Fost ofițer al SRI Dobrogea acuzat de trafic de influență! Ce a decis Tribunalul Militar


 
  • Dosarul a fost instrumentat de procurorii militari din cadrul DNA – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție.  săvârșite de militari.
 
Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între DNA și Bogdan Popescu, fost  ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I.) - Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, nu va fi soluționat de Tribunalul Militar București.
 
Recent, instanța militară a constatat,la primul termen, că nu se poate desemna alt judecător din cadrul Tribunalului Militar Bucureşti pentru soluţionarea declaraţiei de abţinere, motiv pentru care, conform art.68 alin.8 C.pr.pen., aceasta se trimite Curţii Militare de Apel Bucureşti în vederea soluţionării.
 
Prezentul dosar se va trimite Curţii Militare de Apel Bucureşti în vederea desemnării altei instanţe egale în grad pentru soluţionarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
 
 Fostul  ofițer al Serviciului Român de Informații este acuzat de trafic de influență.
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
 

 
    La data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan, în calitatea menționată, i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.
    
    La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
    


    În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
    
    o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția ori de a desfășura activitatea de angajat al Serviciului Român de Informații și de a comunica cu persoana menționată în acordul de recunoaștere a vinovăției ori de a se apropia de aceasta.

    
    Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Sf. Apostol Andrei” Constanța sau în cadrul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța.
    
    În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

    

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Judecătorii din Constanța explică de ce procurorii DNA au nevoie de acordul lui Mazăre pentru a-l cerceta (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flagrant „marca“ DNA! Fost ofițer SRI Dobrogea, condamnat!

03 Nov 2022 2927

Fost ofițer SRI Dobrogea a bătut palma cu DNA! A fost desemnat Tribunalul Militar care să analizeze cauza

24 Sep 2022 1790

SRI împărtășește din secretele sale! Printre altele, informații despre cum poți deveni ofițer SRI

17 May 2022 1467

„La vita è bella!“ Ce îi atrage în frumoasa Italie pe Strutinsky, Săvulescu, Bica și alte persoane căutate în România?

13 May 2021 3244

Poliţia a anunţat că face demersuri pentru darea în urmărire a fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir

18 Jun 2020 1838

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, condamnat definitiv cu executare

18 Jun 2020 2186

Un ofiţer SRI, confirmat pozitiv cu coronavirus!

11 Mar 2020 8074

Ofițerul SRI implicat în accidentul mortal de la Tâncăbești a demisionat din funcție

19 Dec 2017 2174

Ofițer SRI implicat într-un accident mortal pe DN1. O femeie a murit pe loc. Ofițerul ar fi fost băut

19 Dec 2017 3792

Ipoteză în cazul crimei fiului ofiţerului SRI

14 Nov 2016 4232

Fost ofițer SRI, trimis în judecată pentru trafic de influență

16 Sep 2016 2097

Fostul ofițer SRI implicat în hărțuirea Laurei Codruța Kovesi a fost arestat preventiv

14 Sep 2016 2429

Stiripesurse.ro Fost ofiter SRI, detalii privind demisia lui Maior

27 Jan 2015 2479

Dragomir Daniel, fost ofiţer SRI, trimis în judecată în stare de arest preventiv

26 Jan 2015 2501

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă

12 Jan 2015 2672