Exclusiv! Horia Constantinescu, președintele ANPC, agresat la Neptun, în timpul unui control, în 2018! Sentință definitivă!

 
 
  • Horia Miron Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, fost comisar șef adjunct al CJPC Constanța, și fost director în Primăria Constanța, a fost agresat în timpul unui control la o terasă din stațiunea Neptun, în 2018.  
  • Tot atunci a fost agresată și Ecaterina Scînteie, în prezent comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.         
  • Fapta a avut loc în 2018, iar ieri, 24 mai 2023, judecătorii Curții de Apel Constanța au anunțat sentința definitivă!
 
Sentință definitivă în apelul dosarului în care Horia Miron Constantinescu, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, fost director interimar al Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța și comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a fost agresat în 2018, în timpul unui control la o terasă din stațiunea Neptun. Tot în acest dosar a fost agresată și Ecaterina Scînteie, în prezent comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.         
 
Miercuri, 24 mai 2023, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au menținut pedepsele aplicate de prima instanță, respectiv Judecătoria Mangalia, care a decis condamnarea unui inculpat la un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
Cel de al doilea inculpat s-a ales cu pedeapsa amenzii penale în sumă de 2.000 de lei, corespunzătoare unui număr de 200 de zile-amendă şi unei valori de 10 lei/zi-amendă, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe comisă în dauna persoanei vătămate Horia Miron Constantinescu.
 
De menționat că instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale de la suma de 4000 euro la suma de 1000 euro pentru partea civilă Scînteie Ecaterina și de la suma de 6000 euro la suma de 2000 euro pentru partea civilă Horia Miron Constantinescu.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă!
 
Cu privire la decizia de azi a Curții de Apel Constanța, Horia Miron Constantinescu, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, ne-a declarat următoarele:  
 

„La momentele care s-au petrecut incidentele, angajatorul celor doi sau prietenul celor doi de pahar stabilea că noi suntem cei vinovați, că am desfășurat o acțiune de control într-o manieră abuzivă, dar iată că instanța și-a spus cuvântul. Nu comentez în niciun fel nivelul pedepselor și nici nivelul despăgubilor. Ne-am dorit să fie sancționați pentru ceea ce au făcut, nu în raport cu mine, absolut deloc, ci în raport cu colega mea. Iată, s-a dovedit că au ultragiat-o cu adevărat! Despăgubirile le voi lăsa celor angrenați în tot ce a însemnat acest proces. Nu voi fi eu cel care voi benficia de ele“.

 
„Probabil, dacă am fi îmbrăcat o altă haină a statului, lucrurile ar fi fost văzute altfel!“
 

„Nu mă pot abține să fac observația că, probabil, dacă am fi îmbrăcat o altă haină a statului, lucrurile ar fi fost văzute altfel! Măcar este un prim pas să taie elanul celor are cred că aceasta este maniera de a se opune a unei acțiuni de control a unei instituții a statului. Trebuie avut în vedere că și acțiunile noastre, pe latura noastră de competență, reprezintă tot statul român. Ceea ce facem noi pe teren este aplicarea legii, în numele statului român! Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa“, a mai precizat Horia Miron Constantinescu, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

 

Conform anchetatorilor, scandalul a avut loc în luna august 2018, în timpul unui control la o terasă din stațiunea Neptun, județul Constanța, în cadrul „Comandamentului Litoral 2018“, iar fostului șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța i-a fost spartă buza superioară și un dinte.
 
În primă instanță, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea inculpatului S.D., la pedeapsa de şase luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj comisă în dauna persoanei vătămate Ecaterina Scînteie.

 
Judecătorii au decis condamnarea inculpatului S.D. la pedeapsa de un an închisoare pentru infracţiunea de ultraj comisă în dauna persoanei vătămate Horia Miron Constantinescu. Cel în cauză a mai fost condamnat la pedeapsa de şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
 
Judecătoria Mangalia a contopit cele trei pedepse principale şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, la care adaugă un spor legal de patru luni închisoare, urmând ca inculpatul S.D. să execute pedeapsa rezultantă de un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
Instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ecaterina Scînteie împotriva inculpatului S.D., acesta fiind obligat să achite părţii civile Scînteie Ecaterina suma de 4.000 de euro daune morale, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii.
 
Magistrații au admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Horia Miron Constantinescu împotriva inculpatului S.D., acesta fiind obligat să achite părţii civile Horia Miron Constantinescu suma de 6.000 de euro daune morale, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii
 
Tot în prezenta cauză, judecătorii au decis condamnă unui alt inculpat, P.A.M., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 2.000 de lei, corespunzătoare unui număr de 200 de zile-amendă şi unei valori de 10 lei/zi-amendă, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe comisă în dauna persoanei vătămate Horia Miron Constantinescu.
 
Magistrații au admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Horia Miron Constantinescu împotriva inculpatului PAM, pe care l-au obligat să achite părţii civile Horia Miron Constantinescu suma de 1.000 de euro daune morale, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii.
 
Decizia Judecătoriei Mangalia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care, ieri, 24 mai 2023, a redus cuantumul daunelor morale de la suma de 4000 euro la suma de 1000 euro pentru partea civilă Scînteie Ecaterina și de la suma de 6000 euro la suma de 2000 euro pentru partea civilă Horia Miron Constantinescu.
 
Sentința Curții de Apel Constanța este definitivă!
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, în control pe litoral în minivacanța de 1 Mai (VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1674

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2702

Horia Constantinescu, parte vătămată! Judecătoria Brașov, adresă către Parchetul Curții de Apel Constanţa în dosarul lui Sorin Susanu, șeful Protecției Consumatorului din Brașov

03 Nov 2023 1413

Dosarul lui Sorin Susanu, șeful Protecției Consumatorului din Brașov, trimis în judecată de procurorii din Constanța, va fi soluționat de Judecătoria Brașov

23 Oct 2022 2404

Șeful ANPC, Horia Constantinescu și-a recăpătat dreptul de a conduce pe drumurile publice

16 Oct 2022 2224

Decizia nu este definitivă! Judecătoria Constanța i-a revocat controlul judiciar lui Claudiu Sorin Susanu, șef la Protecția Consumatorilor Brașov

06 Sep 2022 1699

Horia Miron Constantinescu, președintele ANPC, parte vătămată Procurorii din Constanța l-au trimis în judecată pe Claudiu Sorin Susanu, șeful Protecției Consumatorului din Brașov

06 Sep 2022 2093

Șefii ANAF, ANPC, Consiliul Concurenței și ministrul Economiei, convocați de Nicolae Ciucă, în urma creșterii prețurilor la carburanți

10 Mar 2022 1728

Este oficial. Liliana Mincă a fost eliberată din funcţie. Decizia a fost semnată de Viorica Dăncilă

29 Oct 2019 4550

Controale în Vama Constanța Sud Agigea. Ce au descoperit inspectorii ANPC în cele patru containere verificate (galerie foto)

19 Sep 2019 2230

Senatorul Mihu îi solicită şefului ANPC să prezinte o strategie de control al calităţii produselor alimentare comercializate în şcoli şi licee

18 Sep 2019 1495

Regulament nou Fără plete, bijuterii şi decolteu pentru personalul de la Autoritatea Naţională Protecţia Consumatorilor

22 Aug 2019 10802