Justitie

Dosarul „Murfatlar“, „bombă“ de la DNA! Mai mulţi vameşi din Constanţa, în colimatorul Anticorupţiei (document)

Murfatlar România SA a fost înfiinţată în anul 2002 şi are ca activitate comercială principală comerţul cu ridicata al băuturilor şi, în secundar, printre altele, distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice, fabricarea vinurilor din struguri, fabricarea cidrului şi a altor vinuri din fructe, fabricarea altor băuturi nedistilate, obţinute prin fermentare, fabricarea berii ş.a.
 
ZIUA de Constanţa prezintă referatul cu propunere de arestare preventivă formulat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul denumit generic „Murfatlar“, cauză în care a fost calculat un prejudiciu în dauna bugetului de stat de aproximativ 600 de milioane de euro, prin conduita presupus frauduloasă a unor societăţi din domeniul băuturilor alcoolice.
 
În dosar, George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, a fost arestat preventiv, alături de Constantin CîrciumaruCătălin BucuraGheorghe ZloteaGheorghe Cosmin PopescuCătălin Florian Vasilescu şi Sorin Vasile Săvoiu.
 
În referatul cu propunere de arestare preventivă se face referire şi la „extinderea urmăririi penale pentru fapte noi“, fiind vizaţi mai mulţi angajaţi ai statului român acuzaţi de abuz în serviciu. Printre aceştia se află şi nouă persoane din Constanţa!
 
Procurorii DNA arată că, „în perioada 5.03.2013 - 10.11.2013, funcţionarul public Ţene Dragoş Cristian, în calitate de inspector în cadrul B.V.I. (Birou Vamal) Constanţa, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a propus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 19.678.854 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.

Vameş, gardist, contabil, profesor şi candidat la Parlament
De unde vin inspectorii antifraudă Constanţa?


Mai departe, conform DNA, „în perioada 5.03.2013 - 5.09.2013, funcţionarul
public Mocanu Ionel-Daniel, în calitate de inspector în cadrul BVI Constanţa, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a propus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 1.186.629 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.
 
„În perioada 5.03.2013 - 5.09.2013, funcţionarul public Baciu Aurelia, care, în calitate de inspector în cadrul BVI Constanţa, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a propus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 1.186.629 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“, se mai arată în documentele DNA.
 
Procurorii Anticorupţie mai spun că, „în perioada 5.03.2013 - 5.05.2014, funcţionarul public Neagu Ionel, în calitate de inspector în cadrul BVI Constanţa, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a propus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 25.132.531 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.
 
Tot în capitolul „extinderea urmăririi penale pentru fapte noi“ se mai arată că, „în
perioada 1.07.2013 - 5.05.2014, funcţionarul public Nezir Elmaz, care, în calitate de inspector în cadrul BVI Constanţa, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a propus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 23.946.667 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.
 
„În perioada 5.03.2013 - 1.09.2013, funcţionarul public Voicu Liviu, în calitate de şef birou autorizări în cadrul DJAOV Constanţa, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a propus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 19.678.854 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.
 
Ioan Alexandru Mateiciuc, în calitate de director executiv adjunct care a asigurat funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) în lipsa titularului, este bănuit că, „în perioada 5.03.2013 - 19.07.2013 şi 18.09.2013 - 14.11.2013, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a dispus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 19.678.854 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.
 
Viorel Constantin Dima, director executiv al DJAOV Constanţa, este suspectat că, „în perioada 19.07.2013 - 1.09.2013, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a dispus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 765.567 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.
 
Florentina Ioana, director executiv al DJAOV Constanţa, este acuzată că, „în perioada 1.09.2013 - 18.09.2013, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a dispus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 765.567 de lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.
 
Nicolae Cristian Stăniguţ, în calitate de director executiv al BVI Constanţa, este suspectat că, în perioada 15.11.2013 - 5.05.2014, „nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a dispus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de SC Murfatlar România SA, în condiţiile în care cunoştea că această societate înregistra accize restante cu mai mult de cinci zile faţă de termenul legal de plată, consecinţele fiind producerea unui prejudiciu de 23.945.902 lei şi continuarea activităţii SC Murfatlar România SA în toată această perioadă“.
 
Tot procurorii DNA mai arată că, „în perioada ianuarie 2013 - septembrie 2014, deşi au luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu despre creanţele în domeniul accizelor şi obligaţiile restante cu mai mult de 30 de zile faţă de termenul legal de plată, inspectorii vamali Ţene Dragoş Cristian (1.01.2013 - 10.11.2013), Mocanu Ionel-Daniel (1.01.2013 - 5.09.2013), Baciu Aurelia (1.01.2013 - 5.09.2013), Neagu Ionel (2013 - 2014), Nezir Elmaz (01.07.2013 - 11.09.2014) şi Voicu Liviu (şef Birou Autorizări 23.01.2013 - 01.09.2013), toţi din cadrul Biroului Autorizări din DJAOV Constanţa, respectiv BVF Constanţa, nu au
întocmit referat cu propunere de suspendare a autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. (...) şi nr. (...), deţinute de SC Murfatlar Romania SA“.
 
Cei de la Anticorupţie mai precizează că „abia în luna septembrie 2014, funcţionarii din cadrul BVF Constanţa au dat relevanţă informărilor cu privire la obligaţiile fiscale restante înregistrate de SC Murfatlar România SA şi au aplicat prevederile legale referitoare la suspendarea autorizaţiilor de antrepozit vamal de producţie“ şi că, „urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii din cadrul DJAOV Constanţa nominalizaţi anterior, SC Murfatlar Romania SA şi-a continuat activitatea în cadrul antrepozitului fiscal, acumulând noi creanţe fiscale la buget general consolidat de la 31.356.550 de lei în luna decembrie 2012 la 78.518.025 de lei în luna septembrie 2014“.
 
„(…) Cauzele producerii acestui prejudiciu, identificate în speţă, sunt: autorizarea antrepozitelor fiscale de producţie alcool şi băuturi alcoolice deţinute de societăţi (la Ploieşti, jud. Prahova, la Poşta Câlnău, jud. Buzău, şi la Murfatlar, jud. Constanţa), cu încălcarea dispoziţiilor legale, sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor şi a altor obligaţii fiscale prin înregistrarea unor operaţiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă, îngăduinţa funcţionarilor publici cu atribuţii de serviciu în materie care nu au îndeplinit actele la care erau obligaţi şi nu au dispus măsurile prevăzute de lege pentru a opri activitatea antrepozitelor, deşi societăţile au înregistrat lună de lună obligaţii fiscale restante, iar cuantumul acestora a crescut constant“, au conchis procurorii.
 
Referatul DNA poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente”.

Citeşte şi

Murfatlar şi DNA-ul
Afacerile persoanelor încătuşate în dosarul „Euroavipo”​


Dosarul Murfatlar. Procurorii Anticorupţie fac noi precizări. Este vizat şeful de la Antifraudă (documente)
 
Sursa foto: Opinia-Buzău.ro şi Google Maps
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judeţul Constanţa. Accident rutier grav. Maşina s-a răsucit în şosea. Bucăţi din autoturism împrăştiate peste tot

15 Nov 2018 787

Percheziții în localitatea Murfatlar, județul Constanța. Vizat, un suspect de furt și conducere a unui autoturism fără permis

14 Nov 2018 206

În derby-ul din Liga a 6-a al comunei Viişoara, AS a suflat de patru ori şi a stins Flacăra

13 Nov 2018 401

Fotbalul județului Constanța Meciurile care se joacă astăzi și mâine în Ligile a 5-a și a 6-a

10 Nov 2018 419

Fotbalul judeţului Constanţa Primul egal în Liga a 6-a pentru ITC, după opt victorii la rând

06 Nov 2018 476

Falimentul dă târcoale societăţii Murfatlar România SA

31 Oct 2018 659

Judeţul Constanţa Accident feroviar. Persoană tăiată de tren la Murfatlar!

30 Oct 2018 3940

Seria de victorii consecutive în Liga a 6-a a Flăcării Crucea s-a oprit la şapte. ITC are însă opt succese din opt

30 Oct 2018 537

Contract semnat între Triago Trading şi Staţiunea de Cercetare Viti-Vinicolă Murfatlar (document)

27 Oct 2018 442

Incendiu violent la Murfatlar. O locuință a fost cuprinsă de flăcări. Mai multe echipaje de pompieri intervin

25 Oct 2018 1399

Insolvenţa Murfatlar România SA, amânată pentru 2019

24 Oct 2018 403

Fotbalul judeţului Constanţa Sport Prim Oltina a făcut scor cu Viitorul Târguşor în Liga a 5-a

23 Oct 2018 800

Bănuit de comiterea unor infracțiuni de șantaj și loviri sau alte violențe, reținut de polițiștii constănțeni

21 Oct 2018 526

Atenţie, şoferi! Podul rutier de la Basarabi va intra în reparaţii. Traficul va fi îngreunat

20 Oct 2018 2073

De Ziua Armatei României În şcolile constănţene se promovează profesia militară

19 Oct 2018 749

Fotbalul judeţului Constanţa Seriile Ligii a 6-a, conduse, cu punctaj maxim, de Flacăra Crucea şi ITC

16 Oct 2018 1560

Croazieră lansată de către Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile Constanța pe Canalul Dunăre - Marea Neagră

12 Oct 2018 855

Proiectul pilot de prevenire a violenței în rândul minorilor ,,Pregătiți pentru viață”, la Liceul Tehnologic din Murfatlar

10 Oct 2018 268

Elev al Liceului Teoretic Murfatlar, județul Constanța, agresat la școală. Polițiștii au deschis o anchetă

09 Oct 2018 1401

Județul Constanța sub cod galben de ceață densă. Când expiră atenționarea meteorologilor și ce localități sunt vizate

09 Oct 2018 688

Fotbalul judeţului Constanţa Ce meciuri se joacă în weekend în Liga a 4-a, a 5-a şi a 6-a

06 Oct 2018 943

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul De Ziua Educaţiei 2018, Adrian V. Rădulescu devine patronul spiritual al şcolii din comuna în care s-a născut (galerie foto+video)

05 Oct 2018 1370

În Liga a 5-a, Sport Prim Oltina a pierdut, iar în fotoliul de lider a urcat Viitorul Pecineaga

02 Oct 2018 568

Județul Constanța Două meciuri în aceeași etapă, la Liga a 5-a, încheiate cu scorul de 5-4. Într-unul s-au impus gazdele, în celălalt oaspeții

25 Sep 2018 580

Pericol în trafic la Constanța. Mai mulți șoferi beți sau fără permis de conducere valabil, depistați la volan.

24 Sep 2018 295

În meciul Speranţa Castelu II - Unirea Topraisar s-au marcat 14 goluri

21 Sep 2018 597

LIVEJudeţul Constanţa. Incendiu în Murfatlar. Două case apropiate cuprinse de flăcări (galerie foto+video)

19 Sep 2018 6483

Judeţul Constanţa Incendiu la ieşirea din localitatea Murfatlar

17 Sep 2018 1067

Acoperişul imobilului Districtului Murfatlar din cadrul CNAIR intră în reparaţii (document)

17 Sep 2018 389

UPDATE Imagini de la eveniment Accident rutier la ieşire din Valu lui Traian! Un motociclist a ajuns la spital (galerie foto)

14 Sep 2018 1857

UPDATE. Accident rutier grav la Murfatlar. Trei persoane, printre care un copil de doi ani, au fost rănite. În ce stare sunt victimele (galerie foto)

12 Sep 2018 3873

Traficul pe drumuri din județul Constanța afectat de un transport agabaritic. Ce rută este afectată

12 Sep 2018 533

Transport agabaritic în judeţul Constanţa. Ce rută va fi afectată

11 Sep 2018 259

Lista persoanelor expropriate pentru amenajarea perdelelor forestiere pe A2 - zonele Bărăganu, Cumpăna, Murfatlar, Valu lui Traian

07 Sep 2018 2391

Fostul prefect al Constanţei, printre cei despăgubiţi Lista persoanelor expropriate pe zonele Medgidia, Ciocârlia şi Murfatlar pentru perdelele forestiere de pe A2

06 Sep 2018 3850

UPDATE. Accident rutier pe DN 3 între Valu lui Traian și Murfatlar. O persoană a fost rănită (galerie foto)

05 Sep 2018 2707

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier la intrare în localitatea Poarta Albă. Un autoturism s-a răsturnat după o șicanare în trafic. Trei victime (galerie foto-video)

04 Sep 2018 4661

Fulgerul Chirnogeni, scorul etapei în Liga a 6-a. Meci cu Flacăra Viişoara

04 Sep 2018 939

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Viți Vinicolă Murfatlar a încheiat un contract cu o firmă din Codlea, Brașov. Ce valoare are contractul (document)

30 Aug 2018 785

Transport agabaritic pe Autostrada A4 și drumurile din județul Constanța. Pe ce rută va circula

29 Aug 2018 414

Judeţul Constanţa Ce rezultate s-au înregistrat în runda inaugurală a Ligii a 5-a. Astăzi e etapă la Liga a 4-a

28 Aug 2018 915

Accident rutier pe DN2E. Un autoturism a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. O fetiță din Murfatlar, județul Constanța, rănită

27 Aug 2018 737

IPJ Constanţa Dinamica accidentului din Valu lui Traian. Au fost implicate o motocicletă şi un autoturism (galerie foto+video)

27 Aug 2018 2516

Accident la Valu lui Traian. Un BMW s-a tamponat cu un Volkswagen. O victimă

25 Aug 2018 1417

Crimă la Murfatlar! Procurorii au luat decizia finală (galerie foto+video)

25 Aug 2018 582

Fotbalul judeţului Constanţa Începe şi Liga a 5-a. Iată meciurile din etapa întâi!

25 Aug 2018 897

Atenție șoferi. Traficul pe A4 și drumuri din județul Constanța va fi îngreunat din cauza unui transport agabaritic

24 Aug 2018 650

Judeţul Constanţa Porneşte la drum şi Liga a 5-a de fotbal. Iată programul primei etape!

21 Aug 2018 1044

Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Viti Vinicolă Murfatlar a achiziţionat cisterne de fermentare (document)

09 Aug 2018 401

UPDATE. Accident rutier la ieșire din localitatea Valu lui Traian către Murfatlar. Două victime, printre care un copil

07 Aug 2018 1401