Fost ales local în Medgidia, Stelică Caprinciu, devine consilier județean pe lista PNL

  • Magistrații sunt chemați să valideze mandatul de consilier județean a liberalului Stelică Caprinciu
  • Caprinciu îl înlocuiește în CJC pe Geafer Dincer
  • A fost timp de două mandate, consilier local în cadrul CL Medgidia și membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de la Medgidia
  • Viitorul consilier județean a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea Economia Industriei Construcţiilor şi Transporturilor
  • Din 1995, este contabil autorizat
  • A lucrat la IMUM Medgidia, SC Dobrogea Yeni Kapadokya SRL, SC Dobrogea şi SC Cereal Impex SRL
 

 
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul nr. 8478/118/2021. Magistrații sunt chemați să valideze mandatul de consilier județean a liberalului Stelică Caprinciu.

Caprinciu îl înlocuiește în CJC pe Geafer Dincer, după ce acesta a fost numit subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice.

Stelică Caprinciu a fost timp de două mandate, consilier local în cadrul CL Medgidia și membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de la Medgidia.

Viitorul consilier județean a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea Economia Industriei Construcţiilor şi Transporturilor. Din 1995, este contabil autorizat, expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi (CECCAR ) din România, filiala Constanţa.

A lucrat la IMUM Medgidia, SC Dobrogea Yeni Kapadokya SRL, SC Dobrogea şi SC Cereal Impex SRL.

Precizări:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Case, terenuri şi… noroc Moştenire de 57.000 de lei pentru consilierul local de la Medgidia Stelică Caprinciu (documente)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 210

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 435

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 483

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 426

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 532

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 960

Magistrații au suspendat procesul intentat de Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist unui revoluționar din Constanța

12 Apr 2024 394

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 690

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 643

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 474

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 376

Decizie în procesul dintre firma care administrează Cimitirul Municipal și Primăria Constanța

10 Apr 2024 514

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 500

Primarul din Corbu și-a dat în judecată contracandidatul de la Alianța Dreapta Unită!

31 Mar 2024 498

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 430