Fondurile europene investigate de procurorii DNA Detalii din cazul lui Stroie junior, administratorul Construct Design SRL

  • Alexandru Filip Stroie bănuit de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene a primit un an și opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorii DNA Constanţa şi Alexandru Filip Stroie, fiul omului de afaceri Alexandru Stroie, fostul șef al societății comerciale Deltacons SA Tulcea, aflată în faliment. Recent, numele lui Alexandru Filip Stroie a fost menționat într-o investigație publicată de info-sud-est.ro intitulată „Unde a ajuns miliardul de euro de la UE pentru Delta Dunării. Oamenii care controlează banii“ 
Recent, Tribunalul Constanța a admis sesizarea privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei și a decis ca Alexandru Filip Stroie, bănuit de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, să primească un an și opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 

Alexandru Stroie, fost apropiat al lui Horia Teodorescu
 

Potrivit info-sud-est.ro, omul de afaceri Alexandru Stroie a fost un apropiat al actualului președinte al Consiliului Județean, Horia Teodorescu, pe care l-a și împrumutat cu 200.000 de euro, în 2010.
 

Date din anchetă

 
Potrivit acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorii DNA Constanţa şi Alexandru Filip Stroie, la data de 28.09.2017, în numele SC Construct Design SRL, administratorul acesteia, inculpatul Alexandru Filip Stroie a depus la AFIR – Centrul Regional Constanța, cererea de finanțare pentru proiectul Investiție inițială pentru o nouă activitate economică pe schema GBER (4.2) privind înființarea unei noi unități de producție de patiserie prin utilizarea de echipamente performante la SC Construct Design SRL.
 

Capacitatea de cofinanțare

 
„Conform regulilor de completare, printre documentele care ar fi trebuit să fie anexate proiectelor aferente schemei GBER (sub-măsura 4.2), se găseau documentele care dovedesc capacitatea de cofinanțare neafectată de elemente de ajutor public și sursa de cofinanțare a investiției emise de o instituție financiară (extras de cont și/sau contract de credit)“, potrivit DNA.
 

Cofinanțare privată

 
„În cuprinsul ghidului solicitantului se menționa că una din condițiile de eligibilitate era ca solicitantul să demonstreze capacitatea de asigurare a cofinanțării investiției. De asemenea, într-un cont special al proiectului urmau să se vireze/depună minim 50% din suma reprezentând cofinanțare privată, disponibilul din acest cont fiind destinat plăților“, potrivit DNA.
 

Minim 50% din disponibilul de cofinanțare privată

 
În cazul în care dovada cofinanțării se făcea prin extras de cont, acesta trebuia să fie însoțit de angajamentul solicitantului, că minim 50% din disponibilul de cofinanțare privată va fi destinat plăților aferente implementării proiectului.
 
De asemenea, anexată cererii de finanțare s-a aflat și „declarația pe proprie răspundere a solicitantului”, prin care solicitanta SC Construct Design SRL, reprezentată de inculpat, s-a angajat ca în termenul și condițiile prevăzute în „Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare” să prezinte în vederea încheierii contractului cu AFIR documentul privind dovada cofinanțării private neafectată de elemente de ajutor public, aferentă cheltuielilor eligibile a investiției prin extras de cont și/sau contract de credit și angajamentul responsabilului legal al proiectului că nu va utiliza în alte scopuri 50% din cofinanțarea privată, în cazul prezentării cofinanțării prin extras de cont, potrivit DNA.
 

Angajament

 

La data de 24.07.2018, SC Construct Design SRL, reprezentată de
inculpatul (....), a depus și angajamentul privind utilizarea cofinanțării private.
În cuprinsul acestuia, inculpații s-au angajat ca jumătate din cofinanțarea

privată dovedită prin extras de cont în scopul semnării contractului să fie utilizată
numai în vederea implementării proiectului mai sus menționat, cu această ocazie
el depunând și extrasul de cont eliberat de (....) Bank cu nr. (....)23.07.2018.
 
Din cuprinsul acestui extras de cont rezulta că societatea deținea în cont
suma de 2.999.970 USD, provenită dintr-un credit acordat de o societate de profil
olandeză.
 
De asemenea, în cuprinsul angajamentului bugetar individual depus de
inculpați, la data de 05.09.2018, SC Construct Design SRL atesta că deținea în
cont suma de 2.499.925 euro.
 

Împrumut acordat de un fond de investiții din Olanda

 
Suma de 2.999.970 USD, reprezentând cofinanțarea SC Construct Design
SRL, provenea, după cum s-a arătat anterior, dintr-un împrumut acordat de un
fond de investiții din Olanda, (nr. Brikston Coöperatief U.A., administrată de LFS Management Services BV, deținută de Jan Scheelings, care apare în Paradise Papers, potrivit anchetei info-sud-est.ro), în baza unui contract din 13.07.2018.
 
Prin intermediul acestui contract, societatea olandeză a împrumutat
inculpatei SC Construct Design SRL suma de 3.000.000 USD, pe o durată de
trei zile, în intervalul 18.07.2018 – 20.07.2018, în schimbul unei dobânzi de
2.250 USD.
 
„Pentru împrumutul său a garantat societatea LIDAS, deținută de omul de afaceri tulcean Elena Anastase, care a obținut cel mai mare proiect european privat finanțat prin POR: un incubator de afaceri în valoare de 13,3 milioane de euro, din care 5,6 milioane de euro trimiși de Uniunea Europeană. Anastase a mai accesat, prin societatea LIDAS, un proiect european în valoare de 6 milioane de euro (50% finanțare proprie) pentru extinderea activității firmei, în domeniul panificației. Practic, LIDAS a primit prin mecanismul european aproximativ aceeași sumă pe care a primit-o și ARBDD pentru decolmatările din Delta Dunării“, se mai arată în ancheta info-sud-est.ro
 

Destinație exclusivă

 
Revenind la acordul de recunoaștere a vinovăției, conform clauzelor contractuale, suma împrumutată urma să fie folosită „exclusiv în scopul cofinanțării proiectului de investiții constând într-o nouă linie de producție de patiserie modernă.
 
La data de 24.07.2018, inculpata SC Construct Design SRL a restituit
suma de 3.002.250 USD către creditoarea (....) U.A., descrierea tranzacție fiind
„Repayment credit facility dated 17 July 2018”.
 

Producție de patiserie

 
La data de 14.09.2028, între AFIR- Centrul Regional pentru Finanțarea
Investițiilor Rurale 2 SUD EST Constanța și SC Construct Design SRL a fost
încheiat contractul de finanțare nr.C0420G0I0021723800010, pentru implementarea proiectului Investitie initiala pentru o noua activitate economica pe schema GBER(4.2) privind infiintarea unei noi unitati de productie de patiserie prin utilizarea de echipamente performante la SC Construct Design SRL, în valoare de 23.291.801,22 lei, echivalentul a maxim 4.999.850 euro, autoritatea contractantă angajându-se să acorde o finanțare publică nerambursabilă sub formă de ajutor de stat GBER în valoare maxim 2.499.925 euro, cu o intensitate a sprijinului de până la maxim 50%.
 
Ulterior acestui moment, deoarece SC Construct Design SRL nu a obținut un credit bancar solicitat de la (....) Bank, proiectul a fost abandonat, iar contractul încheiat cu AFIR a fost reziliat.
 
Potrivit info-sud-est.ro, Alexandru Filip Stroie a susținut că a ajuns să împrumute bani de la fondul olandez pentru că firma sa „era mică“, iar băncile din România nu își asumau riscul unui împrumut pentru valoarea acestui proiect.
 
Acordul integral poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
Citește și
 
Deltacons SA a intrat în faliment

INVESTIGAȚIE Unde a ajuns miliardul de euro de la UE pentru Delta Dunării. Oamenii care controlează banii

Detalii din ancheta lui Andrei Bodean
Președintele CJ Călărași ar fi amenințat un procuror pentru a nu-l trimite în judecată (rechizitoriu)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Constanța, acord de recunoaștere a vinovăției admis azi în instanță

23 Feb 2021 2030

Procurorii DNA Constanța cu ochii pe fondurile europene O firmă din Tulcea, condamnată. Administratorul, în așteptarea admiterii acordului de recunoastere a vinovăției

29 Jan 2021 3393