UPDATE. Familia polițistului Bogdan Gigină a cerut procurorilor să grăbească ancheta. Solicitarea înregistrată la Instanța Supremă

Familia poliţistului Bogdan Gigină a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o acţiune prin care contestă durata prea mare a anchetei de la DNA, informează Agerpres.ro. .
 
Practic, prin această contestaţie, familia poliţistului solicită judecătorilor să dispună ca DNA să grăbească ancheta.
 
Instanţa a stabilit pentru 1 februarie primul termen al procesului.
 
Avocatul familiei lui Bogdan Gigină a afirmat vineri că rudele poliţistului susţin că doi ani şi trei luni este un termen rezonabil pentru finalizarea cercetărilor.
 

"(Am depus cererea - n.r.) pentru urgentarea cercetării penale, respectiv finalizarea dosarului printr-un rechizitoriu şi deferirea legală spre dreaptă judecată unei instanţe de judecată, în contextul în care familia Gigină spune că, de la momentul accidentului şi până astăzi, au trecut peste doi ani şi trei luni, motiv pentru care apreciază că a fost un termen rezonabil, în temeiul legii, cu deplin respect faţă de instituţiile statului, de toate instituţiile care lucrează, care nu lucrează. (...) În mod evident, se vine cu acest demers prin care se strigă practic disperat din sufletul a foi părinţi care şi-au pierdut copilul: 'Vă rugăm, vă cerem, vă solicităm, în temeiul legii, să urgentaţi cercetarea penală'", a declarat avocatul Daniel Ionaşcu.

 
El a adăugat că se cere instanţei stabilirea unui termen maximum de trei luni pentru finalizarea cercetărilor.
 

"Ei ar dori ca această anchetă să se bucure de o celeritate mai accentuată, adică se se bucure de ceea ce înseamnă un timp rezonabil, întrucât apreciază domniile lor că doi ani şi trei luni sunt arhisuficienţi pentru soluţionarea cauzei, motiv pentru care solicită instanţei competente să dea un termen de aici înainte de maximum trei luni de zile pentru soluţionarea cauzei penale", a precizat Ionaşcu.

Sursa: Agerpres.ro. .

UPDATE: Oficial de la DNA

Cu referire la cauza ce vizează clarificarea împrejurărilor care au contribuit la producerea accidentului rutier ce a determinat decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin, cauză mediatizată prin comunicatul din 1472/VIII/3 din 7 decembrie 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele :

După înregistrarea dosarului la DNA s-au realizat următoarele  activități:

-           au fost inculpate două persoane fizice și o persoană juridică (OPREA GABRIEL, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, persoana juridică SC GENERAL MPM IMPEX S.R.L și MAZILU PETRE, administrator al firmei menționate)
-           s-a dispus și efectuat expertiză tehnică cu privire la autovehiculul implicat în accident;
-           s-a dispus și efectuat expertiză cu privire la dinamica accidentului;

-           au fost identificate și audiate, în calitate de martori, peste 60 de persoane (o parte dintre aceștia fiind propuși de părțile din cauză)
-           ca urmare a audierii unor martori, părțile au făcut, în mod repetat, cereri de audiere a altor persoane
-           s-a cerut declasificarea, de către cinci instituții publice, a unor documente care au legătură cu cauza, clasificate ca secret de stat sau secret de serviciu;
-           declasificarea acestor documente s-a realizat, parțial, abia în decembrie 2017 și în ianuarie 2018.
 
În prezent, în cauză sunt în curs de desfășurare acte de urmărire penală.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină s-ar putea întoarce la DNA

14 Jan 2019 1282

Moment important în dosarul morţii tânărului poliţist Bogdan Gigină

28 Dec 2018 1584

Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă Moartea poliţistului Bogdan Gigină, pe masa judecătoarei Iosefina Pârvu. Mâine, un nou termen

18 Dec 2018 1273

Ce spune fostul vicepremier Gabriel Oprea despre dosarul în care a fost trimis în judecată în legătură cu moartea poliţistului Bogdan Gigină

07 Nov 2018 717

Dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină trimis la Judecătoria Sectorului 1

08 Jun 2018 1138

Rodica Aida Popa, de la Înalta Curte, a formulat cerere de abţinere în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

29 May 2018 2709

Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă S-a stabilit cine va judeca dosarul morţii poliţistului Bogdan Cosmin Gigină

10 May 2018 947

Precedentul, creat la Constanţa! Gabriel Oprea, fostul viceprim-ministru pentru Securitate Naţională, la judecată pentru ucidere din culpă (documente)

03 May 2018 1567

Prima reacție a lui Gabriel Oprea după trimiterea în judecată ”Am încredere că justiția va fi dreaptă și va restabili adevărul de necontestat

02 May 2018 1123

Oficial de la DNA Fostul ministru Gabriel Oprea, trimis în judecată în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Ce au mai stabilit anchetatorii

02 May 2018 1537

ÎCCJ. DNA are termen până la 1 mai să finalizeze ancheta în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

01 Feb 2018 872

Fostul ministru de Interne Petre Tobă, la DNA. Martor în dosarul poliţistului Bogdan Gigină

24 Oct 2017 1758

UPDATE Sechestru pe averea demnitarului.Un ex-ministru de interne la sediul DNA

07 Dec 2016 1387

Poliţiştii îl vor comemora pe Bogdan Gigină care şi-a pierdut viaţa în urmă cu un an

20 Oct 2016 1381

Iohannis va da curs cererii de efectuare a urmăririi penale față de Oprea

13 Oct 2016 1090