 Dec 2023 1054

UPDATE ISU Constanța Accident feroviar la Halta Castelu. Intervin pompierii

28 Nov 2023 1197

ISU Constanța Accident rutier la Valu lui Traian. O mașină, răsturnată

22 Nov 2023 1499

Oficial de la ISU Constanța despre accidentul feroviar dintre localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO)

16 Nov 2023 2556

Știri Constanța Pompierii din Constanța, eroi salvatori. Peste 160 de intervenții în perioada 13-15 octombrie

16 Oct 2023 753

Accident rutier, în Constanta! Două persoane implicate în accident

10 Oct 2023 2333

Accidente și incendii la Constanța. Unde au intervenit pompierii ISU Dobrogea

26 Sep 2023 869

Accidente și incendii în acest final de săptămână la Constanța! Unde au intervenit salvatorii

26 Jun 2023 992

Sute de misiuni executate de pompierii militari din Constanța în perioada 12-15 iunie. Accidente și incendii

16 Jun 2023 936