Exclusiv! Femeia grațiată în 2014 de Traian Băsescu, condamnată la Constanţa

Tribunalul Constanţa a dispus azi condamnarea, în primă instanţă, a mai multor persoane suspectate că acţionau prin „metoda pomana“.
 
Conform magistraţilor, unii dintre ei aveau rolul de a aborda victimele infracţiunilor, de cele mai multe ori persoane vârstnice, trecute de 80 de ani, şi, sub diferite pretexte, respectiv oferirea de alimente cu titlu de pomană în memoria unei persoane decedate sau achiziţionarea de electrocasnice vechi ori de sticle şi borcane, le-au câştigat acestora încrederea şi au pătruns în locuinţele mai multor persoane vătămate domiciliate în zece judeţe ale țării, respectiv judeţele Constanţa, Galaţi, Vrancea, Giurgiu, Gorj, Vâlcea, Olt, Călăraşi, Argeş şi Prahova, precum şi în municipiul Bucureşti, de unde au încercat să sustragă sau au sustras bijuterii din aur, bunuri de valoare şi sume importante.
 
Printre cei condamnaţi se numără şi femeia graţiată în 2014 de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, din motive umanitare.

„Condamnă pe inculpata la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat. Scade din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reţinerii, arestatului preventiv de la data de 22.02.2017 la data de 02.05.2017 inclusiv şi de la 03.11.2017 la zi. Menţine măsura arestului la domiciliu dispus faţă de inculpata“.

În septembrie 2016, jurnaliştii de la observatorulph.ro precizau următoarele: „Garofița Mocanu, o femeie care este mama a nouă copii, grațiată de Traian Băsescu în anul 2014, a fost arestată preventiv, miercuri, la Constanța, într-un amplu dosar de furt calificat, în care au fost vizate și persoane din Prahova (Ploiești, Mizil și Câmpina)“.
 
„Garofița Mocanu a mai fost reținută și în 2008 pentru furt și apoi, în ianuarie 2010, a fost arestată din nou, pentru o lună. Condamnată definitiv în 2012 la trei ani de închisoare, Grofița Mocanu a reușit să amâne executarea restului de pedeapsă, după ce a rămas însărcinată“, conform observatorulph.ro (https://www.observatorulph.ro/eveniment/71013-femeia-gratiata-de-basescu-arestata-alaturi-de-mai-multi-prahoveni-pentru-furt).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Femeia graţiată de Traian Băsescu, în arest la domiciliu. Decizia judecătorilor din Constanţa, definitivă

21 Mar 2018 1906

Constanța Grațiată de Traian Băsescu, arestată din nou pentru furt

22 Sep 2016 1955

Traian Băsescu a semnat un nou decret de graţiere

17 Nov 2014 2294