Dosarul privind cadastrarea județului Constanța amânat pentru la anul!



Cercetarea judecătorească în dosarul privind cadastrarea județului Constanța, amânată pentru la anul! Tribunalul Constanța a fixat un nou termen în cauză, respectiv 17 ianuarie 2023, în vederea administrării probelor propuse.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța din noiembrie 2016.
 
Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave), Titi Cenușă, fostul arhitect-șef din cadrul Consiliului Județean Constanța, este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, iar omul de afaceri Ioan Ichim, din București, fost administrator al societății comerciale Geotop 2001, a fost deferit justiției pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în perioada iulie 2007 - aprilie 2013, inculpații Constantinescu Nicușor Daniel și Cenușă Titi, în calitățile menționate mai sus, prin acțiuni concertate, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziție publică «Documentație cadastrală și înscriere în Cartea Funciară a rețelei de drumuri publice de interes local din județul Constanța și realizarea soluțiilor geospațiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere»“.
 
„Inculpații Constantinescu Nicușor Daniel și Cenușă Titi au coordonat acțiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferențial, lucrările de cadastrare a drumurilor județene și comunale din județul Constanța către o societate controlată de omul de afaceri Ichim Ioan, precum și cu fraudarea bugetului județului Constanța. Frauda în dauna bugetului județului Constanța s-a realizat prin efectuarea, de către președintele Consiliului Județean, în mod coordonat, a unor plăți nelegale în valoare totală de 11.621.345,49 de lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de inculpatul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor județene).
 
Restul plăților au fost făcute din bugetul Consiliului Județean Constanța în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care, la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiași societăți comerciale (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale). Lucrările aparent efectuate, care oricum nu aveau nicio utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontat pentru lucrări neefectuate (fictive)“, conform DNA.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Oficial!
Avocat condamnat! DNA Constanța l-a trimis în judecată

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1017

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 697

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 643

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1314

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 802

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5454

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 606

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 393

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8608

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 893

Mihai Lupu va candida la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL

01 Apr 2024 915

Achitare la Tribunalul Tulcea, într-un dosar al DNA Constanța! Vizat, „obiectivul turistic sat pescăresc tradițional“ (MINUTĂ)

24 Mar 2024 1108

(VIDEO) Patru persoane trimise în judecată de DNA Constanța, menținute în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

23 Mar 2024 770

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 760

Un an de închisoare cu amânare pentru Laura Bobeș, fosta șefă al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța! (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 741