Dosarul Portul. Fost șef în Vama Agigea, despăgubit pentru ancheta DNA


 
  • Decizia a fost pronunțată în dosarul 159/118/2020, în care reclamant este Adrian Milea, lucrător vamal și șef control fizic containere în Biroul Vamal Constanța Sud Agigea.
  • Potrivit minutei Hotărârii nr. 2558/2021, instanța „admite în parte cererea“. În continuare, instanța „obligă pârâtul (nr., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice) la plata către reclamant a sumei de 35.000 de lei, cu titlu de daune morale“. Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
  • Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Un fost șef din Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, închis preventiv și ulterior, achitat definitiv în urma anchetei DNA cunoscută generic drept Dosarul Portul, a primit o primă hotărâre judecătorească prin care i se acordă daune morale.
 
Decizia a fost pronunțată în dosarul 159/118/2020 de magistrații Secției Civile a Tribunalului Constanța, în completul prezidat de magistratul Aurora Coadă, dosar în care reclamant este Adrian Milea, lucrător vamal și șef control fizic containere în Biroul Vamal Constanța Sud Agigea.
 
Arestat, acuzat și, ulterior, achitat definitiv în mega-dosarul Portul, instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, Milea solicită repararea prejudiciilor pe care le-a suferit stând în arest preventiv, în contextul în care, la finele procesului, a fost achitat de acuzațiile aduse de DNA.
 
Acum, acesta a dat statul în judecată și a cerut repararea prejudiciilor suferite în urma erorilor judiciare comise în cazul său.
 
Potrivit minutei Hotărârii nr. 2558/2021, instanța „admite în parte cererea“. În continuare, instanța „obligă pârâtul (nr., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice) la plata către reclamant a sumei de 35.000 de lei, cu titlu de daune morale“. Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
 

Anchetă demarată în urmă cu 10 ani

 
Amintim, ancheta ce a dus la arestarea preventivă a lui Adrian Milea, lucrător vamal și șef control fizic containere în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, a fost anunțată de DNA la data de 23 mai 2011. Acuzațiile formulate de procurori erau de iniţiere, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat.
 
Printre persoanele acuzate cu această ocazie se afla şi Adrian Milea, care inițial a fost reținut de procurori și, ulterior, arestat preventiv pentru o perioadă de aproape șase luni. Procesul privind ancheta procurorilor din Portul Constanța Sud Agigea s-a încheiat definitiv în luna iulie 2019, cu achitarea acuzaților.
 
Adrian Milea a fost achitat de acuzaţia de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup“ şi, respectiv, de „luare de mită“ în temeiul articolului 16, alineat 1, litera c din Codul de procedură penală. Potrivit textului de lege respectiv, achitarea s-a decis întrucât „nu există probe că persoana a săvârşit infracţiunea“.

 
În întreg acest context, rămâne de văzut dacă hotărârea Tribunalului Constanța de acordare a daunelor morale către Adrian Milea va fi atacată la instanța superioară.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Achitat după șase luni de închisoare:
Un vameș din Constanța cere un milion de euro daune! Ce se întâmplă cu dosarul

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 543

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4302

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3649

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 687

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în cazul navei GSP King, reţinută în Portul Midia!

18 Mar 2024 3825

500.000 de euro! Afaceristul Dragoș Iulian Tudoran se adresează Curții Supreme pentru a primi daune pentru Dosarul Portul

17 Mar 2024 689

Nava GSP King, proprietatea GSP King Ltd, reţinută de Tribunalul Constanța în Portul Midia!

12 Mar 2024 7136

Cererea formulată de CN APM Constanța, respinsă Decizia magistraților în procesul dintre Șantierul Naval Constanța SA, CN APM Constanța și Socep SA

05 Mar 2024 752

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 972

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă pentru Stelian Tocia și Apostol Cristian Ionuț (MINUTA)

27 Feb 2024 652

DNA, oficial despre dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023. Patru persoane trimise în judecată

25 Feb 2024 671

VIDEO Procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, i-a trimis în judecată pe Tocia Stelian, Apostol Cristian Ionuţ, Pomjan Rolland și Yovdiy Yuriy

21 Feb 2024 1674

Baza Logistică Navală a bătut palma cu Tehnorex International SRL, din Constanța! (DOCUMENT)

19 Feb 2024 756

Justitie Constanța Nava „Le Meribel“, pavilion olandez, reținută în Portul Agigea Sud! (MINUTĂ)

16 Feb 2024 519

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 932