Dosarul unui cunoscut director din CJC a ajuns la Tribunalul Constanța. Prejudiciu calculat de DNA, peste 12 milioane euro

  • Adrian George Gâmbuțeanu este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar și de luare de mită în formă continuată.

Dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de deținere, a lui
Adrian George Gâmbuțeanu, la data faptei director general al Regiei Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța, a ajuns la Tribunalul Constanța. În perioada următoare, judecătorii vor stabili primul termen în prezenta cauză.
 
Adrian George Gâmbuțeanu este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar și de luare de mită în formă continuată.
 

Condamnat în Dosarul directorilor din CJC

 
Fostul director general al Regiei Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța nu se află pentru prima dată în atenția magistraților.
 
În martie 2018, într-un alt dosar, Adrian George Gâmbuţeanu a fost achitat definitiv într-un dosar în care a fost judecat alături de Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Într-o altă cauză, cunoscută generic Dosarul directorilor din CJC, Adrian George Gâmbuțeanu a fost condamnat definitiv, prin decizia penală nr. 239 din 11.07.2019 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, la o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. Tot în acest dosar, Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat la zece ani de închisoare, pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
 
Revenind la noul dosar al lui Adrian George Gâmbuțeanu, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
„Inculpatul Gâmbuțeanu Adrian George, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că:
 

ar fi angajat cheltuieli și ar fi dispus efectuarea de plăți, cu încălcarea normelor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice, către o firmă agreată de inculpat și de conducerea locală a formațiunii politice din care acesta făcea parte, pentru servicii de întreținere manuală și servicii mecanizate în secțiile Regiei, în cuantum total de 6.839.562 lei,
 
ar fi plătit din fonduri publice către 55 de furnizori suma totală de 46.356.039 lei pentru servicii de închiriere utilaje și mijloace de transport auto, fără a se urma vreo procedură legală de achiziție publică,

ar fi angajat cheltuieli și ar fi dispus efectuarea de plăți, cu încălcarea normelor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice, pentru achiziționarea. de la o societate controlată de vicepreședintele Consiliului Județean Constanța de la acea dată, a unor bunuri în valoare totală de 5.065.547 lei în baza a 935 de comenzi.
 
Faptele descrise ar fi fost săvârșite în perioada 2009-2014.
 
Inculpatul Gâmbuțeanu Adrian George, în calitate de director general al Regiei Județene de Drumuri și Poduri Constanța, ar fi pretins de la 11 prestatori de servicii care colaborau cu Regia, direct sau prin intermediari, să facă donații/sponsorizări către filiala județeană a partidului din care făcea parte sau plăți către două societăți comerciale. Reprezentanții celor două societăți făceau parte din cercul relațional al conducerii partidului din care făcea parte și inculpatul, fiind furnizori de materiale publicitare pentru campaniile electorale.
 
În situația în care cei 11 oamenii de afaceri ar fi refuzat plata acelor sume de bani, inculpatul ar fi dispus să nu le mai fie achitate facturile ce aveau ca obiect serviciile prestate în beneficiul Regiei.
 
Suma totală pretinsă de inculpat și plătită de furnizori în modalitățile mai sus ar fi în cuantum de 386.000 lei (128.000 lei donații/sponsorizări către partid, 102.000 lei plăți către una dintre societăți și 156.000 lei plăți către cealaltă).
Faptele descrise ar fi fost săvârșite în perioada iunie 2011 - iunie 2013.
 
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 58.261.148 lei.  
 
Citește și
 
Nicușor Constantinescu, procurorii DNA și falimentul Flora

Pronunțare amânată în dosarul lui Radu Mazăre, de la Curtea de Apel Constanța

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJDP Constanța, lovitură în instanță în procesul cu Adrian Gâmbuțeanu, fostul director

08 Mar 2024 490

Adrian Gâmbuțeanu, fost director al RAJDP Constanța, răspuns pozitiv de la Curtea de Apel! Avea de achitat aproape 2.000 de euro, taxă de timbru (MINUTA)

23 Feb 2024 624

RAJDP Constanța pierde definitiv unul dintre procesele intentate fostului director, Adrian Gâmbuțeanu. Regia cerea peste 5,34 milioane de euro! (MINUTA)

15 Feb 2024 559

Fostul director Gâmbuțeanu, apel în dosarul în care a fost obligat să achite circa 300.000 de euro RAJDP Constanța

11 Jan 2024 701

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 995

Dosar deschis de RAJDP Constanța fostului director Gâmbuțeanu, rejudecat la Curtea de Apel

17 Dec 2023 641

Marinela Mitan, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Tribunalul Constanța, iese la pensie

26 Nov 2023 910

DNA Constanța, nemulțumită de achitarea lui Adrian George Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța

09 Nov 2023 851

Fost director al unei cunoscute instituții subordonate Consiliului Județean Constanța, bun de plată! Sunt în joc peste 300.000 de euro. Cu apel (MINUTA)

24 Oct 2023 2440

Adrian Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța, achitat!

13 Oct 2023 1273

Tribunalul Constanța, o nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului șef al RAJDP Constanța

17 Sep 2023 849

Verdict amânat pentru un cunoscut fost director din Consiliul Județean Constanța

22 Jul 2023 1534

Un cunoscut fost director din Consiliul Județean Constanța, în așteptarea verdictului de la Tribunal

21 Jun 2023 2010

RAJDP Constanța, proces împotriva unuia dintre foștii săi directori. Cine a câștigat la fond (MINUTA)

20 Apr 2023 1628

Fost director din CJC, recurs la Înalta Curte împotriva regiei pe care a condus-o!

10 Jan 2023 1633