Două femei și un copil, morți la Ovidiu! Judecătorii au anunțat una dintre cele mai mari pedepse pentru ucidere din culpă. Rejudecarea, respinsă

  • Şoferul suspectat de producerea tragicului accident ar fi emanat halenă alcoolică. Mai mult decât atât, el ar fi încercat să fugă de la locul accidentului, dar a fost prins de un militar, aflat în timpul liber, şi de un poliţist.
  • Cu privire la acest aspect, în faţa judecătorilor, avocatul inculpatului a declarat că această infracţiune (părăsirea locului accidentului) s-a produs pe fondul unui şoc psihic şi emoţional extrem de puternic, care l-a determinat pe inculpat să nu mai fie coerent nici în gândire şi nici în mişcări, acesta mergând singur pe stradă, fiind de înţeles şocul inculpatului, având în vedere ce s-a întâmplat.

Judecătoria Constanța a respins vineri, 12 februarie 2021, cererea de rejudecare a dosarului în care s-a dat una dintre cele mai mari pedepse din Constanţa într-un dosar privind infracțiunea de uciderea din culpă - opt ani de închisoare. Cel condamnat are aproximativ 34 de ani și este din Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare! Acesta a fost găsit vinovat de producerea accidentului rutier înregistrat în seara zilei de 21 noiembrie 2018, pe DN 2A, pe podul rutier de la Ovidiu care traversează Canalul Ovidiu - Poarta Albă. Atunci, trei persoane au murit (două femei şi un copil), iar o alta a fost grav rănită.
 

Oficial

 
„Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.I. , în prezent încarcerat la Penitenciarul Arad, cu privire la sentinţa penală nr. 829/18.06.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 33850/212/2018 definitivă prin Decizia Penală nr. 1105/P/05.12.2019 a Curţii de Apel Constanţa. Obligă revizuientul la plata către stat a sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Ia act că persoana condamnată a fost asistată de apărător ales“.
 
Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă,
 
Amintim că potrivit Poliţiei Constanţa, în seara zilei de 21 noiembrie 2018, un autoturism marca Mercedes se deplasa dinspre Mihail Kogălniceanu către Constanţa, iar pe podul rutier din zona localităţii Ovidiu a pătruns pe contrasens, unde a acroşat, cu partea stânga-faţă, un autoturism Hyundai care se deplasa regulamentar din sens invers.
 
În urma impactului, autoturismul marca Mercedes s-a răsturnat, iar evenimentul rutier s-a soldat cu decesul conducătoarei auto, al unei fetiţe de trei ani, copilul acesteia, şi al mamei conducătoarei auto, precum şi cu rănirea unei alte femei, toate din autoturismul care circula regulamentar. Mama şi minora erau din Constanţa, iar bunica din localitatea Nicolae Bălcescu şi toate se aflau în autoturismul Hyundai.
 
Şoferul suspectat de producerea tragicului accident ar fi emanat halenă alcoolică. Mai mult decât atât, el ar fi încercat să fugă de la locul accidentului, dar a fost prins de un militar, aflat în timpul liber, şi de un poliţist.
 

Șoc psihic şi emoţional extrem de puternic

 
Cu privire la acest aspect, în faţa judecătorilor, avocatul inculpatului a declarat că această infracţiune (părăsirea locului accidentului) s-a produs pe fondul unui şoc psihic şi emoţional extrem de puternic, care l-a determinat pe inculpat să nu mai fie coerent nici în gândire şi nici în mişcări, acesta mergând singur pe stradă, fiind de înţeles şocul inculpatului, având în vedere ce s-a întâmplat.
 

Șapte ani, plus un spor de un an

 
Inculpatul a fost trimis în judecată pe data de 11 decembrie 2018. Pe data de 18 iunie 2019, Judecătoria Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea dosarului, a decis condamnarea inculpatului la şapte ani de închisoare pentru ucidere din culpă la pedeapsa de şapte ani închisoare, la un an de închisoare pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice la pedeapsa de un an de închisoare şi la alţi doi ani de detenţie pentru părăsirea locului accidentului. În final, magistraţii au decis contopirea celor trei pedepse cu închisoarea, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, de şapte ani de închisoare la care se adaugă sporul de un an de închisoare.

 
În final, inculpatul s-a ales cu pedeapsa de opt ani de închisoare.
 

Decizia Judecătoriei Constanţa a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care a menţinut pedeapsa aplicată de opt ani. Decizia Curţii de Apel Constanţa a fost definitivă.
 


 

 
Citește și
 
Accident rutier cu trei victime la intrare în Murfatlar (video)

Medic anestezist din Constanța, acuzat de moartea unei paciente. S-a stabilit un nou termen în instanță

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

INFOTRAFIC A fost reluat traficul în județul Constanța pe podul rutier de la Ovidiu, blocat după un accident rutier

01 Feb 2024 1083

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe podul de la ieșire din localitatea Ovidiu către Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Feb 2024 3684

Accident rutier între localitățile Poiana și Ovidiu! Un autoturism s-a răsturnat (GALERIE FOTO)

20 Oct 2023 2605

FOTO+VIDEO Accident groaznic pe podul de la Ovidiu! Pastilă amară pentru compania de asigurări! Decizie definitivă

15 Oct 2023 9513

VIDEO Accident cu trei morţi pe podul de la Ovidiu! Compania de asigurări, o nouă încercare de a recupera despăgubirile

01 Sep 2023 4605

Județul Constanța Bărbat rănit într-un eveniment rutier pe podul de la Ovidiu. Ce au stabilit polițiștii

21 Feb 2023 1246

VIDEO Accident cu trei morţi pe podul de la Ovidiu! Şoferul acuzat de producerea tragediei, dat în judecată de firma de asigurări

02 Dec 2022 27635

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier grav pe podul de la Ovidiu. Trei persoane, rănite. Patru mașini și un microbuz de călători, implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Jun 2022 15694

Tragedie la Ovidiu! Cea mai mare pedeapsă dată la Constanța pentru ucidere din culpă. Dosarul nu se va rejudeca (motivare + video)

18 Aug 2021 6730

Dosarul tragediei de pe podul de la Ovidiu nu se va rejudeca! Opt ani de închisoare pentru șoferul găsit vinovat

31 May 2021 3432

Premieră la Constanța într-un dosar de ucidere din culpă Opt ani pentru tragedia de la Ovidiu. Cererea de rejudecare, analizată în mai

14 Apr 2021 3104

Carnagiu la ieșire din Ovidiu, pe pod! Șoferul găsit vinovat cere, din Penitenciarul Arad, rejudecarea cazului. Cine va lua decizia finală

08 Mar 2021 8000

Două femei şi un copil au murit într-un accident pe podul de la Ovidiu. Se cere rejudecarea dosarului

08 Jan 2021 4456

Vineri, la Constanţa, s-a dat una dintre cele mai mari pedepse într-un dosar privind uciderea din culpă (video)

07 Dec 2019 10455

Două femei şi un copil au murit într-un accident pe podul rutier de la Ovidiu. Primul termen în apel, 21 noiembrie

02 Oct 2019 1941