Dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru la anul!



Judecătorii de la Tribunalul Constanța au fixat un nou termen în dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, cauză instrumentată de Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa.

Cauza a fost amânată pentru data de 18 ianuarie 2023.

În cauză, DNA Constanța a stabilit un presupus prejudiciu în valoare de aproximativ cinci milioane de lei.
 
Amintim că în ședința din august 2020, consilieri județeni au votat constituirea Județului Constanța ca parte civilă în procesul penal – dosar nr. 176/P/2017 al DNA Constanța, cuantumul pretențiilor fiind de 5.570.821,28 de lei, după cum urmează: 3.778.451,09 lei privind exexutarea unor lucrări la obiectivul Herghelia Mangalia, imobil ce nu aparținea UAT Constanța și 1.792.370,19 lei – reprezentând prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Constanța prin angajarea răspunderii acestuia pentru asigurarea finanțării necesare executării lucrărilor la un obiectiv privat, ce nu aparținea UAT Județul Constanța, respectiv realziarea Proiectului „Cupa Mondială la Pescuit de Crap“.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
 

„În perioada 2009 – noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, privind exercitarea funcției de ordonator principal de credite și gestionarea bugetului, în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparțineau Consiliului Județean Constanța: Herghelia Mangalia și malul lacului Corbu.

Lucrările respective ar fi fost executate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare, R.A.J.D.P. ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată și ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al Regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare.
În ambele situații, inculpatul ar fi depus toate demersurile (încheiere de protocoale, adoptare de hotărâri, etc.) pentru angajarea unor cheltuieli și efectuarea de plăți pentru „amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” respectiv „modernizare și reabilitare complex Herghelia Mangalia”, acestea fiind obiective care nu au făcut niciodată parte din domeniul public al județului Constanța“.

 
Procurorii mai arată că prejudiciul total creat în această manieră se ridică la 5.570.821 lei, sumă cu care Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.

 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 905

Atenție, se oprește apa! Ce consumatori din județul Constanța vor fi afectați

16 Jan 2024 878

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora!

12 Jan 2024 596

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 998

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 850

Justiție la Constanța! CSM a aprobat! Judecătorul Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța! Marius Cătălin Croitoru, la Tribunal

21 Nov 2023 1331

Nicuşor Constantinescu, fostul șef al CJC, l-a recuzat pe judecătorul Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța. Cererea respinsă

01 Sep 2023 3950

Licitații Constanța Herghelia Mangalia intră în reparații și renovare! Contract de aproape 200.000 de euro (DOCUMENT)

31 Jul 2023 1138

Gabriel Mustaţă rămâne judecătorul dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Cererea de recuzare a lui Nicușor Constantinescu, respinsă

31 May 2023 1220

Judecătorul Gabriel Mustaţă, recuzat de Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

29 May 2023 1943

Martorii lui Nicușor! Mai mulți foști șefi din CJC vor fi audiați în dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu

13 May 2023 2824

DNA Se schimbă judecătorul dosarului privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

22 Sep 2022 1301

Judecătorul Marius Cristian Epure s-a abținut în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

01 Jun 2022 1836

Începe procesul în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

04 Apr 2022 2314

Dosarul penal referitor la herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

11 Mar 2022 1413