Festivalul Verii 2019 Dispoziţie a Primarului Constanţei, anulată de judecători. Municipalitatea va face recurs. Ce au declarat câştigătorii procesului


Asociaţia bucureşteană Colorăm Zâmbete a câştigat în primă instanţă procesul intentat Primarului Municipiului Constanţa legat de Festivalul Verii 2019. Judecătorii au decis să anuleze Dispoziţia nr. 3513/2019 a primarului, însă hotărârea poate fi atacată în recurs. Contactată telefonic, Alina Cimpoeru, preşedintele Asociaţiei Colorăm Zâmbete, ne-a declarat că aşteaptă redactarea motivării hotărârii pronunţate de Tribunal. La rândul său, Adriana Deoancă, reprezentantul Primăriei Constanţa, a precizat că se va formula recurs împotriva acestei decizii.
 
Concret, litigiul dintre Asociaţia Colorăm Zâmbete şi Primarul Municipiului Constanţa a fost înregistrat pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa la data de 21 august 2019. La momentul respectiv, reprezentanţii Asociaţiei solicitau anularea Dispoziţiei nr. 3513/19.07.2019 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, privind anularea procedurii de evaluare şi selecţie a ofertelor pentru organizarea şi derularea evenimentului „Festivalul Verii 2019“ fără reluarea ulterioară a acesteia. În plus, membrii asociaţiei solicitau şi acordarea cheltuielilor de judecată.
 

Ofertă câştigătoare

 
De menţionat că, la data de 14 iulie 2019, Asociaţia Colorăm Zâmbete fusese desemnată câştigătoare a procedurii de selecţie privind atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă în vederea organizării şi derulării evenimentului „Festivalul Verii 2019“.
 
„În urma derulării procedurii de evaluare şi selecţie a ofertelor depuse, a fost desemnată câştigătoare oferta care aparţine Asociaţiei Colorăm Zâmbete, care a întrunit un punctaj de 95,6 puncte“, se arată în documentele oficiale ale Primăriei Constanşa.
 
Pentru contract, mai fuseseră depuse oferte de către Fundaţia Sfinx, Ghiuvelichian Clara PFA şi Asociaţia Art Society Center. În documentul Primăriei se mai arată că „asupra modului de respectare a procedurii  privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei pot fi formulate contestaţii în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă în mod oficial a rezultatului selecţiei, prin publicarea acestuia pe site-ul autorităţii finanţatoare“.
 
Ulterior, pe data de 19 iulie 2019, Primarul Municipiului Constanţa a emis Dispoziţia nr. 3513 privind anularea procedurii de evaluare şi selecţie a ofertelor pentru organizarea şi derularea evenimentului „Festivalul Verii 2019“ fără reluarea ulterioară a acesteia.
Reprezentanţii Asociaţiei Colorăm Zâmbete s-au adresat, în acest context, instanţei de judecată, solicitând anularea Dispoziţiei de primar.
 

Dispoziţie anulată şi cheltuieli de judecată acordate de instanţă
 

În cursul acestei săptămâni, judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa au admis acţiunea asociaţiei. „Admite cererea formulată de reclamanta Asociaţia Colorăm Zâmbete în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa. Anulează Dispoziţia emisă de pârât nr. 3513/19.07.2019 privind anularea procedurii de evaluare şi selecţie a ofertelor pentru organizarea şi derularea evenimentului «Festivalul Verii 2019» fără reluarea ulterioară a acesteia“, se arată în minuta instanţei de judecată. Totodată, instanţa a obligat municipalitatea să achite cheltuielile de judecată: „Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.050 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat redus“.
Contactată telefonic, Adriana Deoancă, reprezentantul Primăriei Constanţa, a declarat că hotărârea va fi atacată în recurs, potrivit legii.

 
La rândul său, Alina Cimpoeru, preşedintele Asociaţiei Colorăm Zâmbete, ne-a declarat, legat de acest litigiu: „Momentan, aşteptăm decizia redactată“.
 

Aşa cum am menţionat anterior, hotărârea Tribunalului Constanţa poate fi atacată  cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal, urmând în acest caz ca procesul să se reia la Curtea de Apel Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Primăria Constanţa a stabilit câştigătorii finanţărilor nerambursabile pentru proiecte culturale (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Festivalul UNTOLD 2023 este sold out

24 Jul 2023 1557

Temperaturile sunt ridicate, iar apa mării, perfectă pentru îmbăiere Cum comunică salvamarii cu turiştii prin intermediul steagurilor arborate pe plajă

07 Jul 2022 955

Editorial De un parc avem nevoie mai mult decât de Ziua Constanței sau de Festivalul Verii!

30 May 2022 3025

Alți bani, altă distracție! Primăria Constanța oferă 600.000 lei nerambursabili pentru Festivalul Verii (DOCUMENT)

28 May 2022 3283

Bani cu nemiluita pentru ONG-uri. Primăria Constanța vrea să organizeze anul acesta trei festivaluri!

04 Mar 2022 2244

Municipiul Constanța, la judecată cu Asociația Eurocult, după „Festivalul Verii - 2017-Fairstyle,1“. Dosarul, în apel

27 Oct 2021 1448

Dispoziţia lui Făgădău, anulată de judecătorii de la Tribunal. A declarat recurs împotriva Asociației Colorăm Zâmbete

30 Jul 2020 2845

Festivalul Primăverii aduce noi premii Colegiului Național de Arte „Regina Maria”

03 Jun 2020 3242

Municipalitatea vrea o parte din bani înapoi Eurocult, ONG-ul Adarei Tramundana, dat în judecată de Primăria Constanţa

04 Feb 2020 2977

Festivalul Verii 2017 De la Constanţa la Curtea Supremă. Asociaţia Eurocult a ajuns la Înalta Curte în procesul cu Municipiul Constanţa

08 Jan 2020 2306

Câți bani alocă municipalitatea pentru „Festivalul Verii 2019“

22 May 2019 1852

Festivalul Verii. Primăria Constanţa se judecă din nou cu Asociaţia „Eurocult“

20 Apr 2019 2259

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Cinci copii din Cernavodă, la Festivalul Primăverii, organizat de Mihai Trăistariu (galerie foto)

05 Apr 2019 3924

Primăria şi Asociaţia „Eurocult“ nu au căzut la pace Documentele justificative şi deconturile pentru Festivalul Verii 2017, tranşate de magistraţii Judecătoriei Constanţa

25 Jan 2019 1887

Decizie definitivă a instanţei în dosarul Festivalul Verii 2016 Asociaţia Culturală „Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului“ nu mai primeşte niciun leu de la Primărie (document)

21 Dec 2018 2675