Dosarul morții tânărului din Mangalia a ajuns la Tribunalul Constanța. Ce urmează să decidă judecătorii


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului minor Daniel S., de 15 ani, din Mangalia, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Victima lui Daniel a fost Andrei I., un tânăr de 13 ani, tot din Mangalia, care a fost declarat decedat pe data de 12 martie.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 01 februarie, orele 13.30, în timp ce se afla pe bulevardul1 Decembrie din municipiul Mangalia, pe fondul unei stări tensionate preexistente, i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate minore, de 13 ani, cu pumnii şi picioarele, producându-i leziuni care i-au provocat în final decesul, iar agresiunea a stârnit revolta persoanelor prezente, care au intervenit de îndată pentru prinderea autorului agresiunii, acordarea primului ajutor şi sesizarea organelor de poliţie.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța și a primit numărul unic 1708/118/2020. În perioada imediat următoare, judecătorii de la tribunal vor stabili primul termen în faza camerei preliminare, procedură nepublică, în cadrul căreia se va analiza competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
 
După producerea neplăcutului eveniment, Judecătoria Mangalia a admis, pe data de 2 februarie, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de băiatul de 15 ani, pe o durată de 30 de zile, de la data de 02.02.2020 până la data de 02.03.2020 inclusiv.
 
„Impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza. Impune inculpatului să respecte următoarele obligații pe durata arestului la domiciliu: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorii. Atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive“, potrivit minutei judecătorești.
 
Ulterior, dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. La data de 13 februarie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile de vătămare corporală și tulburarea ordinea și tulburarea ordinii și liniștii publice, în infracțiunile de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice și au formulat cerere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv, față de inculpat.
 
La data de 17 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a admis cererea procurorului și a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv față de inculpatul minor, pe o perioadă de 30 de zile.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată de inculpatul minor la Curtea de Apel Cnstanța, instanță care a respins cererea procurorilor de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv. Decizia Curții de Apel Constanța a fost definitivă. 

 
Precizăm că trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie. 
 

Citește și
 
Arest la domiciliu pentru inculpat
Iată de ce s-a respins propunerea de arestare preventivă în cazul morții lui Andrei, din Mangalia!


Surse. Procurorii au finalizat ancheta în cazul morții lui Andrei, de 14 ani, din Mangalia. Urmează trimiterea în judecată
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 642

Exclusiv! Șeful procurorilor din Mangalia, primele declarații după cererea de strămutare a dosarului privind tragedia de la 2 Mai

21 Mar 2024 1280

Avocatul Adrian Cuculis, după termenul de la Judecătoria Mangalia „Dacă făceam ședință de bloc să schimbăm administratorul ieșea mai bine!“ (FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 2008

Averea și interesele Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, în atenția Inspecției Judiciare! Rudele tinerilor morți în accidentul de la 2 Mai vor strămutarea dosarului de la Judecătoria Mangalia (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 4284

Și Consiliul Superior al Magistraturii sesizează Inspecţia Judiciară în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia!

23 Feb 2024 684

Bogdan Andrei Alexandru, propus șef, în continuare, al Parchetului Judecătoriei Mangalia

21 Jan 2024 593

Curtea de Apel Constanța, termen nou în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (DOCUMENT)

17 Jan 2024 1022

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1838

Tribunalul Constanța menține o clasare primită de Cristian Radu, primarul din Mangalia, de la DNA!

16 Dec 2023 1030

Mihai Lupu, președinte al Consiliului Județean Constanța, prima reacție după clasarea de la DNA – „M-am liniștit acum! Era și normal, sunt nevinovat!“

14 Dec 2023 1027

Exclusiv! Mihai Lupu, președintele CJC, clasare de la DNA! Ermil Chelariu și Adrian Roșu, trimiși în judecată. Caraiola Anăstase a încheiat acord

14 Dec 2023 2230

Dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia, amânat pentru decembrie! (DOCUMENT)

21 Nov 2023 1269

Schimbări în conducerea Trident Construct Concept SRL din Valu lui Traian. Care este noua structură a capitalului?

25 Oct 2023 890

Societatea Derzis Dentalmax, înființată recent la Mangalia. Cu ce se ocupă

16 Sep 2023 766

Cine-l judecă pe Cristian Radu, primarul din Mangalia! (DOCUMENT)

26 Aug 2023 1921