„Fișa postului“, într-un grup infracțional organizat, specializat în furturi. Doi suspecți reținuți


•    Se va cere arestarea preventivă a celor doi, pentru 30 de zile

Doi bărbați au fost reținuți de procurorii DIICOT și prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Conform anchetatorilor, aceștia ar fi pus bazele unui grup infracțional organizat, specializat în furturi calificate.
Mai exact, procurorii spun că unul dintre suspecți, care și-ar fi asumat rolul de lider al grupării, ar fi îndeplinit mai multe activități în cadrul acesteia, ca un fel de „Fișă a postului“.

Astfel, potrivit DIICOT „inculpatul B.I., în calitate de lider al unuia dintre grupuri şi-a asumat şi a îndeplinit ca atribuţii în cadrul acestuia, următoarele activităţi:
I.    coordonarea, planificarea, pregătirea şi conducerea  activităţii grupului infracţional constituit în vederea comiterii de infracţiuni de furt calificat pe teritoriul statului român, cât și pe teritoriul altor state europene;
II.    identificarea de zone și locaţii de tranzit ale autovehiculelor de tip   camion transportatoare de bunuri,  în vederea comiterii de infracţiuni de furt calificat;
III.    participarea în cadrul grupului infracţional la sustrageri de bunuri pe teritoriul statului român, cât și pe teritoriul altor state europene;
IV.    remiterea spre valorificare a bunurilor sustrase și împărțirea sumelor de bani astfel obținute către ceilalți membri, printre care și inculpatul H.F.M“.
Cei doi suspecți urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
 Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al DGPMB și Direcției de Investigații Criminale – IGPR.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 320

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 320

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 643

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 640

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 452

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 514

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 410

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 586

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 912

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 540

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 521

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 636

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 521