Justitie

Electrocentrale Constanţa, în insolvenţă. Dosarul, amânat pentru septembrie


Ieri, la Tribunalul Constanţa a avut loc un nou termen în dosarul în care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC Electrocentrale Constanţa SA. Judecătorii au constatat ca fiind rămasă fără obiect cererea de majorare a termenului şi au menţinut termenul de judecată pentru data de 24 septembrie.
 
Reamintim că, în urma divizării Elcen Bucureşti, s-au creat două noi unităţi: Electrocentrale Constanţa SA şi Electrocentrale Titan SA. Ulterior, Electrocentrale Titan SA a fost absorbită de Electrocentrale Bucureşti SA.
 
Potrivit Registrului Comerţului, compania a luat fiinţă în anul 2015 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Firma provine din schimbarea sediului în alt judeţ. Capitalul social subscris, de 32.000.000 de lei, integral vărsat, este compus din 3.200.000 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 10 lei. Acţionar unic este Statul Român, prin Ministerul Energiei. Persoane împuternicite ale companiei, care se ocupă de producţia de energie electrică, sunt: Badea Ionuţ-Mugurel - administrator, Mureşan Valer-Iosif - administrator, Boblea Ion - administrator, Păun Niculae - administrator, Pătraşcu Marian - administrator, Deaconescu Marius-Dan - director general. Cenzor este Prim-Audit SRL, reprezentat prin Tănase Luminiţa-Marinela.
 
În anul 2015, compania cu zero salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 125.077.028 de lei şi o pierdere de 21.452.321 de lei. În anul fiscal 2016, Electrocentrale Constanţa SA, cu 301 salariaţi, a înregistrat o cifră de afaceri de 137.665.800 de lei şi o pierdere de 207.207.865 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 303 salariaţi, cifră de afaceri de 127.498.302 lei şi un profit de 1.570.829 de lei. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost desemnat administratorul special al Electrocentrale Constanţa. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

19 Jul 2019 1041

A fost cerută insolvenţa Electrocentrale Constanţa SA. Ce spun reprezentanţii companiei

01 Mar 2019 2087