Exclusiv! Dănuţ Căpățînă, fostul şef al Spitalului Județean Constanţa, achitat

Trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, Dănuț Căpățînă, fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (S.C.J.U.) „Sf. Apostol Andrei” Constanța, a fost achitat azi.
 
Decizia a fost luată de Lucian Lică, judecător al Tribunalului Constanţa, care a ajuns la concluzia că fapta de care a fost acuzat Dănuț Căpățînă „nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„La data de 11 iunie 2013, între Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, reprezentat de inculpatul Căpățînă Dănuț, la acea dată manager al unității medicale, și o societate comercială, a fost încheiat un contract – neprevăzut în planul anual al achizițiilor publice – având ca obiect prestarea unor servicii de consultanţă pentru convențiile încheiate de spital cu casele de asigurări de sănătate, publice şi private (pe o durată de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii de drept). În exercitarea atribuțiilor sale de manager și ordonator terțiar de credite, inculpatul Căpățînă Dănuț a încheiat contractul fără a urma vreo procedură dintre cele prevăzute de legislația aplicabilă contractelor de achiziție publică și a dispus cheltuieli din fonduri publice fără existența unei baze legale, deși serviciile de consultanță ale prestatorului nu au fost executate în totalitate și reprezentau, în fapt, și atribuții proprii ale inculpatului. Astfel, în perioada 11 iunie 2013 - mai 2016, când inculpatul nu și-a mai exercitat atribuțiile care decurgeau din calitatea deținută, S.C.J.U. „Sf. Apostol Andrei”Constanţa a achitat către societatea respectivă suma de totală 307.900 lei, reprezentând onorariu și prime de succes, pentru niște servicii neexecutate în realitate. Această sumă de bani reprezintă un prejudiciu cauzat unității medicale și un folos necuvenit pentru firma prestatoare a serviciilor“.

Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Amintim că la finele lunii aprilie, într-un alt dosar, Marius Damian Mitea şi Ciprian Coadă, judecători ai Curţii de Apel Constanţa, au decis condamnarea definitivă a lui Dănuţ Căpăţînă la zece ani de închisoare (pedeapsă rezultată după contopirea cu o altă condamnare). Asta în timp ce SC Mara Investcom SRL s-a ales cu o amendă penală de 200.000 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 466

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 659

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 584

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 707

Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, la Curtea de Apel Constanța! S-a fixat primul termen în apel

28 Jul 2023 1041

Tribunalul Tulcea a încetat procesul penal pornit împotriva lui Dănuţ Căpăţînă și Sorin Strutinsky! (MINUTĂ)

22 Jun 2023 1594

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1173

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5338

DNA Constanța a cerut sesizarea Curții Europene de Justiție! Solicitare respinsă

25 Apr 2023 1281

DNA Dănuţ Căpăţînă, trimis în judecată alături de Sorin Strutinsky. Tribunalul Tulcea a fixat un nou termen

28 Jan 2023 2092

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 1974

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3756

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Sep 2022 1533

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța

04 Jun 2022 1342

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Dosarul, la Tulcea. Noul termen săptămâna viitoare

16 Mar 2022 1980