Fost poliţist de la Rutieră, dat în judecată de IPJ Constanţa

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a chemat la judecată un fost poliţist rutier din judeţul Constanţa. Fostul om al legii a fost condamnat definitiv de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, în 2017, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită.
 
Acum, IPJ Constanţa cere de la fostul poliţist aproximativ 3.500 de lei, bani pe care cel în cauză i-ar fi primit sub forma unor venituri salariale necuvenite. Solicitarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a fost admisă în primă instanţă, însă fostul poliţist a contestat decizia. Acum, dosarul va fi trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
 
Amintim că, în 2016, poliţistul ar fi oprit pentru control pe un bărbat care circula cu maşina personală ce ar fi avut folii autocolante pe geamurile din faţă. Se pare că omul legii nu ar fi luat nicio măsură, ar fi pretins suma de 50 de euro şi i-ar fi cerut să îl caute într-o altă zi pentru a-i da banii. Şoferul ar fi reclamat fapta agentului de poliţie la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa. Ofiţerii DGA l-ar fi prins în flagrant pe poliţist în timp ce ar fi primit suma de 50 de euro de la denunţător.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandalurile care au cutremurat Poliția Constanța. De la comisar șef Ioan Bucur la comisar șef Cornel Gabriel Coteanu

04 Sep 2020 2656

Poliţist de la Rutieră Achitat pentru abuz şi condamnat definitiv pentru mită

03 Oct 2013 2149

Comisarul sef al DGA Cea mai mare mita luata de un politist a fost de 10.000 de euro

31 May 2011 1432

Replica Un politist de la Sectia 4, bagat din greseala in dosarul „Mita la Rutiera”?

10 Mar 2011 1130