Justitie

Dosarul privind relocarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ va fi rejudecat. Victorie obţinută în instanţă de Asociaţia de proprietari Bloc O6 din cartierul Tomis Nord

Procesul dintre Asociaţia de proprietari Bloc O6 din cartierul Tomis Nord - reclamant şi primarul municipiului Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului - pârâţi va fi reluat, după ce magistraţii de la Curtea de Apel au decis să retrimită dosarul la Tribunal pentru rejudecare.
 
Asociaţia de proprietari, prin avocat George Adrian Tănase, a repus pe rolul instanţei de contencios-administrativ dosarul 3134/118/2017* privind anularea actului administrativ autorizaţie de construire pentru un lăcaş de cult, în cartierul Tomis III din municipiul Constanţa. Pârâţi în dosarul sunt Arhiepiscopia Tomisului şi primarul municipiului Constanţa.
Locatarii din cadrul asociaţiei nu sunt de acord cu relocarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ pe locul unei foste parcări. Autorizaţia de construire a fost emisă de Primăria Constanţa pe 25.02.2014, cu valabilitate 12 luni, aşa cum apare, şi cu 60 de luni termen de finalizare a lucrării.
 
Anul trecut, preotul paroh, Aurelian Ştefan, a depus în instanţă şi o adresă prin care demonstrează că s-ar fi apucat de lucrări în primul an după autorizare, deşi lucrurile nu au stat aşa. Totodată, răspunsul formulat de Primărie, la solicitarea instanţei, a fost neconcludent. Pe parcursul anului trecut, mai multe ONG-uri locale au organizat o serie de proteste, împotriva construirii bisericii. 

Traseul dosarului

În cadrul fondului procesului în această speţă, Completul 7 al Tribunalului Constanţa respingea cererile din dosar la termenul  din 20.11.2017. Iată cum şi-au motivat judecătorii decizia: „Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor primarul municipiului Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului, invocată de acestea pe cale de întâmpinare. Respinge cererea completatoare formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari Bloc O6, în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului, având ca obiect anulare HCL 177/08.07.2011, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane ce nu au calitate procesuală pasivă. Respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile invocată de pârâţii primarul municipiului Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului pe cale de întâmpinare. Respinge ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Arhiepiscopia Tomisului, pe cale de întâmpinare.
 
Admite excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile invocată de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa. Respinge cererea formulată de reclamanta, Asociaţia de proprietari Bloc O6 în contradictoriu cu pârâţii primarul municipiului Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului, având ca obiect anulare Autorizaţie de Construire nr 207/25.02.2014 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, ca inadmisibilă.
 
Obligă reclamanta către pârâtul Primarul Municipiului Constanţa la plata sumei de 952 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Tribunalul Constanţa - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 20.11.2017, cu aplicarea art. 396, alin. 2 Cod proc. civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei”.
 
În cadrul recursului, declarat de Asociaţia de proprietari Bloc O6, în şedinţa din 3.10.2018, magistraţii Completului 5 de la Curtea de Apel Constanţa au decis trimiterea dosarului pentru rejudecare la Tribunalul Constanţa. Iată soluţia magistraţilor: „Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă ca nefondată. Admite recursul declarat de reclamantă. Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare pentru soluţionarea pe fond a cererii privind anularea autorizaţiei de construire nr.207/25.02.2014. Menţine celelalte dispoziţii. Respinge recursul incident ca nefondat. Definitivă”.
 
Citeşte şi:
 
Litigiul în instanţă dintre asociaţia de proprietari din Tomis Nord şi Arhiepiscopia Tomisului continuă! Cine le-a cerut să renunţe la proces şi cu ce preţ (galerie foto+document)

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Regional Air Services Tuzla, la proces cu MApN, pentru „chestiuni administrative“. Ce s-a întâmplat cu dosarul

02 Apr 2020 208

Proces pentru repararea prejudiciilor reclamate în Dosarul Portul, suspendat la Tribunal

02 Apr 2020 252

Antoneta Prodan, fostul viceprimar de la Castelu, un nou dosar pentru suspendarea ordinului de prefect prin care i-a încetat mandatul la sfârșitul anului trecut

02 Apr 2020 988

Stai acasă! Fii responsabil! CT Bus, măsuri în contextul pandemiei de coronavirus (galerie foto)

30 Mar 2020 1042

Curtea de Apel a stabilit primul termen în cazul Iulianei Lefter, fostul șef al Forțelor de Muncă Tulcea

28 Mar 2020 1006

Vești din instanță. Este vizată Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord, cunoscută drept biserica de pe trotuar

26 Mar 2020 2135

Despăgubiri plătite de două ori, din eroare. Zece constănțeni, la judecată cu ANRP

24 Mar 2020 1313

SRI are ca adversar municipalitatea constănțeană. Miza, un teren din Mamaia. Modificări în proces

24 Mar 2020 3000

Judecătorii au amânat pronunțarea în dosarul privind Regulamentul de acces în zona peninsulară a Constanței

21 Mar 2020 536

Municipalitatea continuă proiectele de modernizare a tramei stradale din Constanța. Străzile Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân și Mihai Viteazu vor intra în proces de reabilitare

20 Mar 2020 387

MApN, dat în judecată de un subofițer constănțean, pentru plata a 29 de solde ale funcției de bază. Cum s-a terminat procesul

20 Mar 2020 4930

Ministerul Educației și Cercetării Amplu proces de consultare publică pentru realizarea profilului de competențe ale cadrului didactic

19 Mar 2020 490

Stare de urgență din cauza coronavirusului! Unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, fostul șef al CJC, a fost suspendat

19 Mar 2020 1517

Xenoti și Coronavirus

19 Mar 2020 1683

Se cere rejudecarea Dosarului Retrocedărilor din Constanța. Decizia ar putea fi luată azi, la Înalta Curte

19 Mar 2020 1719