Fost ofițer SRI Dobrogea a bătut palma cu DNA! A fost desemnat Tribunalul Militar care să analizeze cauza

 
  • Fostul ofițer din cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I.) - Direcția Regională de Informații Dobrogea este acuzat de trafic de influență.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie cu Bogdan Popescu, fost ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I.) - Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, va fi soluționat de Tribunalul Militar Timişoara!
 
Primul termen a fost stabilit pentru data de 29 septembrie 2022
 
Fostul ofițer din cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I.) - Direcția Regională de Informații Dobrogea este acuzat de trafic de influență.
 
https://portal.just.ro/751/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=75300000000002834&id_inst=751
 
Comunicat DNA
 
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus sesizarea Tribunalului Militar București, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului POPESCU BOGDAN, cercetat sub control judiciar, la data comiterii faptei ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I.) - Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
 
La data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan, în calitatea menționată, i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.

 
La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
 
o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția ori de a desfășura activitatea de angajat al Serviciului Român de Informații și de a comunica cu persoana menționată în acordul de recunoaștere a vinovăției ori de a se apropia de aceasta.
 
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Sf. Apostol Andrei” Constanța sau în cadrul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța.
 
În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Tribunalul Constanța explică de ce radiază firma care deține ferma Nazarcea, administrată de Arhiepiscopia Tomisului!

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flagrant „marca“ DNA! Fost ofițer SRI Dobrogea, condamnat!

03 Nov 2022 1761

Fost ofițer al SRI Dobrogea acuzat de trafic de influență! Ce a decis Tribunalul Militar

09 Sep 2022 1112

Un fost ofițer al SRI Dobrogea, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA! Când se va pronunța instanța

31 Aug 2022 1041

Unde a fost prins, în flagrant, de procurorii DNA, un ofițer de la SRI Dobrogea

23 Aug 2022 4445

Ofițer în cadrul SRI - Direcția Regională de Informații Dobrogea, urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

22 Aug 2022 1267

Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI în vizită de lucru la Constanța (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 906

Călători străini prin Dobrogea (CLI) - Laurence Oliphant (Marea Britanie) - galerie foto

13 Oct 2017 1868