Dosarul Motorina! Hotărâre finală în cazul șoferilor acuzați de furt de motorină și benzină

  • Instanța le-a impus inculpaţilor obligaţia ca, pe durata controlului judiciar, să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căreia se află cauza.

Tribunalului Constanța a dispus noi măsuri preventive în cazul celor opt inculpați (șoferi pe autocisterne de transport carburant) cercetați pentru furt de motorină și benzină. Ieri, tribunalul a decis să nu-i aresteze pe cei opt, însă a hotărât plasarea tuturor inculpaților sub imperiul controlului judiciar, pentru 60 de zile.
 
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă.
 
Magistrații le-au impus inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii, pe durata controlului judiciar: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.
 
Mai mult, instanța le-a impus inculpaţilor obligaţia ca, pe durata controlului judiciar, să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căreia se află cauza.
 
„Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestului preventiv“, potrivit minutei judecătorești.
 

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa

 
Amintim că urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au depistat în flagrant delict un bărbat, șofer pe o autocisternă de transport carburant, în timp ce ar fi sustras 50 de litri de produs petrolier cu miros specific de benzină.
 
Din cercetări, a reieșit faptul că, 7 bărbați (șoferi ai unor autocisterne), în timpul deplasării cu încărcătura de combustibil către destinație, s-ar fi abătut de la traseu, mai exact ar fi oprit în incinta societății comerciale în cadrul căreia își desfășurau activitatea, unde, cu ajutorul agentului de pază și al mecanicului, ar fi descărcat produsul petrolier în recipiente de diferite capacități, acestea fiind depozitate în magaziile societății cu scopul comercializării.
 
În continuare, polițiștii au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța.

 
În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor: 515 litri produs petrolier cu miros specific de benzină, 1.576 de litri produs petrolier cu miros specific de motorină, mai multe sigilii, o pompă electrică de transfer, mai multe recipiente goale, 14.000 de lei și 2.000 de euro.
 

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 13.780 de lei.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța.
 
Citește și
 
George Cuculescu, pompier de la ISU Dobrogea, a primit Emblema de Onoare de la ministrul Marcel Vela

Judecătorii din Tulcea au stabilit primul termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societate comercială, victima unei delapidări Cazul unui tânăr șofer care a folosit în interes personal cardul de alimentare

04 Jan 2024 814

Patru bărbați din Constanța, cercetați pentru furt calificat

04 Nov 2023 1507

Afaceri Constanța Excella Real Grup SRL, din Nicolae Bălcescu, în faliment! Tribunalul a fixat un nou termen

25 Jul 2023 1177

Dosarul Motorina Percheziții în Constanța și mai mulți șoferi trimiși în judecată! Procesul, amânat

13 Jan 2023 1741

Județul Constanța Motorină furată de la vagoanele cisternă ce staționau într-o stație de cale ferată

05 Nov 2022 1635

Dosarul „Motorina“, trimis în instanță, la Constanța Mai mulți șoferi acuzați de furt calificat! Procesul, amânat

13 Sep 2022 3614

Mega-dosar trimis în judecată! Motorină furată din Depoul de locomotive CFR Palas! Procurorii anunță finalul anchetei. Cine sunt inculpații

07 Sep 2022 4401

70 de percheziții în dosarul „Motorina“! Tribunalul Constanța a respins definitiv cele 11 propuneri de arestare!

08 Jun 2022 2944

Dosarul „Motorina“! Procurorii din Constanța solicită, în continuare, arestarea preventivă a 11 suspecți! Date din anchetă

03 Jun 2022 2242

Pastilă amară pentru anchetatori! Toate cele 11 propuneri de arestare în Dosarul Motorina, respinse de Judecătoria Constanța

30 May 2022 2994

Falimentul Excella Real Grup SRL, condamnată în celebrul dosar Motorina, discutat azi la Tribunalul Constanța

09 Feb 2022 2627

Condamnat în Dosarul „Motorina“ Radu Nemeş poate fi eliberat condiționat. Intervine DNA Constanța

17 Jan 2022 2934

Un polițist din Constanța, condamnat cu executare. Rejudecarea, formulată de trei civili, admisă în principiu

28 Dec 2021 1662

Prejudiciu, 31 de milioane de euro Mega-dosar la Tribunalul Constanţa! Procesul a început, după doi ani de la trimiterea în instanță, cu o amânare

19 Jul 2021 2533

Percheziții și interceptări Furturi masive din Portul Agigea! Macaragii, marinari și docheri, condamnați

08 Jul 2021 6258