Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Hotărârea Tribunalului Constanța!

  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.   
 
Judecătorii Secției Penale a Tribunalului Constanța au decis să revoce controlul judiciar dispus față de B. F., unul dintre acuzații din Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia, care, recent, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA Suceava, structura de parchet care anchetează cazul.
 
Tribunalul Constanța a decis să revoce măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de suspect prin ordonanța procurorului nr. 24/P/2021 din data de 8 aprilie 2022.
 
Decizia Tribunalului poate fi contestată la instanța superioară în termen de trei zile de la comunicare.
 
În paralel, aceeași Secție Penală a Tribunalului va analiza, la finele lunii noiembrie, și acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de suspect cu procurorii DNA Suceava, prin acord propunându-se o pedeapsă de doi ani, zece luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
 
Amintim, alături de B. F., și C. M. a încheiat un acord similar cu DNA Suceava, tot în legătură cu Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia.
 
În cazul acesteia, s-a propus o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
 
Tribunalul Constanța va analiza mâine, 9 noiembrie 2022, legalitatea măsurii preventive dispusă față de aceasta de către procurori.
 
Potrivit prevederilor Codului de procedură penală în legătură cu acordul de recunoaștere a vinovăției, în prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora.

 
Așa cum precizam în edițiile anterioare, surse judiciare au declarat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că cele două acorduri sunt disjunse din dosarul „mamă“ privind vaccinările false din Mangalia.
 

Aceleași surse au explicat că acuzațiile pe care procurorii le aduc celor doi suspecți sunt de complicitate la trafic de influență, aderare sau constituire de grup infracțional organizat, cumpărare de influență, instigare la fals informatic.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.   
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 5

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 105

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 180

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 754

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 374

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 311

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 488

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 303

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 337

#DobrogeaDigitală Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

22 Apr 2024 844

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 787

Cumpărări directe Primăria Costinești cumpără sistem video de supraveghere de la GMB Computers, pentru străzile din comună!

22 Apr 2024 316

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL se va ocupa de repararea fântânilor arteziene din Mangalia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 343

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 330

Primăria Mangalia cumpără cărucioare de cumpărături de 53.000 de euro! Pe partea frontală, va scrie cu alb „Primăria Municipiului Mangalia“ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 423