Fost președinte al Judecătoriei Hârșova, verdict în așteptare la Curtea de Apel



Fostul magistrat Mariana Pelelungă, fost președinte al Judecătoriei Hârșova, în prezent consilier local Pro România în Consiliul Local Hârșova, așteaptă de la judecătorii Curții de Apel Constanța verdictul în procesul deschis Consiliului Local din care face parte.

Mai exact, fostul magistrat a contestat HCL prin care a fost ales viceprimarul orașului.

Curtea de Apel Constanța a stabilit pronunțarea verdictului pentru săptămâna viitoare, pe data de 16 ianuarie 2023.

Amintim, cazul a ajuns la Curte în urma recursului declarat de Mariana Pelelungă împotriva primei decizii din proces, prin hotărârea Tribunalului Constanța fiind respinsă acțiunea fostului magistrat.
 
Dosarul cu indicativul 9221/118/2021 a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fical a Curții de Apel, părți în cauză fiind Mariana Pelelungă, în calitate de recurent reclamant, CL Hârșova, în calitate de intimat pârât și, respectiv, Dumitra Stan, în calitate de intimat intervenient.
 
Prin Hotărârea 426/2022 din aprilie 2022, Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului a decis să respingă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de fostul magistrat actual consilier local.

Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de Portalul instanțelor de judecată, obiectul dosarului este reprezentat de „anulare act administrativ HCL nr. 106/14.09.2021“.
 
HCL Hârșova nr. 106 din 14 septembrie 2021 face referire la alegerea viceprimarului orașului, funcție în care a fost desemnată Dumitra Stan.


Decizia pe care Curtea o va lua în recurs va fi definitivă.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier Patru ani de la decesul Mihaelei Şerban, judecător la Curtea de Apel Constanţa (VIDEO)

23 Mar 2023 1807

Percheziții la Constanța! Mai multe persoane arestare. Dosarul merge la Curtea de Apel

23 Mar 2023 628

În urmă cu scurt timp! Curtea de Apel s-a pronunțat în dosarul deschis de Școala 30 Constanța (MINUTA)

21 Mar 2023 6701

Un singur judecător din Constanța rămas în cursa pentru Curtea Supremă. Cine este și când va susține interviul

21 Mar 2023 1175

Hotărâre a Consiliului Local Constanța, anulată în primă instanță, la cererea consilierilor. Când se pronunță Curtea de Apel

21 Mar 2023 707

Verdict în așteptare privind terenurile afaceristului George Secărea, din strada Belvedere din Constanța

19 Mar 2023 899

Curtea de Apel, primul termen în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

19 Mar 2023 724

Curtea de Apel se pronunță marți în dosarul deschis de Școala 30 Constanța

18 Mar 2023 1162

Constanța. Șase ani de închisoare cu executare pentru tentativă la omor

17 Mar 2023 824

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă pentru un fost adjunct al Vămii Agigea. Ceruse daune morale de 2,5 milioane de euro (MINUTA)

16 Mar 2023 1484

Pastilă amară pentru Gabriel Comănescu de la GSP! Este vizată nava ADORNATE

16 Mar 2023 999

Curtea de Apel Constanța a suspendat judecarea dosarului în care părți sunt secretarul municipiului Fulvia Dinescu și primarul Vergil Chițac

15 Mar 2023 1157

500 de locuri de parcare, 35 de etaje Curtea de Apel Constanța tocmai a pus punct proiectului „Constanța Tower“ (MINUTA)

14 Mar 2023 2693

Curtea de Apel Constanța cere dosarul Zonei Peninsulare!

14 Mar 2023 612

Tentativă de omor în zona ICIL, din Constanța! Sentință definitivă

14 Mar 2023 1295