11 Oct, 2021 00:00
1832
Tutela administrativă are ca fundament constituțional art. 123 alin. (5) create pentru supravegherea respectării legii de către autoritățile administrației publice locale, ceea ce, potrivit dispozițiilor constituționale, stabilește prefectului dreptul de a ataca în contencios administrativ un act al consiliului local, județean sau al primarului, atunci când îl consideră ilegal
Instituția Prefectului județului Constanța vrea să obțină prin intermediul magistratilor, tutelă administrativă pentru anulare acte administrative. HCL NR 51 şi 52/2021 adoptate de Consiliul Local al comunei Mircea Vodă din județul Constanța.
Astfel, instituția Prefectului a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul nr. 7483/118/2021.
Magistrații nu au stabilit deocamdată un termen în dosar.
În sistemul nostru de drept administrativ, autoritățile de tutelă administrativă sunt prefectul și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, iar dreptul de control al prefectului asupra actelor autorităților administrației publice locale, respectiv dreptul de control al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici asupra actelor autorităților publice care aplică legislația din domeniul funcției publice și a funcționarului public, este calificat drept „tutelă administrativă".
Tutela administrativă are ca fundament constituțional art. 123 alin. (5) consacrat acestei instituții juridice create pentru supravegherea respectării legii de către autoritățile administrației publice locale, ceea ce, potrivit dispozițiilor constituționale, stabilește prefectului dreptul de a ataca în contencios administrativ un act al consiliului local, județean sau al primarului, atunci când îl consideră ilegal.
Dispozițiile art. 123 alin. (5) din Constituție își găsesc concretizarea expresă în Legea nr. 554/2004 , care la art. 3 alin. (1) dispune asupra unei forme de tutelă administrativă exercitată asupra activității organelor administrației publice locale(3) , în sensul că prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ acele acte care sunt emise de autoritățile administrației publice locale dacă le apreciază ca fiind nelegale, acțiunea formulându-se în condițiile și termenele prevăzute de lege și fiind scutită de la plata taxei de timbru. Controlul de tutelă administrativă pe care îl exercită prefectul asupra actelor autorităților administrației publice locale are la bază obligația de a verifica legalitatea actelor administrative emise/adoptate de acestea și dreptul de a ataca în fața instanței de contencios administrativ aceste acte, dacă le consideră ilegale(4) .
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: