Dosarul Portul Doi dintre acuzaţi, achitaţi definitiv, cer în instanţă repararea prejudiciului

Acuzaţi de procurorii anticorupţie de constituire, aderare ori sprijinire a unui grup infracţional organizat, în cauza cunoscută generic sub denumirea „dosarul Portul“, reţinuţi şi, ulterior, arestaţi preventiv, dar achitaţi definitiv ulterior de două completuri constituite la nivelul Curţii Supreme, doi foşti vameşi au dat statul român în judecată. Aceştia cer repararea prejudiciilor create de erorile judiciare în ceea ce-i priveşte, având în vedere că au petrecut luni bune în arest preventiv, într-o cauză în care, ulterior, li s-a stabilit definitiv nevinovăţia. Cei doi sunt Adrian Milea, lucrător vamal şi şef control fizic containere în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea în perioada anchetată de DNA, şi Valentin Roşculeţ, lucrător vamal în cadrul aceleiaşi structuri.
 
În prezent, cei doi s-au adresat judecătorilor Tribunalului Constanţa, cărora le-au cerut să constate existenţa prejudiciilor create de erorile judiciare în cazul lor şi, pe cale de consecinţă, să oblige statul la repararea acestor prejudicii.
 

Începutul

 
În cazul celor doi constănţeni, povestea stă în felul următor: la data de 23 mai 2011, Direcţia Naţională Anticorupţie a declanşat o amplă procedură ce a vizat reţinerea şi, ulterior, arestarea mai multor persoane acuzate de iniţiere, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat. Legat de acest grup, procurorii spuneau, în comunicatul de presă din 24 mai, că „într-o perioadă cuprinsă generic între mai 2010 şi martie 2011, la nivelul autorităţilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa, s-a constituit un grup infracţional organizat ce are scopul de a controla instituţiile Statului Român cu atribuţii în activităţile de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (D.R.A.O.V.) Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti“.
 
Printre persoanele acuzate cu această ocazie se aflau şi Adrian Milea, dar şi Valentin Roşculeţ. În urma descinderilor de la finele lui mai, 2011, 28 de persoane au fost iniţial reţinute, iar ulterior, arestate pe o perioadă de circa o lună, în urma admiterii de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a propunerii formulate de către procurorii anticorupţie. Adrian Milea şi Valentin Roşculeţ s-au aflat, la rândul lor, printre persoanele arestate.
 
După arestarea iniţială, rând pe rând, o parte dintre acuzaţi au început să părăsească arestul, după ce judecătorii Curţii Supreme dispuseseră în cazul lor înlocuirea arestului cu alte măsuri preventive.
 
Adrian Milea şi Valentin Roşculeţ au părăsit arestul pe data de 21 noiembrie 2011. Potrivit instanţei de judecată, cei doi au fost reţinuţi din data de 23 mai 2011 pentru o perioadă de 24 de ore, iar cu data de 25 mai 2011, au fost arestaţi. În total, cei doi lucrători vamali petrecuseră în spatele gratiilor aproape şase luni, în fază de reţinere şi, ulterior, arest preventiv.
 

Trimiterea în judecată

 
La data de 2 aprilie 2012, după aproape un an de la descinderile iniţiale, Direcţia Naţională Anticporupţie a decis trimiterea în judecată a circa 40 de persoane, în dosarul Portul.
Pe Adrian Milea, lucrător vamal, şef control fizic containere în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, procurorii l-au acuzat de „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup“. Totodată, i s-au imputat „două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată“, potrivit DNA.
La rândul său, Valentin Roşculeţ, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, a fost acuzat de „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup“.
 

Dosarul viza în total 39 de persoane şi a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României la data de 2 aprilie 2012. La momentul trimiterii în judecată, Milea şi Roşculeţ executaseră deja aproape şase luni de arest preventiv.
 

Achitarea

 
După aproape patru ani de judecată, pe data de 22 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a dispus achitarea acuzaţilor. Adrian Milea a fost achitat de acuzaţia de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup“ şi, respectiv, de „luare de mită“ în temeiul articolului 16, alineat 1, litera c din Codul de procedură penală. Potrivit textului de lege respectiv, achitarea s-a decis întrucât „nu există probe că persoana a săvârşit infracţiunea“.

 
La rândul său, Valentin Roşculeţ a fost achitat şi el de acuzaţia de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup “. În cazul său, judecătorii au dispus achitarea în baza articolului 16, alineat 1, litera a, ajungând la concluzia că „fapta nu există“.
Împotriva acestei soluţii, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declarat apel. Cazul a rămas pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat la Secţia Completul de 5 judecători după mai bine un an de la pronunţarea primei sentinţe, pe data de 14 septembrie 2017.
 
După circa alţi doi ani, în iulie 2019, instanţa de apel a închis definitiv dosarul, menţinând soluţia de achitare pronunţată în primă instanţă. De la data descinderilor iniţiale, respectiv 23 mai 2011, şi până la pronunţarea achitării definitive se scurseseră mai bine opt ani. Din cei opt ani, Adrian Milea şi Valentin Roşculeţ, dar şi alte persoane închise odată cu ei, petrecuseră şase luni în spatele gratiilor.
 
În ce priveşte dosarele în care cei doi au cerut ca statul să le repare prejudiciul astfel creat, acestea nu au primit încă un prim termen de judecată. Cauzele se află pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Achitări în Dosarul „Portul”! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie definitivă după 8 ani
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 485

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3587

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 651

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în cazul navei GSP King, reţinută în Portul Midia!

18 Mar 2024 3784

500.000 de euro! Afaceristul Dragoș Iulian Tudoran se adresează Curții Supreme pentru a primi daune pentru Dosarul Portul

17 Mar 2024 664

Nava GSP King, proprietatea GSP King Ltd, reţinută de Tribunalul Constanța în Portul Midia!

12 Mar 2024 7100

Cererea formulată de CN APM Constanța, respinsă Decizia magistraților în procesul dintre Șantierul Naval Constanța SA, CN APM Constanța și Socep SA

05 Mar 2024 730

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 943

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă pentru Stelian Tocia și Apostol Cristian Ionuț (MINUTA)

27 Feb 2024 622

DNA, oficial despre dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023. Patru persoane trimise în judecată

25 Feb 2024 648

VIDEO Procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, i-a trimis în judecată pe Tocia Stelian, Apostol Cristian Ionuţ, Pomjan Rolland și Yovdiy Yuriy

21 Feb 2024 1540

Baza Logistică Navală a bătut palma cu Tehnorex International SRL, din Constanța! (DOCUMENT)

19 Feb 2024 725

Justitie Constanța Nava „Le Meribel“, pavilion olandez, reținută în Portul Agigea Sud! (MINUTĂ)

16 Feb 2024 505

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 890

Banca Națională a României câștigă, la București, un proces cu primarul Chițac, legat de terenul din Piața Ovidiu (MINUTA)

14 Feb 2024 3043