Emoții la Seaside Estate Company! Firma așteaptă o decizie de la Tribunalul Constanța

  • Seaside Estate Company SRL solicită ridicarea sechestrului penal, măsură instituită prin Ordonanţa nr. 29/P/15.02.2008 a DNA, în dosarul de urmărire penală nr. 29/P/2005, cunoscut publicului larg drept Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
  • Pe data de 19 martie 2020, Judecătoria Constanța a apreciat că cererea de ridicare a sechestrului formulată de avocații firmei este neîntemeiată și au respins-o ca atare.
  • Compania a declarat apel împotriva acestei hotărâri, iar cazul a ajuns la Tribunalul Constanța.
  • La mijlocul lunii noiembrie 2020, judecătorii Tribunalului au anunțat că vor lua o decizie în dosarul 28544/212/2019 la data de 2 decembrie.
 
Firma Seaside Estate Company așteaptă să se pronunțe astăzi judecătorii Tribunalului Constanța în apelul dosarului în care afaceriștii au cerut ridicarea sechestrului penal instituit de DNA.
 
Este vorba despre măsura luată de procurorii anticorupție prin Ordonanța nr. 29/P/15.02.2008, în dosarul de urmărire penală 29/P/2005, cunoscut generic drept Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
La mijlocul lunii noiembrie 2020, judecătorii Tribunalului Constanța au anunțat că vor lua o decizie în dosarul 28544/212/2019 la data de 2 decembrie.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, SC Seaside Estate Company SRL a dat în judecată Municipiul Constanţa şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe.
 
Dosarul s-a aflat inițial pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa, având ca obiect „sechestru asigurător ridicare sechestru“.
 

Apropiat al fostului primar

 
Conform datelor oficiale, Seaside Estate Company SRL solicită ridicarea sechestrului penal, măsură instituită prin Ordonanţa nr. 29/P/15.02.2008 a DNA, în dosarul de urmărire penală nr. 29/P/2005, cunoscut publicului larg drept Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
Seaside Estate Company SRL a fost înfiinţată în anul 2006, iar până în anul 2013, administratorul societăţii Seaside Estate Company SRL a fost Adrian Mânăstireanu, fostul director al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, un apropiat al fostului primar Radu Ștefan Mazăre, cel din urmă fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
Seaside Estate Company SRL controlează SC Nitalexil SRL şi Principal SN SRL, aceasta din urmă fiind administrată de Alexandru Florian Ilie, fostul şef de cabinet al fostului senator Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei.

 

Terenurile vizate

 
Pentru a reveni la dosarul 28544/212/2019, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, oficialii Seaside Estate Company SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe, au solicitat ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului penal, instituită prin Ordonanţa nr. 29/P/15.02.2008 a DNA, în dosarul de urmărire penală nr. 29/P/2005.
 

În acţiunea sa, Seaside Estate Company SRL mai arată că prin decizia finală a Înaltei Curţi de Casaţie pronunţată Dosarul Retrocedărilor s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului judiciar, în ceea ce priveşte imobilele proprietatea Seaside Estate Company SRL, constând în: teren în suprafaţă de 750 mp situat în staţiunea Mamaia, Zona Restaurant Dorna (lot 2), teren în suprafaţă de 1250 mp situat în staţiunea Mamaia, Zona Restaurant Dorna (lot 1), teren în suprafaţă de 752 mp situat în Staţiunea Mamaia, Zona Hotel Dorna.
 
Trebuie precizat că, în Dosarul Retrocedărilor din Constanța au fost judecaţi 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. De altfel, procurorii DNA au calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Dosarul Retrocedărilor a fost soluţionat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au dictat aproape 120 de ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, nouă ani de închisoare cu executare.
 

Dosarul, plimbat între Judecătorie și Tribunal

 
Pe data de 7 noiembrie 2019, Judecătoria Constanţa a decis declinarea competenţei de soluţionare a cererii de ridicare a măsurii sechestrului asigurător penal, formulată de către reclamanta Seaside Estate Company SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe, în favoarea Tribunalului Constanţa. Decizia a fost fără cale de atac.
 
Pe data de 19 decembrie 2019, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
 
Având în vedere acestea, magistraţii de la tribunal au constatat ivit conflictul negativ de competenţă, au suspendat din oficiu judecata cauzei şi au decis înaintarea dosarului Curţii de Apel Constanţa, pentru a hotărî asupra conflictului.
 
La finele lunii ianuarie, Curtea de Apel a decis că instanța competentă să judece cererea afaceriștilor în privința sechestrului este Judecătoria Constanța.
 
Pe data de 19 martie 2020, Judecătoria Constanța a apreciat că cererea de ridicare a sechestrului formulată de avocații firmei este neîntemeiată și au respins-o ca atare.
 
Compania a declarat apel, iar astăzi, 2 decembrie 2020, magistrații Tribunalului Constanța sunt așteptați să anunțe ce decizie au luat, după judecarea apelului.
 
Citește și:

Urmările sentinţei din Dosarul Retrocedărilor!:
Seaside Estate Company cheamă la judecată Municipiul Constanţa!


 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel păstrează mențiunile despre retrocedările din Constanța pentru un teren de 5.000 de metri pătrați, din Mamaia (MINUTA)

13 Feb 2024 831

Teren în Mamaia, lângă Hotel Delta, subiect de proces! Judecătorii refuză ștergerea mențiunilor despre Dosarul Retrocedărilor – „Nimic nu poate fi mai util pentru dobânditor“

04 Sep 2023 2087

Definitiv Judecătorii au șters mențiunile legate de Dosarul Retrocedărilor din certificatul unui teren dintr-o cunoscută zonă din Mamaia

29 Oct 2022 1779

Două terenuri din Dosarul Retrocedărilor, în atenția Curții de Apel. Se cere suspendarea procesului!

03 Jun 2022 1627

Teren la intrare în Mamaia, revendicat de la o firmă privată! ABADL spune că este plajă, compania cere ștergerea mențiunilor legate de Dosarul Retrocedărilor!

30 Apr 2022 2552

Dosarul Retrocedărilor Două terenuri din Mamaia, cu mențiunile despre sentința penală șterse din certificate! Municipalitatea vorbea despre subevaluări de peste 300.000 de dolari (DOCUMENT)

25 Mar 2022 2327

Plângerile pentru terenuri Alte două companii din Constanța, încurcate de sentința din Dosarul Retrocedărilor

11 Dec 2021 2254

Dosarul Retrocedărilor – trei terenuri scoase de sub sechestru. Explicațiile judecătorilor

22 Jan 2021 2348

Dosarul Retrocedărilor - judecătorii ridică sechestrul în cazul mai multor terenuri din Mamaia

04 Dec 2020 4567

Consilierii locali au de aprobat un raport de evaluare. Se modifică investiția Nitalexil din zona Teatrului de Vară din Mamaia! (document)

27 Feb 2020 3854

Urmările sentinţei din Dosarul Retrocedărilor! Seaside Estate Company cheamă la judecată Municipiul Constanţa!

10 Jan 2020 4281

Bloc de nouă etaje, ridicat de Nitalexil în staţiunea Mamaia

16 May 2019 2635

Nitalexil investeşte în zona Teatrului de Vară din Mamaia. Detalii

20 Apr 2019 2127

A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Asociaţilor firmei Nitalexil

22 Jan 2019 1685

Un bloc de 11 etaje și unul de 9 Investiție imobiliară a Seaside Estate Company în Mamaia. Detalii (documente)

05 Nov 2018 3432