Exclusiv! Mandatele de arestare emise în urma perchezițiilor din Mangalia, anulate

 

 Curtea de Apel Constanța a anulat azi mai multe mandate de arestare preventivă emise zilele trecute de Tribunalul Constanța în cazul celor 44 de percheziții domiciliare, în municipiul Mangalia.
 
Vinerea trecută, aproape de ora 23.00, un judecător de drepturi și libertăți de decis arestarea preventivă a șase persoane, respectiv Alexa Radu-Nicolae, Dumitru Vasile, Gobeajă Mihai-Laurențiu, zis „Geolgău”, Gomeaju Ridvan, Iuzeir Raim și Mehedințeanu Andreea).
 
Restul (zece) (Alexa(fostă Dinu) Didina-Liliana, Iuzeir Șerif, Martac Florin, zis „Mala”, Mateeș Alexandru, zis „Alecu”, Moraru Florin, Mustafa Denisa, Mustafa Osgian, Mustafa Tamer, Tarachiu Rizan zis Pîti, şi Vlădescu Giani-Ilie) au fost plasate sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 18 iunie 2021 până pe date de 16 august 2021, inclusiv.
 
Iată decizia oficială a Curții de Apel Constanța de azi
 

Revocă măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea penală atacată, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18.06.2021 până la data de 16.08.2021, față de inculpata Mustafa Denisa
 
Respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații Alexa Radu Nicolae, Dumitru Vasile, Iuzeir Raim, Gobeajă Mihai Laurențiu, Gomeaju Ridvan și Mehedințeanu Andreea.
 
Dispune luarea față de inculpații Dumitru Vasile, Gobeajă Mihai Laurențiu, Gomeaju Ridvan și Mehedințeanu Andreea a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 30.06.2021 până la data de 28.08.2021, inclusiv.
 
Dispune luarea față de inculpații Alexa Radu Nicolae, Iuzeir Raim și Mustafa Tamer a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.06.2021 până la data de 29.07.2021, inclusiv.


 
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Alexa Radu Nicolae, Iuzeir Raim, Dumitru Vasile, Gobeajă Mihai Lauren?iu, Gomeaju Ridvan și Mehedințeanu Andreea de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise de Tribunalul Constanța la data de 18.06.2021, dacă nu sunt reţinuţi ori arestaţi în altă cauză.
 

Definitivă.

 
Decizia a fost luată azi, potrivit datelor noastre, de judecătorii Ciprian Coadă și Marius Damian Mitea, de la Curtea de Apel Constanța.

Amintim că în urma acțiuni au fost ridicate 12 autoturisme, cu o valoare de aproximativ 300.000 de euro, peste 81.000 de lei, 9.000 de dolari, peste 8.500 de euro, 100 de lire sterline, 45 de telefoane mobile, 2 pistoale cu aer comprimat, 5 laptopuri, 15 ceasuri și bijuterii, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
 
Cei în cauză sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, spălare a banilor și camătă.
 
 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
   
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții în Eforie, Techirghiol, Tuzla și Mangalia. Zece persoane în arest la domiciliu

17 Sep 2021 2076

Percheziții în Vama Veche la persoane bănuite de înșelăciune. Polițiștii au găsit droguri în camera unui adolescent

24 Aug 2021 1163

Percheziții în Mangalia și în Agigea! Procurorii anunță finalul anchetei

18 Aug 2021 1480

70 de percheziții Constanța, Eforie, Techirghiol, Tuzla și Mangalia. Dosarul a primit un nou termen (video)

06 Aug 2021 3674

Acțiune a polițiștilor de investigare a criminalității economice, la Mangalia

02 Aug 2021 624

Peste 40 de de percheziții în Mangalia! Procurorii DIICOT cer ca trei persoane să rămână în arest la domiciliu

26 Jul 2021 1031

Percheziții în Mangalia și în Agigea Șapte persoane trimise în judecată de procurorii DIICOT Constanța

23 Jul 2021 1067

Zeci de percheziții la Mangalia Mandatele de arestare emise în lipsă, anulate

01 Jul 2021 2459

Exclusiv! Noi mandate de arestare emise în urma perchezițiilor din Mangalia

23 Jun 2021 7984

Zeci de percheziții în Mangalia! A fost aleasă ziua pentru „valul“ doi al cererilor de arestare. Cine este vizat

21 Jun 2021 3045

Exclusiv! Lista arestaților în urma perchezițiilor din Mangalia. Cine a fost pus în libertate

19 Jun 2021 6936

Urmările celor peste 40 de percheziții domiciliare executate ieri la Mangalia

18 Jun 2021 2281

Oficial de la Poliția Română despre perchezițiile desfășurate la Mangalia. Mai mulți suspecți audiați la sediul DIICOT Constanța

17 Jun 2021 1308

UPDATE Mobilizare uriașă de forțe. 60 de percheziții la Mangalia

17 Jun 2021 4345

Oficial! Șase percheziții în Agigea și Mangalia. Doi tineri arestați. Alți patru sub control judiciar

05 Jun 2021 2239