Fost primar din județ, trimis în judecată de DNA, achitat! Pronunțarea în apel, amânată



Curtea de Apel Constanța era așteptată să se pronunțe în dosarul în care Mariana Mircea, fost primar al orașului Cernavodă, a fost achitată în primă instanță pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Decizia de achitare a fost pronunțată în primă instanță  de Tribunalul Constanța și contestată de DNA la Curtea de Apel Constanța.
 
Curtea a amânat decizia pentru data de 22 decembrie 2022.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă!
 
Tribunalul a reținut că nu există probe că fostul edil a săvârşit infracţiunile.
 
Mariana Mircea a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța, la finele lunii decembrie 2017.
 
În cauză, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța susțin că, în perioada decembrie 2010 - martie 2012, „inculpata Mariana Mircea, în calitate de primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, în exercitarea atribuțiilor, a atribuit în mod preferențial și cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, unor societăți comerciale agreate, mai multe contracte de achiziții publice (reparații, renovări ale unor clădiri ce aparțin unor instituții publice, construcția unor fântâni arteziene etc.)“.
 

„În același context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mariana Mircea a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziție, dând dispoziții subordonaților să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depășit pragul valoric de 15.000 de euro prevăzut de dispozițiile art. 19 din OUG nr. 34/2006. Ulterior, inculpata a semnat aceste contracte, a aprobat recepția lucrărilor/serviciilor contractate și a dispus plata acestora (în unele cazuri, lucrările nu au fost realizate conform proiectului). Urmarea acestor demersuri infracționale a fost prejudicierea patrimoniului orașului Cernavodă cu suma totală de 1.078.384 de lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condițiile de mai sus, reprezentând sumele încasate“, conform DNA.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța. Decizii importante în Next Book SRL

05 Feb 2024 475

Expoziție de pictură la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu ocazia Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2024 591

MINAC De ZIUA DOBROGEI, a fost lansat volumul de studii istorice „Constanța – Istorie, vecinătate, multiculturalitate ”

16 Nov 2023 942

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 noiembrie 2023

08 Nov 2023 1081

CN CF CFR SA - Sucursala regională CF Constanța achiziționează lemn de foc (DOCUMENT)

14 Oct 2023 698

Fost primar al orașului Cernavodă, în instanță cu Prefectura Constanța pentru recuperarea indemnizației de consilier local

10 Oct 2023 1046

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 septembrie 2023

18 Sep 2023 1047

Eveniment dedicat marelui poet Mihai Eminescu, la Cumpăna (VIDEO)

15 Jan 2023 1346

2022 Retrospectiva dosarelor care au marcat justiția din Constanța!

30 Dec 2022 1476

Cum motivează judecătorii achitarea definitivă a Marianei Mircea, fost primar din Cernavodă!

24 Dec 2022 1632

Oficial! Mariana Mircea, fost primar din Cernavodă, achitată definitiv!

22 Dec 2022 1826

Fost primar din județul Constanța, achitat într-un dosar DNA! Curtea a amânat decizia finală pentru 24 noiembrie

03 Nov 2022 1586

Sucursala Regională CF Constanța achiziționează lemne de foc (DOCUMENT)

19 Oct 2022 1158

Un fost primar din județ, trimis în judecată de DNA Constanța, achitat în primă instanță! Când s-ar putea lua decizia finală

17 Sep 2022 1718

Achitare pentru Mariana Mircea, fost primar din Cernavodă, în primă instanță! Procurorii Anticorupție, nemulțumiți. Nou termen în apel

18 Jun 2022 1355