Dosarul terenurilor din Portul Tomis, amânat. Decebal Făgădău și Marcela Enache, inculpați

  • Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, și este judecat de Gabriel Mustaţă, din cadrul Secției penale din Tribunalul Constanța.

Ieri, la Tribunalul Constanța, a avut loc primul termen în faza camerei preliminare în dosarul în care Decebal Făgădău, fost primar al municipiului Constanța, și Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), au fost trimiși în judecată în dosarul privind vânzarea a trei terenuri din Portul Tomis.

Cauza a fost amânată pentru data de 19 februarie 2021, ora 12.00, având în vedere ridicarea unor excepții.

Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, și este judecat de Gabriel Mustaţă, din cadrul Secției penale din Tribunalul Constanța.

În cauză, Dedebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Tot în acest dosar a fost trimisă în judecată și Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Consiliul Local Constanţa este parte civilă.

În rechizitoriu, procurorul șef Andrei Bodean a reținut că, în cursul anului 2015, inculpații Decebal Făgădău și Marcela Enache și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.

Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători, conform DNA.

Cele trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat nici în ziua de azi.

Într-un alt dosar, Decebal Făgădău este judecat de Ştefania Pârlogea, de Tribunalul Constanţa, alături de Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța.


Aici, Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar al municipiului Constanța, este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Radu Mazăre este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.


Citește și

UPDATE. Oficial de la DNA. Decebal Făgădău și Radu Mazăre, foști primari ai Constanței, trimiși în judecată în alte două dosare. Care este prejudiciul

Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, nu ar fi vrut să-l judece pe Decebal Făgădău


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 895

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 750

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2168

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1364

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1543

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 892

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1611

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1484

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1806

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1046

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1038

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 928

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1337

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 10074

Fostul primar, Decebal Făgădău, tătic pentru a treia oară Maria s-a născut pe 2 decembrie!

03 Dec 2023 3816