Falimentul firmei Picus Consulting SRL, amânat pentru octombrie

Tribunalul Constanţa a acordat un nou termen în dosarul privind falimentul societăţii comerciale Picus Consulting SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, pe bulevardul Mamaia, firmă în care figurează ca asociat unic Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa. Cauza a fost amânată pentru data de 22 octombrie, în vederea continuării procedurii.
 
Dosarul se află în atenţia judecătorului sindic Elena Laura Suliman, din Tribunalul Constanţa.
 
Aşa cum arătam şi într-o ediţie anterioară, conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 13 aprilie 2017, creditoarea SC Performance Profile SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei Picus Consulting SRL.
 
În faţa instanţei, SC Performance Profile SRL a invocat existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 53.550 de lei, reprezentând contravaloarea unor facturi neachitate, „respectiv facturile nr. 118/05.01.2017 şi nr. 119/07.01.2017, emise în baza contractelor de consultanţă nr. 2/08.12.2016 şi nr. 3/10.12.2016“.
 
În motivarea cererii, SC Performance Profile SRL, firmă condusă de Dănuţ Căpăţînă şi de soţia sa, Lucica Simona Căpătînă, a arătat că a prestat societăţii comerciale Picus Consulting SRL (unde, aşa cum arătam şi mai sus, ca asociat unic îl găsim pe Dănuţ Căpăţînă) servicii de consultanţă şi că nu a achitat debitul restant datorat, conform facturilor menţionate.
 
Recent, Marius Damian Mitea şi Ciprian Coadă, judecători ai Curţii de Apel Constanţa, au decis condamnarea definitivă a lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la zece ani de închisoare (pedeapsă rezultată după contopirea cu o altă condamnare). Asta în timp ce SC Mara Investcom SRL s-a ales cu o amendă penală de 200.000 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 751

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 581

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 753

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 655

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 771

Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, la Curtea de Apel Constanța! S-a fixat primul termen în apel

28 Jul 2023 1098

Tribunalul Tulcea a încetat procesul penal pornit împotriva lui Dănuţ Căpăţînă și Sorin Strutinsky! (MINUTĂ)

22 Jun 2023 1638

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1246

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5425

DNA Constanța a cerut sesizarea Curții Europene de Justiție! Solicitare respinsă

25 Apr 2023 1369

DNA Dănuţ Căpăţînă, trimis în judecată alături de Sorin Strutinsky. Tribunalul Tulcea a fixat un nou termen

28 Jan 2023 2138

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 2013

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3822

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Sep 2022 1573

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța

04 Jun 2022 1381